Românii au de multe ori idei preconcepute, chiar și în privința domeniilor tehnice sau foarte nișate. Dar, să lucrezi în tehnologie nu trebuie să ai o minte ca „acelora de la NASA”, mai ales pentru că există sarcini care pot fi realizate și de oameni care au acumulat experiență profesională sau educațională în alte domenii, spune Claudia Tamași, Country Manager în cadrul școlii de programare Codecool România. Salariile fabuloase, care de multe ori nici nu pot fi pronunțate, sunt cele care îi conving pe mulți să facă acest pas. Iată ce le recomandă liderul școlii de programare celor care vor să urmeze cursuri în IT, atât celor care sunt proaspăt ieșiți de pe băncile facultății, cât și seniorilor care lucrează deja în alte domenii, dar care vor să facă o schimbare de carieră.

1. Să aibă curaj

Orice schimbare necesită, înainte de toate curaj. Fie că ești un absolvent de facultate, dar simți că nu te regăsești în domeniul studiat, fie că ești un senior cu experiență în marketing sau vânzări și vrei să faci tranziția către o carieră și mai bănoasă, ai nevoie de multă răbdare și curaj pentru un drum plin de provocări.

„Eu le-aș recomandă să aibă curaj și să vină către și să între în contact cu tehnologia. Multă vreme a fost și încă e un subiect tabu pentru majoritatea că trebuie să ai o minte de NASA, trebuie să ai o minte sclipitoare să poți să faci față acestei industrii. Nu e așa. Sunt multe layere, trebuie să ai o gândire analitică, o parte de logică, sunt lucruri care trebuie să se întâmple într-un anumit fel, dar primești suportul necesar. Să ai curaj să vezi despre ce e vorba. Oricine lucrează puțin cu cifre, nu ar trebui să aibă o reținere să vină în această zona”, a declarat Claudia Tamași, Claudia Tamași, Country Manager Codecool România, în emisiunea HR Talks, realizată de wall-street.ro.

Retail jobs

2. Să testezi mai întâi să vezi dacă ți se potrivește cu adevărat

Deși programarea, de pildă, alături de alte domenii din tehnologie se adresează tuturor, nu toți vor simți că pot face parte din această industrie. Iar pentru a vedea dacă te regăsești sau nu în IT, important, spune Claudia, este să-ți dai timp să testezi domeniu.

Există și task-uri repetitive sau dimpotrivă, există și o zonă de creativitate. Pot fi acoperite nevoile de dezvoltare a multor tipuri de cereri. Eu le-aș recomandă să aibă curaj, să vină către noi, să-și aloce trei luni din viață să testeze treaba asta pentru că nu îi costă absolut nimic, doar timpul.

Claudia Tamași, Country Manager Codecool România

3. Să visezi cu ochii deschiși la noi oportunități

Odată ce pătrunzi în lumea tehnologiei, partea bună este că ți se aștern în față o mulțime de oportunități. Poți ajunge să lucrezi pentru firme mari de IT din România, dar îți poți încerca norocul și la companii din afara țării, care sunt dornice să vâneze talentele noastre locale. Și toate astea pe salarii fabuloase.

Citeste si:
Cercetător: O catastrofă cauzată de inteligența artificială este...
Cercetător Google DeepMind: O...

„Dacă ai 22 de ani, ai început deja cu un salariu de 1.000 de euro net. În doi ani ajungi la 2.000 de euro, iar dacă ești foarte bun, ajungi în cinci-șapte ani să ai salarii pe care nu le poți pronunța, de 8.000- 10.000 de euro. IT-iștii pit să meargă să lucreze de oriunde în lume. E mare păcat să nu încerce să interacționeze cu această lume pentru că posibilitățile sunt vaste și nu se limitează doar la a scrie cod sau la a face ceva foarte complicat”, a mai precizat Claudia Tamași, în cadrul emisiunii HR Talks.

România ocupă locul 16 în topul salariilor ajustate pentru programatorii junior

În România, un programator junior, fără experiență, câștigă un salariu net anual estimat la 11.300 euro, plasând țara noastră pe locul 25 în topul salariilor. Ne menținem, și în 2022, în fața unor țări precum Polonia, Ungaria, Bulgaria, Lituania, în ceea ce privește salariile programatorilor junior dar și cei cu experiență profesională.

Citeste si:
Atos România vrea să angajeze 1.000 de IT-iști în 2022
Atos România vrea să angajeze...

Vezi aici care sunt salariile în IT, în 2022. Ce salariu are un programator IT român și cât se câștigă în alte țări

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri F