Ministerul Muncii a iniţiat o ordonanţă de Guvern cu privire la creşteri salariale pentru angajaţii din instituţiile deconcentrate, din instituţiile subordonate ale Ministerului Muncii, a anunţat ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu.

"Ministerul Muncii a iniţiat o ordonanţă de Guvern cu privire la creşteri salariale pentru colegii noştri din instituţiile deconcentrate, din instituţiile subordonate ale Ministerului Muncii. Aşteptăm să terminăm circuitul de avizare pentru a intra în vigoare", a menţionat aceasta.

Întrebată dacă există bani pentru aceste majorări salariale, ministrul Muncii a precizat că impactul bugetar este de 40 de milioane de euro.

"Este foarte important ca, de fiecare dată, să avem ordinea priorităţilor şi, sigur, impactul pentru colegii noştri de la instituţiile Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale este un impact nu foarte mare, este un impact raportat la bugetul de stat al României şi în raport cu complexitatea şi importanţa socială a muncii dânşilor. Chiar aş spune eu, ca ministru al Muncii, este un impact mic, de 0,200 de miliarde lei, adică 40 de milioane de euro impactul total pe care aprobarea acestui act normativ l-ar presupune", a menţionat ministrul Muncii.

Sursa foto: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri