Quiet vacationing în România. Își iau liber angajații fără să-și anunțe șeful?

Sursǎ foto: Shutterstock

Quiet vacationing în România. Își iau liber angajații fără să-și anunțe șeful?

După marea demisie și quiet quitting, apare un nou trend în rândul angajaților, despre care specialiștii spun că se resimte și în România: quiet vacationing.

Piața globală a muncii a mai făcut loc unei noi tendințe care se numește quiet vacationing („vacanța liniștită” sau „vacanța pe furiș”). „Vacanța liniștită” denumește fenomenul prin care angajații își iau vacanță în timp ce lucrează, fără să-și depună cereri de concediu. Practic, angajații în cauză își iau concediu pe furiș, în timp ce se mai ocupă, totodată și de alte responsabilități de la job. Există și în România un o astfel de tendință? Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer și mental fitness coach, spune că în lucrul său cu oamenii a întâlnit și astfel de cazuri.

Am și lucrat de curând cu cineva care și-a făcut un VPN acasă (...) și care și-a anunțat angajatorul că în săptămâna X va lucra de acasă, căci grădinița copiilor se închide și nu au cu cine să stea. În realitate a plecat în Grecia sau în Bulgaria, nu mai rețin exact. M-a amuzat teribil când mi-a povestit că a lăsat laptopul la recepție și a vorbit cu persoana de acolo să îl țină deschis și să mai dea câteva click-uri sau să mai miște mouse-ul la 3-4 ore ca să nu se închidă. Evident, îi și dădusem un bacșiș omului de la recepție, iar din când în când mai făcea drumul până la laptop să vadă dacă sunt mesaje la care trebuie să răspundă, dar în rest își făcea vacanța fără să mai ceară concediu”, povestește Matei Stănculescu.

Specialistul atrage atenția că o astfel de soluție poate ajunge să pericliteze date importante din companie pentru că la acestea ar avea acces o persoană care nu este angajat în respectiva organizație. Deși companiile sunt, în general stricte cu datele lor, există numeroase situații în care acestea pot fi foarte ușor o țintă în fața hackerilor. Statisticile de la producătorul de soluţii antivirus Eset arată că infracţionalitatea cibernetică ar putea costa companiile 10,5 trilioane de dolari, în 2025, sumă care include profiturile realizate de către hackeri prin diferite mijloace.

„Cu toată strictețea aia a datelor și, totuși, un om de la recepția hotelului are acces tocmai pentru că tu ești atât de strict și oamenii trebuie să găsească niște portițe de genul acesta, de a-și lua concediu. În realitate, tu, ca angajator îți periclitezi și mai mult datele”, este de părere Matei Stănculescu.

De ce vor angajații o „vacanță pe furiș”

În general, angajații care optează pentru o astfel de „vacanță pe furiș” se pregătesc foarte bine înainte, se organizează în așa fel încât să aibă munca făcută și să poată avea o vacanță liniștită. Ei sunt la laptop doar la nevoie și își urmăresc de pe telefon notificările. Aproximativ 1 din 10 angajați și-a luat o „vacanță liniștită” în ultimul an, potrivit unui raport de la Resume Builder care a chestionat peste 1.000 de angajați din mediul corporate, în luna mai. Aproximativ 6 din 10 angajați au precizat că mențin o fațadă care le dă de înțeles șefilor că ei lucrează, răspunzând la e-mailuri, la mesaje, la telefoane și participând, totodată și la ședințele online. Totodată, aproape 4 din 10 angajați au spus că nu s-au deranjat să facă nici măcar aceste lucruri, după cum a scris HR Dive.

Prima tendință ar fi să acuzi angajații că optează pentru o astfel de variantă și pentru că nu sunt sinceri cu șefii lor. În fapt, mulți fac asta din teama de a nu fi considerați leneși sau mai puțin implicați la job, ceea ce generează, în final multă anxietate.

Am lucrat și lucrez cu oameni care găsesc o portiță de genul. Și asta, dacă stai să te gândești, e tot dintr-o lipsă a flexibilității angajatorului, în multe situații. Cunosc și companii atât de open-minded în care nu există problemele astea. Sigur că și cultura organizațională influențează, dar dacă ai un team lead adevărat care e super deschis la mine și care înțelege că important este să livrezi ce ai de livrat. Dacă tu livrezi ce ai de livrat și din saună sau din jacuzzi, foarte bine. Important e să faci asta.

Matei Stănculescu, psihoterapeut, trainer, Mental Fitness coach, Co-fondator Eka (foto)

În timp ce mulți angajații susțin, cu certitudine (68%) că șefii lor îi susțin când vine vorba de a-și lua un concediu, nu toți vor să-și ia zile libere din concediul lor de odihnă. Doar puțin peste o treime dintre angajați își iau „întotdeauna” concediu de odihnă, în timp ce aproximativ 1 din 5 susține că doar „uneori” își ia zile de concediu, 6% o fac rar și 2% nu-și iau niciodată zile de concediu, mai arată datele studiului de la Resume Builder.

Datele mai arată că mulți dintre ei se tem că dacă își iau concediu de odihnă, șeful va crede că e mai puțin implicat în jobul său și că își înșală munca. Paradoxal, angajații își fac concediile fără să știe șeful, culmea, tocmai ca să nu creadă că luându-și concediu nu sunt implicați la locul de muncă. În plus, mulți angajați nu-și iau concediu și pentru că se tem de posibile concedieri (cum este și cazul celor din SUA, unde concedierile sunt des întâlnite).

Personalizate pentru tine