Pandemia COVID-19 continuă să ne modeleze practicile de lucru și atitudinea față de muncă, într-un fel în care atât angajații, cât și liderii solicită schimbări continue și permanente în modul în care lucrăm, unde o facem, dar și asupra modului în care se măsoară performanța.

Românii, alături de alți est europeni, au printre cele mai scăzute dorințe de a lucra de la distanță după pandemie. Doar 43% dintre români și est europeni doresc acest lucru, versus 64% de respondenți din Japonia sau 63% din UK, se arată în datele studiului Resetting Normal: Defining the New Era of Work, realizat de Grupul Adecco, în care a inclus pentru prima dată și România.

Românii, alături de alți est europeni, doresc să revină cât mai repede la birou. 68% dintre români și est europeni doresc acest lucru, versus 53% dintre australieni, care sunt reticenți să revină la birou.

La nivel strict regional în Europa de Est, românii sunt cel mai mulțumiți de perspectivele de carieră în viitorul apropiat, spre deosebire de angajații greci.

De asemenea, angajații români se declară cel mai puțin afectați de presiunea pe sănătatea mintală, în ultimele 12 luni (doar 21% dintre respondenți se declară afectați), în comparație cu 55% dintre respondenții din Polonia.

Retail jobs

România face parte din acest studiu pentru prima dată. Este foarte interesant să vedem cum angajații români împărtășesc aceleași griji și preocupări ca cei din alte colțuri ale globului. De asemenea, studiul a relevat și diferențe mari de percepție între angajații români și cei din alte țări sau grupuri de țări./

Florin Godean, Country Manager Adecco România

Florin Godean

„Un singur calapod nu se va potrivi tuturor”

„Pentru cei care nu sunt obligați să fie prezenți fizic ca să-și îndeplinească munca, este evident că nu se vor întoarce niciodată la birou în același mod și că viitorul muncii este flexibil. Pandemia a accelerat tendințele existente până la punctul în care acestea nu pot fi ignorate, iar în viitor succesul depinde numai de adaptarea indivizilor și liderilor la aceste trenduri.

Citeste si:
Adecco: Suntem gata să oferim oportunități de angajare pentru toți...
Grupul Adecco: Suntem gata să...

Cercetările noastre arată clar că `un singur calapod nu se va potrivi tuturor` atunci când vine vorba despre satisfacerea nevoilor angajaților și vedem din ce în ce mai des că leadershipul se luptă să echilibreze munca la distanță și să aibă grijă de echipele pe care le are în subordine. Acum este momentul să începem să reducem acest decalaj. O putem face prin dezvoltarea și dotarea liderilor și a angajaților deopotrivă, cu abilitățile și capacitățile de care au nevoie pentru a stârni motivația și a construi o cultură organizațională coerentă, care să mențină și să dezvolte o forță de muncă de succes, rezistentă și sănătoasă. Acesta nu mai este un „nice to have”, ci este punctul în care începe lupta pentru candidații cei mai competenți. Companiile care sunt capabile și dispuse să recunoască și să se ocupe de aceste probleme vor prospera, iar cele care nu, vor fi lăsate în urmă”, a declarat Alain Dehaze, Directorul executiv al grupului Adecco.

Citeste si:
Godean (Adecco): Oamenii din Ucraina evită să lucreze în România
Florin Godean, Adecco...

Lucrul hibrid este deja consacrat, însă cheia este flexibilitatea

Cercetarea relevă faptul că la nivel global, o mare parte dintre angajați (53%), își doresc un model de lucru hibrid, în care cel puțin jumătate din timpul petrecut la muncă este de la distanță, iar o mare parte din ei (71%) au acum un spațiu care le permite lucrul eficient de acasă. Ultimele 18 luni au dovedit că munca la distanță nu vine cu o pierdere a productivității și că facilitează un mod de lucru mai incluziv și flexibil. Mai mult de trei sferturi dintre angajați doresc să-și păstreze flexibilitatea față de propriul program, mergând înapoi la birou, dar cu anumite condiții. Acest lucru este deosebit de important pentru generațiile și părinții mai tineri, care solicită mai mult timp la birou. 51% dintre cei care au copii doresc să fie în birou mai mult, față de 42% dintre cei care nu au copii.

Citeste si:
Florentina Mitricoaia, Raiffeisen: Nu cred că va mai exista...
reConstruct | Florentina...

Productivitate și orientare către rezultate

În timp ce multe persoane au beneficiat de munca hibridă, nu toată lumea a avut o experiență pozitivă. Întrebările referitoare la durata săptămânii de lucru trebuie abordate, deoarece viitorul rămâne flexibil, cu mențiunea că orelele suplimentare au fost în creștere cu 14% în ultimul an și că mai mult de jumătate dintre angajați (57%) au declarat că ar putea face aceeași muncă în mai puțin de 40 de ore pe săptămână. 73% dintre angajați și manageri solicită să fie măsurați mai degrabă în funcție de rezultate, decât de orele petrecute la muncă, o tendință care a fost puternică și în 2020.

Sănătatea mintală precară a fost evidențiată ca o problemă care apare frecvent

Raportul arată, de asemenea, că suntem expuși riscului de a pierde o nouă generație de lideri, cu mai mult de jumătate dintre liderii tineri (54%) suferind de epuizare și 3 din 10 lucrători declarând, în general, că sănătatea lor mintală și fizică a scăzut în ultimele 12 luni. Companiile trebuie să reevalueze modul în care pot sprijini mai bine angajații și le pot furniza resursele necesare pentru wellbeing, în cadrul noului model de lucru hibrid, deoarece 67% dintre non-manageri spun că liderii nu își îndeplinesc așteptările pentru verificarea bunăstării lor mintale.

Citeste si:
Mark Zuckerberg anunță vremuri grele pentru Meta și își avertizează...
Mark Zuckerberg anunță...

Deficitul de leadership

Într-o măsură similară, există o mare deconectare între punctele de vedere ale managementului asupra propriilor performanțe și opinia angajaților lor. Satisfacția față de conducere este scăzută, doar o treime dintre non-manageri simțind că primesc recunoașterea cuvenită în cadrul locului de muncă. Mai mult, doar jumătate dintre toți angajații afirmă că managerii lor au îndeplinit sau au depășit așteptările pentru încurajarea unei bune culturi a muncii (48%) sau pentru sprijinirea echilibrul lor dintre viața profesională și personală (50%). Acest lucru se regăsește predominant în Europa de Vest și Japonia, unde satisfacția față de leadership este cea mai mică.

Demisie în masă? Care sunt semnalele de avertizare pentru companii, pe măsură ce angajați își reevaluează carierele?

În cele din urmă, concluziile au evidențiat faptul că, odată cu motivația și implicarea la un nivel scăzut, mai puțin de jumătate dintre angajați sunt mulțumiți de perspectivele de carieră din cadrul companiei lor, aproape 2 din 5 își schimbă cariera sau iau în calcul noi oportunități și 41% iau în considerare trecerea la locuri de muncă cu opțiuni de lucru mai flexibile. „Demisia în masă” prevăzută nu este încă evidentă, dar este momentul ca organizațiile să se reconecteze cu forța de muncă.

Citeste si:
Cine este Alexandu Kiss, șoferul de tir care candidează la șefia USR
Cine este Alexandu Kiss,...

În plus, două treimi dintre angajați sunt încrezători că se vor începe din nou angajări semnificative, având securitatea, cultura, bunăstarea și dezvoltarea ca aspecte fundamentale ale ocupării forței de muncă pentru viitor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri