Candidații cu vârste de peste 45 de ani sunt în continuare căutați în domenii precum proiectare, consultanță financiară, arhitectură, sectorul financiar și management, dar au șanse reduse de angajare în sectorul de vânzări, unde sunt preferați cei de 25-35 ani. Aceștia reprezintă 35% din totalul candidaților intervievați de Cristina Profeanu, consultant în domeniul Resurselor Umane.

Una dintre caracteristicile candidaților de peste 45 de ani este faptul că aproape toți au studii superioare, iar cei mai mulți provin din domenii precum vânzări, contabilitate, HR, juridic sau administrativ. Totodată, 40% dintre aceștia au petrecut în medie cinci ani la locurile de muncă anterioare, în timp ce restul de 60% au o perioadă medie de retenție de aproximativ șapte ani.

Peste 70% dintre candidații cu vârste cuprinse în intervalul 45-60 ani cu care interacționez spun că vârsta este un criteriu eliminatoriu și că nu sunt contactați de recrutori. Pentru ca un angajator să fie interesat să angajeze un astfel de candidat, acesta din urmă trebuie să înțeleagă că într-un proces de recrutare trebuie să își pună în valoare calitățile reale și să fie perseverent. Chiar dacă ai aplicat la 10 joburi și nu ai fost selectat, nu trebuie să te dai bătut.

Cristina Profeanu, Consultant Resurse Umane

Deși, în general, nu sunt interesați să angajeze persoane de peste 45 de ani, angajatorii sunt nemulțumiți și de candidații cu vârste între 18 şi 24 de ani, din cauză că aceștia nu au experiență, cer salarii nejustificate în raport cu pregătirea lor și există riscul să își schimbe des locul de muncă. Deocamdată, categoria de salariați între 30 și 35 de ani pare să fie cea preferată a angajatorilor, deși multe companii au început să nu le mai acorde beneficii precum munca de acasă.

Cum își poate găsi un loc de muncă un român care are peste 45 de ani

Potrivit experților în recrutare, românii cu vârste de peste 45 de ani, care își caută un loc de muncă, trebuie să fie conștienți că se bat pentru un loc de muncă atât cu candidați la fel sau poate chiar mai experimentați decât ei, dar și cu candidați care au cunoștințe mai avansate de engleză, PC și tehnologie. Aceste cerințe sunt, acum, esențiale, și, de aceea cunoașterea lor este o prioritate.

Cunoașterea limbii engleze la nivel avansat

Din ce în ce mai mulți angajatori cer cunoașterea limbii engleze la un nivel avansat, vorbit și scris, întrucât au clienți/furnizori străini. Pentru o cunoaștere avansată a limbii engleze, candidații pot opta pentru participarea la anumite cursuri, sau pot urmări tutoriale pe internet pentru depășirea acestei bariere.

Candidații trebuie să stăpânească noile tehnologii

Și cunoștințele avansate de utilizare a PC-ului au devenit un criteriu extrem de important pentru angajarea unei persoane cu vârsta de peste 45 de ani. Piața muncii nu mai solicită doar cunoștințe minime de utilizare a calculatorului, ci și anumite programe precum, XLS, sisteme de tip ERP/CRM sau programe specifice, în funcție de natura locului de muncă.

Actualizarea informațiilor din CV. CV-ul trebuie să fie transparent și adaptat cerințelor jobului vizat. Sunt mulți candidați care includ în CV multe competențe pe care, în realitate, nu le au.

Atitudinea pozitivă. Refuzul unui loc de muncă creează frustrare în rândul multor candidați. Procesele de recrutare sunt din ce în ce mai lungi și dificile pentru toate categoriile de vârstă, iar atitudinea contează foarte mult. O atitudine pozitivă poate crește șansele obținerii unui job, spun experții.

Acceptarea unor șefi mai tineri. Mulți candidați de peste 45 de ani au dificultăți în acceptarea unor șefi mai tineri decât ei. Asta și pentru că mulți confundă vârsta cu expertiza.

Aproximativ 65% din populația României are între 15 și 64 de ani, echivalentul a 12,4 milioane de cetățeni. Dintre aceștia, doar 8,1 milioane (sau 65%) sunt activi în piața muncii, iar acest procent plasează România pe ultimul loc în Uniunea Europeană (UE). Una dintre consecințele acestui fenomen este că România are cea mai scurtă perioadă de activitate în câmpul muncii din UE.

O altă problemă este că din rândul populației active cu vârste cuprinse între 55 și 64 de ani, doar 45,6% sunt prezenți în piața muncii, iar una dintre explicații este că mulți români ies la pensie la vârste mici. Pentru românii care însă ies la pensie la 65 de ani, speranța medie de viață este de doar 14,7 ani, cu aproape cinci ani sub media UE.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri