Oportunitățile de afaceri precum parteneriatele strategice, investițiile pe piețele locale sau comerțul internațional se bazează pe strategii bine definite. În paralel, pentru atingerea obiectivelor strategice, este nevoie de optimizarea fluxului de numerar și de gestionarea incertitudinii prin managementul riscului.

Diversitatea, globalizarea și dinamica piețelor reprezintă câteva dintre provocările comerțului internațional. În aceste situații, cunoașterea și alegerea instrumentelor de plată potrivite pot reprezenta un avantaj cheie în desfășurarea cu succes a tranzacțiilor comerciale. Acestea includ acreditive, incasso documentar și scrisoare de garanție, toate fiind specializate în vederea facilitării activităților comerciale.

Acreditivele sunt considerate a fi cea mai sigură modalitate de plată. Ele reprezintă un cadru de protecție într-un mediu dinamic, marcat, de cele mai multe ori, de incertitudine și riscuri diverse. De asemenea, acestea respectă reglementările Camerei de Comerț Internaționale de la Paris, pentru un plus de siguranță, coerență și claritate.

Tipuri de acreditive

Acreditivul documentar se referă la plata fermă efectuată de către bancă pe baza documentelor care indică buna desfășurare a procesului de vânzare. Acesta va oferi siguranță tuturor părților implicate, printr-un plus de transparență procedurală și respectarea plăților.

Pe de altă parte, acreditivul stand-by aduce în plus caracteristicile unei scrisori de garanție bancară, fiind, însă, o variantă simplificată a celui documentar.

Acreditivul documentar

1. Caracteristici și procese

Acreditivul documentar este un angajament de plată irevocabil al băncii, emis atât în lei, cât și în valută, fiind folosit cel mai adesea pe plan internațional.

Părțile implicate sunt ordonatorul sau importatorul (cel care cumpără) și banca acestuia (emitentă), precum și beneficiarul sau exportatorul (cel care vinde) și banca sa (corespondentă). În general, acesta este un instrument flexibil, iar partenerii de afaceri pot analiza și negocia varianta potrivită pentru ei. Astfel, ordonatorul solicită băncii sale să emită un acreditiv pentru beneficiar. Mai departe, acesta este analizat și aprobat și de către banca beneficiarului.

Importatorul solicită diverse documente pentru buna desfășurare a operațiunii, conform termenilor contractului. Printre acestea se numără certificatul de garanție și cel de inspecție, polița de asigurare, AWB-ul sau alte documente de transport, de obicei, prezentate în original. Astfel, acreditivul are la bază documentele transmise la nivel interbancar.

Banca va efectua plata doar după o verificare a documentelor care să ateste respectarea condițiilor și clauzelor contractuale de către beneficiar. De asemenea, există mai multe variante de plată, de exemplu, la un termen prestabilit sau în rate, la vedere sau prin negociere.

2. Avantaje și dezavantaje

Unul dintre avantajele acreditivului documentar este dat de gestionarea managementului riscului. Acest lucru implică o analiză atentă atât a riscului comercial, al celui de țară, cât și a diverselor sectoare de activitate. Plata se va efectua doar în cazul în care clauzele sunt respectate prin transmiterea documentelor menționate.

Un dezavantaj este dat de faptul că implică o perioadă mai mare de timp pentru pregătirea și analiza materialelor. De asemenea, volumul acestora poate fi unul mai mare, în funcție de termenii agreați. Toate acestea atrag costuri mai ridicate, prin anumite taxe și comisioane percepute de către bancă. De asemenea, trebuie menționat faptul că verificarea calității produselor sau a serviciilor nu intră în atribuțiile băncii.

Acreditivul stand-by

1. Caracteristici și procese

Acreditivul stand-by este o variantă mai puțin amplă și implică mai puține documente, pentru un plus de flexibilitate. Acest instrument este folosit numai în cazul în care ordonatorul nu îndeplinește clauzele contractuale.

Procesul de desfășurare este asemănător acreditivului documentar. Diferența este dată de faptul că beneficiarul întocmește documentele și le transmite băncii sale pentru verificare numai dacă nu este respectat contractul. După ce documentele sunt verificate atât de banca beneficiarului, cât și de banca emitentă, plata este efectuată de către aceasta din urmă.

2. Avantaje și dezavantaje

Este un instrument flexibil, implică un volum restrâns de documente și presupune o durată mai mică a procesului de verificare. De asemenea, acoperă o mare varietate de tipuri de contracte comerciale. Dezavantajul este dat de costul ridicat pe care îl presupune, precum și de riscul valutar.

Acreditivul documentar și stand-by reprezintă două tipuri de tranzacție diferite de cele de vânzare, oferind o gestiune mai bună a cash-flow-ului. Pe de altă parte, este nevoie de expertiză și de o colaborare strânsă cu băncile agreate în vederea fluidizării activităților comerciale.

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri