80% dintre români nu au ajuns să profeseze meseria la care visau în copilărie/adolescență, în timp ce 35% dintre aceștia încă și-ar dori să încerce să activeze în domeniul respectiv, arată un sondaj recent al Școlii Rottaru*, care oferă o gamă largă de cursuri de calificare și perfecționare acreditate.

Aproape 20% dintre respondenți au precizat că au profitat de perioada pandemiei pentru a se recalifica/reorienta profesional.

62% dintre români au luat în considerare schimbarea locului de muncă în ultimul an, pe fondul schimbărilor socio-economice în contextul pandemiei, arată un sondaj al Școlii Rottaru, efectuat în perioada 15 mai- 15 iunie 2021, dar cei mai mulți nu au făcut-o.

Jumătate dintre cei care își doresc să schimbe domeniul în care activează nu știu ce să aleagă sau nu au curajul necesar pentru a face această schimbare în carieră. Pe de altă parte, 20% susțin că au profitat de pandemie pentru a se reorienta profesional, făcând în acest sens cursuri de recalificare.

Prima jumătate a acestui an a fost marcată de numărul mare de cursanți înscriși pentru că erau în căutarea unei noi profesii. Peste o treime doreau să-și crească veniturile, afectate de pandemie, cu un part-time sau cu un câștig pe cont propriu, în timp ce peste 35% își doreau să schimbe domeniul de activitate, îndreptându-se spre domenii precum design de interior, design floral, cosmetică și masaj, croitorie și design vestimentar. De altfel, sondajul Școlii a arătat că aproape 20% dintre respondenți visau să activeze într-unul dintre domeniile acestea, dar nu au ajuns să o facă.

Mihaela Rotaru, fondatoarea Școlii Rottaru

Pe ce cursuri de calificare profesională au pus ochii românii

În ceea ce privește decizia de a urma un curs de calificare profesională, peste 50% dintre respondenții la sondajul menționat au precizat că decizia este puternic influențată de posibilitatea de a practica meseria respectivă imediat după absolvire, astfel căutând cursuri acreditate, în timp ce aproape o treime consideră consilierea în găsirea unui astfel de job un factor decisiv.

De asemenea, pentru 28% dintre cei care doresc să urmeze un curs de calificare, prețul este important. 20% sunt interesați de durata cursului, iar 38% iau decizia în funcție de trainerii școlii. 29% dintre respondenți și-ar dori să urmeze cursuri de design de interior, 25% ar dori să se califice în domeniul frumuseții, respectiv să obțină o diplomă de make-up artist sau cosmetician, în timp ce aproape 10% își doresc să învețe mai multe despre design floral.

Mihaela Rottaru

Cursurile de design vestimentar, de stilism, de design floral și chiar de make-up sunt căutate în special de persoane pasionate de aceste domenii, care și-au dorit poate în adolescență sau în tinerețe să urmeze o carieră în acest domeniu, dar nu au avut posibilitatea din diferite motive – timpul și banii fiind invocate de peste 30%. Mulți activează în corporații sau au joburi stresante și văd într-un astfel de curs posibilitatea de a se relaxa și chiar o oportunitate de a dezvolta un business pe cont propriu, a mai precizat Mihaela Rotaru.

Creștere de 45% în primele 6 luni din 2021

În primul semestru din 2021, Școala Rottaru a înregistrat o creștere de 32% a numărului de cursanți față de perioada similară din 2020. 48% au urmărit să se recalifice, iar 50% aveau ca scop debutul în carieră, fiind proaspeți absolvenți de liceu. Dinamica pozitivă se reflectă și în cifra de afaceri a centrului de cursuri de calificare profesională, astfel încât aceasta este, la jumătatea anului, de 105.000 de euro, în creștere cu 47% față de anul precedent.

Pentru a doua jumătate a acestui an, Școala Rottaru își propune să continue investițiile în extinderea portofoliului de cursuri și să lanseze cursuri de calificare, dar și de perfecționare, printre care cursuri de fotografie și producție video, de coafor, de design vestimentar, cursuri din domeniul proiectării, precum 3D MAX, Schetch Up și Autocad. Cursurile Școlii Rottaru sunt autorizate de către Autoritatea Națională de Calificări.

*Sondaj efectuat online, la care au participat 426 de respondenți, 90% din mediul urban, 40% din categoria de vârstă 24-35 de ani, 35% din categoria 35-44 ani, 15% din categoria 45-54 de ani.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri