Este puțin probabil că locul de muncă perfect să existe, dar este de datoria fiecărui manager să asigure un mediu de lucru în care fiecare dintre angajați să se simtă bine primit. Știm că există mulți indicatori de performanță după care putem cuantifica eficiența unui departament sau a întregii companii. Oricare dintre aceștia, însă, are la bază un factor greu de măsurat, dar cât se poate de firesc: motivația. Atunci când oportunitățile, recunoașterea contribuției personale și beneficiile sunt combinate în mod optim, satisfacția angajaților se vede în rezultatele scoase la iveală de rapoartele de evaluare.

  • Care este importanța unei culturi organizaționale stabile
  • Cum punem empatia în practică
  • Ce aduce motivație pentru fiecare individ în parte
  • Cum menținem echipele conectate la un scop comun
  • De ce contează vocea fiecăruia

Care este importanța unei culturi organizaționale stabile

Una dintre provocările resimțite de majoritatea managerilor, la un moment dat, este aceea de a construi un mediu în care toți cei din echipa să se simtă, în primul rând, colegi, și nu simpli angajați. O cultură organizațională solidă se construiește prin apartenența la un set de valori coerente, derivate din prioritățile fiecărui individ. Conexiunea socială dintre angajați, menținerea unei atitudini pozitive și determinarea clară a unei misiuni comune vor transforma un colectiv oarecare într-o veritabilă echipă. Nu în ultimul rând, evenimentele informale, gândite cât mai creativ, găzduite online sau realizate în formulă restrânsă, permit angajaților să aducă o puternică dimensiune umană în interacțiunea dintre ei.

Cum punem empatia in practică

Sprijinul pe care o companie îl oferă angajaților este mai important ca oricând, în această perioadă. Mai presus de beneficiile clasice, este important ca toți membrii echipei să simtă că își poată face treaba în condiții de siguranță deplină. Atunci când ai cât mai puține griji cu privire la factorii de risc, performanța pare să vină de la sine. Administratorii clădirilor de birouri au o oportunitate nouă în acest context pandemic - de a obține certificarea Strong, Solid sau Resilient pentru clădirile lor, prin a opta pentru implementarea măsurilor recomandate de IMMUNE™ Building Standard și ulterior, aplicând pentru obținerea certificării. Standardul include 135 de măsuri de protecție sanitară, cu obiectivul și beneficiul de a crea o clădire sănătoasă pentru angajați. Pe vasta listă de măsuri intră sisteme de ventilație de ultima generație de purificarea aerului și dezinfectarea suprafețelor care funcționează 24/7, sisteme de dezinfecție a aerului cu raze UV în lift, pentru a asigura transport sigur între etaje, dar și implementarea unui sistem de purificare a apei, pentru a elimina majoritatea factorilor de contaminare.

Ce aduce motivație pentru fiecare individ în parte

Vorbim des despre echipe, dar este bine să nu uităm de fiecare celulă care pune în mișcare organismul complex al unei organizații puternice. Este important că fiecare dintre cei care își aduc contribuția la succes să aibă certitudinea că eforturile sale sunt remarcate și răsplătite pe măsură. Întrebările adresate de ei au nevoie de răspunsuri rapide și articulate, iar speranțele sau temerile lor - luate în seamă în timp real. Astfel, fiecare dintre cei care compun povestea unei companii de succes se va gândi de două ori înainte de a lua în considerare o ofertă de la competiție.

Cum menținem echipele conectate la un scop comun

Așa cum fiecare individ caută un anumit sens în viață de zi cu zi, un departament are nevoie să se alinieze de-a lungul unei traiectorii precise. Filosofia după care se va ghida un manager vizionar poate fi compusă din principii sănătoase, validate de lideri care au scris istorie. La baza oricărei strategii stă o realitate simplă: scopul cel mare trebuie fragmentat sub formă unor ținte mai mici, pentru că interesul și energia echipelor să se mențină la un nivel constant.

Retail jobs

De ce contează vocea fiecăruia

Una dintre provocările pe care liderii le află ceva mai târziu, în cariera lor, este aceea de a asigura funcționarea normală a companiei. Pentru această, este nevoie că viitorii lideri să se poată afirmă și să iasă la iveală din toate departamentele. Motivarea angajaților implică provocarea lor perpetuă de a se implica în procesele de decizie, de a-și exersa opiniile și a le pune la încercare, pentru a găsi cea mai bună variantă într-un context anume. Fiecare meeting în care această provocare le este lansată celor merituoși poate scoate la iveală exponenții cei mai străluciți ai unei generații promițătoare.

Motivația pe care o așteptăm din partea angajaților se va arată pe deplin doar atunci când liderii vor pune în oglindă cu această viziunea lor. Astfel, drumul de la idee la succes poate fi scurtat, cu eforturi minime.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri