Claudiu Năsui, ministrul Economiei a desființat oficial 40 de posturi de la instituția pe care o conduce, o măsură ce face parte dintr-un plan mai amplu de reorganizare în cadrul ministerului, anunțat deja cu mai multe luni în urmă.

Măsura de disponibilizare 40 de angajați a fost adoptată ieri, 29 iunie, în cadrul ședinței de Guvern, a scris Claudiu Năsui pe pagina sa de Facebook.

În ședința de guvern de ieri, am desființat 40 de posturi din ministerul economiei cu salarii de mii de euro pe lună și pensie specială. În teorie, funcțiile acestea ar fi trebuit să promoveze turismul. În practică știm cu toții ce se întâmplă cu aceste posturi la stat. Sinecurile acestea au fost create de guvernul PSD. Inițial, Ministerului Turismului a creat 15 astfel de posturi. Dar, ulterior, numărul s-a triplat până la 40. Ele aveau statut diplomatic inclusiv în ceea ce privește salarizarea și drepturile la pensie, de unde pensia specială. Asta era viziunea de promovare a turismului a statului român: sinecuri și pensii speciale.

Claudiu Năsui, ministrul Economiei

Totodată, în postarea sa, Ministrul Economiei a mai transmis că banii contribuabililor sunt „sacri” și că reprezentanții statului nu au voie să-i risipească.

Statul trebuie nu doar să nu mai înființeze sinecuri, ci și să le desființeze pe cele existente. Decât să plătească salarii de mii de euro și pensii speciale, statul mai bine lăsă banii contribuabililor care îi muncesc reducând impozitele pe muncă #ZeroTaxe. E momentul să reformăm modul în care se promovează turismul”, a mai spus ministrul Economiei.

Claudiu Năsui a mai declarat în nenumărate rânduri în trecut că numirile care se fac la companiile subordonate ministerului Economiei trebuie să vizeze abilitățile reale ale angajaților și nu favoritismele politice.

Soluția agreată cu mediul de afaceri a fost înființarea organismelor de management al destinațiilor, în care deciziile de promovare a turismului național pleacă de la investitorii privați și autoritățile locale, se mai arată în postare.

Câți angajați are în prezent Ministerul Economiei

În prezent, la Ministerul Economiei lucrează 839 de persoane (exclusiv demnitari și cabinietele acestora, iar 123 lucrează la rețeaua economică extrenă), potrivit organigramei care se regăsește pe site-ul oficial al instituției.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri