Studenția este poate cea mai frumoasă parte a vieții, în care un tânăr ia contact cu noi colegi și profesori, cu multiple posibilități de petrecere a timpului liber dar și cu posibilitatea a afla pentru prima dată ce presupune profesia pentru care s-a înrolat să urmeze anii de studiu. Un internship sau un trainee sunt procesele prin care un tânăr dă piept pentru prima dată cu câmpul muncii, vede ce înseamnă să lucrezi într-o companie și își însușește, prin practică, o parte din abilitățile pe care le caută angajatorii, de la un candidat. Dar ce presupune concret un internship, ce înseamnă trainee și cât de mult ajută stagiile de practică pentru un tânăr din România?

1. Programele de internship

Programele de internship sunt cele mai populare forme prin care un student sau un absolvent ia contact pentru prima dată cu lucrul într-o companie și cu tot ce înseamnă cultură organizațională. Diplomele nu reprezintă o garanție către o carieră într-un domeniu, iar specialiștii din piața muncii notează că în unele domenii de activitate, acestea nu reprezintă nimic fără o experiență care să le completeze.

internshipFoto: Pexels

Internship-ul este poarta care te poate duce mai aproape de un post full-time. Este o perioadă de 2-6 luni în care un tânăr acumulează cunoștințe practice și experimentează un job înainte de a semna un contract propiu-zis de muncă. Un internship îți oferă posibilitatea de a te face remarcat pentru prima dată și te încurajează să vii cu idei la rezolvarea unor probleme.

Un student sau un absolvent poate urma un stagiu de internship atât în cadrul unei companii, cât și în cadrul unei organizații non-guvernamentale. Acest program poate fi plătit sau nu, în funcție de modul în care operează fiecare organizație în parte. În mod normal, legislația din România prevede ca internship-urile să fie remunerate (puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată), potrivit Legii 176/2018 privind internship-ul, ce a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 626, din 19 iulie 2018.

ART. 8

(1) Internul are dreptul la o indemnizaţie pentru internship, plătită de organizaţia-gazdă,
al cărei cuantum este stipulat în contractul de internship.

(2) Cuantumul indemnizaţiei pentru internship stabilită potrivit alin. (1) este egal cu cel
puţin 50% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă
proporţional cu numărul de ore de activitate desfăşurată.

(3) Durata timpului de muncă pentru un intern, pentru a desfăşura activitate în baza unui
contract de internship, este de maximum 40 de ore pe săptămână şi se stabileşte prin
contractul de internship.

LEGE Nr. 176/2018 din 17 iulie 2018

Chiar dacă multe din programele de internship din România nu sunt plătite, șansele ca managerii să selecteze din interni și să le ofere un post sunt foarte mari, mai ales în contextul unei crize de personal care se adâncește în tot mai multe industrii.

Un studiu realizat de Catalyst Solutions, companie românească de consultanță în resurse umane, arată că aproximativ 29% dintre interni se angajează la finalul programului, ceea ce nu poate decât să fie îmbucurător pentru un tânăr.

Ce e bine de știut este că în cazul unui internship, programul este, în general, stabilit de comun acord cu managerul sau cu persoana desemnată de companie să îndrume internii. Nu va necesita prezență 100%, mai ales dacă respectivul intern urmează în continuare cursurile facultății la care s-a înscris și nu este încă absolvent.

Cum să te pregătești pentru un internship

În multe privințe, pregătire pentru un interviu în cazul unui internship nu diferă față de cea alocată pentru un interviu de angajare. Important, înainte de toate este să te documentezi temeinic cu privire la compania la care vei merge să susții interviul (ce face respectiva companie, ce proiecte are, cu ce proiecte simți că te identifici tu, ce planuri viitoare de investiții există etc.)

Ulterior, trebuie să te asiguri că ești pus la punct cu toate detaliile legate de internship, mai precis cât durează, ce vei învăța concret, ce activități au planificat managerii.

Nu în ultimul rând, atenția la micile detalii va face diferența așa că îmbracă-te adecvat, simplu și vino cu mai mult timp înainte de ora stabilită. Indicat ar fi să ai cu tine și două copii ale CV-ului tău, în care să îți notezi rezultatele școlare și toate activitățile extracurriculare.

Dacă interviul se desfășoară online, asigură-te că setezi totul de la început, pornind de la microfon, cameră și fundal.

La ce întrebări să te aștepți:

  • De ce îți dorești să te recrutăm pentru acest internship?
  • Ce așteptări ai de la acest program de internship?
  • Ce te recomandă pentru acest program de internship?
  • Ce planuri ai după ce vei termina facultatea?

Citește și: Recrutorii Google te învață cum să-ți demonstrezi experiența anterioară fără să fi avut vreodată job

2. Programele de trainee

Probabil mulți vă întrebați ce înseamnă trainee și cu ce diferă acestea de internship-uri. În principal, un trainee se aseamănă cu un internship, doar că este mult mai complex și are un grad de adresabilitate mai mare. Un trainee se adresează atât studenților, cât și absolvenților de facultate pentru care a trecut maximum doi ani de la absolvirea ciclului de studii (licență sau master).

traineeFoto: Shutterstock

Un trainee durează mai mult comparativ cu un internship pentru că se intinde pe o perioadă de unu, poate chiar doi ani. Un astfel de program este unul plătit și solicită o prezență full-time, exact ca la joburile cu normă întreagă.

Cum să te pregătești pentru un trainee

Specialiștii de la hipo.ro sugerează redactarea unei scrisori de intenție care să cuprindă motivele care te recomandă pentru acest program de trainee. Este bine ca motivele pentru care ai ales să aplici pentru respectivul trainee să fie explicate cât mai clar și să nu fie trasate în linii generale, ci expuse cât mai concert. Utilă aici ar fi și o recomandare de la un profesor din facultate, mai ales dacă există o materie spre exemplu la care ai excelat și care te recomandă pentru acest program de trainee.

La ce întrebări să te aștepți:

Intrebările despre abilitățile tale de leadership – companiile investesc în aceste programe de trainee pentru că sunt în căutare de manageri în devenire

Ce mai e important să știi despre un trainee

  • Ți se poate solicita experiență
  • Procesul de recrutare poate fi unul mai complex, cu mai multe probe. Poți fi supus și unui Assessment Center (un centru de evaluare în care un candidat este supus unor situații ipotetice de muncă, pentru a se vedea care sunt abilitățile acestuia).
  • Vei fi plătit cu un salariu întreg și vei avea parte de întreaga paletă de beneficii extrasalariale (asigurare de sănătate, tichete de masă etc.)
  • Uneori salariul pentru un trainee poate fi mai mare decât cel oferit pentru un job entry-level

3. Stagiu de practică

Un stagiu de practică reprezintă tot o formă de învățare care îi ajută pe tinerii aflați la început de carieră. În general, un stagiu de practică este realizat un scopul de a obține creditele necesare pentru a promova la materia numită generic „Practică”. Prin urmare, stagiile de practică nu necesită o experiență anterioară și nici nu sunt plătite (cu excepția stagiilor de practică venite de la Uniunea Europeană, ce sunt finanțate din fonduri proprii ale blocului comunitar).

stagiu de practicăFoto: Pexels

Dintre toate programele dedicate studenților, stagiile de practică au durata cea mai mică: până în 30 de zile lucrătoare, iar la nivel de ore dedicat pe zi, aceste sunt comparabile cu locuri de muncă part-time.

Cum să te pregătești pentru un stagiu de practică

Procesul de recrutare și de selecție pentru un stagiu de practică nu este foarte foarte complex, de multe ori este vorba de o convenție stabilită între universitate și compania care primește interni în practică. Prin urmare, responsabilitățile pe care ar trebui să le aibă un tânăr sunt relativ limitate și se rezumă mai mult la o cunoaștere a proceselor din cadrul unei organizații.

Un stagiu de practică te va pune, probabil pentru prima dată în situația de a-ți crea un CV, deci va fi o ocazie perfectă să înveți să îl redactezi. Partea bună aici este că vei primi un feedback de la un specialist intern, din cadrul companiei la care aplici.

Utilă ar fi și o scrisoare de recomandare și o scrisoare de intenție cu care să te prezinți. În ceea ce pregătirea pentru interviul de angajare, aceasta este similară cu cea pentru interviul pentru internship.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri