După un an și jumătate de la declanșarea pandemiei de Coronavirus, perioadă marcată de o digitalizare accelerată și de migrarea către work from home, adoptarea unui sistem de muncă hibrid, care să fie benefic atât angajaților, cât și companiei, este principala direcție a Computer Generated Solutions (CGS) România, liderul pieței locale de business process outsourcing (BPO), când vine vorba de echipele din România.

Potrivit unui studiu Statista raportat la așteptările angajaților români privind sistemul de muncă pe viitor, aproximativ 80% se așteaptă ca lucrul în model hibrid să devină o obișnuință. În acest context, CGS România va încerca să își adapteze permanent abordarea privind sistemul de lucru al celor circa 4.000 de angajați pentru a găsi variantele cele mai eficiente.

Acum, după mai bine de un an de schimbări majore și de testare a noilor moduri de lucruri, suntem de părere că viitorul muncii înseamnă, local și global, flexibilitate și adaptare la nevoile angajaților. Abordarea sistemului de lucru hibrid în cadrul companiei noastre a fost o provocare deoarece vorbim atât de un număr ridicat de angajați, cât și de o arie geografică extinsă, cu sedii în 7 orașe din țară dar și cu structură la nivel național. Ținând cont de aceste aspecte, ne dorim să oferim angajaților noștri posibilitatea de a opta pentru diverse metode de lucru îmbinând munca de la birou cu cea remote, atunci când activitatea permite acest lucru.

Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România

Vladimir Sterescu

Cum vor lucra concret angajații de la CGS România

Astfel, sistemul de lucru hibrid pe care CGS România îl va implementa va fi unul prin care angajații care vor lucra remote o vor face prin rotație nu la intervale scurte ci, din motive practice, la intervale mai lungi, de minim 3-4 săptămâni. Acest lucru a venit și în contextul în care CGS își dorește oferirea de flexibilitate, dar și statornicie angajaților.

Citeste si:
Recrutarea automatizată, printre noile tehnologii din industria de...
Recrutarea automatizată,...

“De asemenea, avem si posibilitatea și flexibilitatea de walk-in, adică dacă un angajat dorește să vină să lucreze de la birou, îi putem oferi cu ușurință echipamentele necesare. Acest lucru este acum posibil deoarece am alocat investiții în infrastructura de lucru în ultimul an și o parte dintre aceasta o vom reconfigura pentru astfel de situații”, a mai spus Vladimir Sterescu.

Un alt aspect important al sistemului de lucru hibrid abordat de CGS este permanenta adaptare a resurselor de suport in-office la angajații care lucrează la birou într-o anumită perioadă. Astfel, echipele CGS trebuie să aloce un număr suficient de angajați dedicați pe suport atât în birouri, cât și în sistem remote.

O altă provocare este dată și de flexibilitatea în rotirea task-urilor de management. Practic, managerii aflați la birou oferă feedback persoanelor in-office, fie că fac parte din echipa lor sau nu, în timp ce team-leaderii remote supervizează persoanele aflate în work from home, tocmai pentru a maximiza suportul, acest lucru ducând la flexibilizarea volumui de muncă.

“Sistemul de lucru prin rotație oferă aceeași experință colegilor indiferent de unde lucrează din punct de vedere al tehnologiei și al instrumentelor la care au acces. Astfel, acum suportul tehnic este 24/7, acesta fiind accesibil oricărui angajat. Acest lucru va duce la o autonomie mai mare a angajaților. De altfel, oricare dintre angajații noștri poate lucra de oriunde, chiar și din zone îndepărtate de orașele în care noi avem sedii, atâta vreme cât au acces la internet”, a subliniat reprezentantul companiei.

Citeste si:
Penny vrea să introducă un nou bonus pentru angajați și să deschidă...
Penny vrea să introducă un...

Noul model de lucru hibrid aduce cu sine și noi moduri de monitorizare a angajaților și a productivității acestora, cât și a legăturii dintre team leaderi si echipele pe care le coordonează și propagarea valorilor companiei în rândul noilor angajați. Totuși, posibilitatea de a lucra prin rotație de la birou și de acasă reprezintă un imbold mai ales pentru noii angajați care, dacă demonstrează că au trecut cu succes prin procesul de asimilare, pot lucra remote.

“Cel mai important aspect atunci când vine vorba de adoptarea sistemului hibrid în cazul CGS a fost infrastructura sănătoasă și regulamentul intern orientat către acest model de lucru. Infrastructura nu înseamnă doar tool-uri, ci și mindset. Oamenii din companie au înțeles că este un beneficiu iar echipele noastre de management au fost mereu deschise să discute despre schimbările implementate. În România începe să se creioneze o cultură solidă a lucrului de acasă, iar acest lucru devine, treptat o normalitate și este important să avem, încă de la început, toate skill-urile necesare pentru a o aborda corect”, a mai spus Sterescu.

Acesta a încheiat adăugând că munca în format hibrid poate funcționa productiv atunci când angajatorul și angajații setează, încă din start, tipul de activități ce pot fi întreprinse de acasă sau de la birou.

Citeste si:
Manager: „Nu poți să pui omul să vină la birou cu calculatorul la...
Cum vor lucra angajații de...
Sursa foto: Shutterstock

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri