Peste 70% dintre angajatorii din întreaga regiune EMEA se îndreaptă către sistemul de lucru hibrid, iar România nu face notă discordantă în ceea ce privește reticența unor angajați de a mai reveni la birou la fel cum o făceau înainte de pandemie.

Aproximativ 60% dintre respondenții unui sondaj online realizat de CBRE România în ultima jumătate a lunii aprilie au precizat că își doresc mai degrabă să lucreze la birou decât de acasă, dar ceilalți 40% dintre români preferă să lucreze în continuare de acasă sau în sistem hibrid.

Aceștia și-au motivat dorința de a lucra mai mult de acasă sau să vină pentru doar câteva zile la birou prin dorința de a scăpa de corvoada numită stat în trafic, de cheltuielile care apar o dată cu ieșirea din casă, dar și pentru că nu le este neapărat dor de unii colegi de la birou.

Cele 5 motive pentru care angajații nu vor să se întoarcă la birou sunt:

  1. Timpul pierdut în trafic - 35% dintre respondenții la sondajul CBRE consideră că pierd prea mult timp în traficul rutier către birou și înapoi;
  2. Cheltuieli suplimentare pentru transport, mâncare și îmbrăcăminte adecvată - 21% dintre participanții la sondaj nu sunt dispuși să investească în transport, mâncare și îmbrăcăminte adecvată pentru birou;
  3. Nu reușesc să îmbine eficient viața personală și cea profesională - 16% dintre angajați preferă să lucreze de acasă pentru a petrece mai mult timp alături de cei dragi;
  4. Găsirea unui loc de parcare - 11% dintre respondenți au precizat că dificultatea de a găsi un loc de parcare duce la reticența de a merge la birou;
  5. Modul neplăcut în care arată spațiul de lucru - peste 7% dintre salariați aleg să lucreze de acasă din cauza designului mediului de lucru.

Pe lângă argumentele precizate mai sus, respondenții menționează printre motive și lipsa opțiunilor de luat masa în apropierea biroului (peste 6%), cât și relocarea departe de acesta sau chiar în afara orașului în perioada pandemie (3%).

Retail jobs

"Efervescența din piață privind noile moduri de lucru a generat un interes puternic din partea companiilor pentru soluții care implică procese de change management, lucru pe care îl observăm de altfel printr-o creștere semnificativă a proiectelor pe care suntem solicitați să le conducem folosind principii de management al schimbării.Vorbim de proiecte care variază de la 100 la 3.500 de angajați implicați în proces, spre exemplu.

Managementul schimbării facilitează modificarea și adaptarea spațiului de lucru pentru a fi îndeplinite nevoile firmelor și dorințele angajaților, mai ales când procesele sunt realizate în mod inteligent, de experți în implementarea acestora. Deși unele companii nu vor face nicio schimbare, ceea ce automat va genera frustrări printre angajați, tot mai multe companii au înteles că trăim o nouă paradigmă, cea a sistemului de muncă hibrid, și că aceasta cere în mod natural reamenajarea spațiilor de lucru", a declarat, într-un comunicat remis redacției, Tudor Ionescu, Head of CBRE’s Romania Advisory & Transaction Services | Office.

Citeste si:
Ce țări europene resping cel mai tare munca remote. Un stat din...
Top țări europene...

De ce vor ceilalți să vină la birou

Rezultatul sondajului desfășurat de CBRE arată că angajații care își doresc revenirea la birou pun în prim plan conectarea cu compania.

În plus, aceștia își doresc să fie la curent cu informații care îi ajută în carieră sau la îndeplinirea task-urilor (36%). Discuțiile cu colegii au reprezentant și ele unul dintre argumentele puternice pentru care angajații își doresc să revină la birou, însumând 33,4% din totalul răspunsurilor. Și lipsa spațiului de acasă a fost în favoarea lucrului de la birou cu 13,3%, la fel ca și lipsa mobilierului adecvat pentru care au optat 12%. În plus, 5% dintre angajați s-au gândit și la reducerea costurilor cu utilitățile, atunci când au votat să revină la birou.

Cei care vor să revină au pretenții legate de amenajarea birourilor

Cei care își doresc reîntoarcerea la birou au însă o serie de așteptări când vine vorba de amenajarea spațiului de lucru la sediul companiei. Spațiile exterioare amenajate astfel încât angajații să poată lucra de afară contează pentru mai mult de 25% din angajați. De asemenea, foarte importante sunt și birourile fixe care lasă angajaților posibilitatea de a le amenaja după bunul plac (20%). Un sediu care are mai multe terase contează pentru 16% dintre angajați, iar 15,3% dintre respondenți consideră importante spațiile pentru fiecare departament. Peste 7% dintre angajați își doresc și un sistem de rezervare a biroului/a spațiului de lucru.

Citeste si:
Cluj-Napoca domină piața clădirilor de birouri din provincie
Cluj-Napoca domină piața...

De asemenea, conform datelor CBRE, există câteva caracteristici în amenajarea unui spațiu de lucru care îi fac pe angajați să se simtă bine și să fie mai productivi. Printre acestea sunt atmosfera generală creată de aspectul biroului (40%), mobilierul ergonomic (22%), modul în care este integrată tehnologia necesară conferințelor video (peste 16%), zonele de lounge (12%) și hot desking – posibilitatea de a lucra de la orice birou din spațiul de lucru (11%).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri