KMG International, fostul Rompetrol, prin intermediul companiilor membre ale grupului, a lansat un program de internship, adresat unui numar de 100 de studenti selectati sa isi dezvolte aptitudinile profesionale si competentele tehnice pentru o cariera in industria petroliera. Programul se deruleaza in perioada 27 iulie – 11 septembrie 2015, in rafinariile Petromidia Navodari si Vega Ploiesti.

"De la lansarea primei editii a programului de Internship (2001) pana in prezent, peste 550 de studenti ai universitatilor de profil din tara au fost instruiti de specialistii celor doua rafinarii, mare parte dintre candidati fiind ulterior angajati`, a declarat Yedil Utekov, director general Rompetrol Rafinare, companie ce opereaza rafinariile Petromidia si Vega.

Pe parcursul programului, tinerii vor fi instruiti de profesionisti din cadrul companiilor Rompetrol Rafinare, Rominserv, Rompetrol Quality Control si Midia Marine Terminal, in segmente de business precum productie, laborator, mentenanta, vanzari si marketing, planificare, managementul riscului, siguranta in munca.

Participantii provin de la universitatile de la Universitatea "Ovidius" Constanta, Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti – cu care grupul a dezvoltat parteneriate prin care ofera stagii de practica studentilor, absolventilor de facultate si masteranzilor.

Studentii care participa la programul Internship 2015 (72 pe platforma Petromidia si 26 in cadrul rafinariei Vega) au fost selectati in urma unei campanii de recrutare din aproximativ 150 de candidati. Pe parcursul acesteia au fost evaluate competentele tehnice si cele comportamentale – capacitatea de a lucra in echipa, initiativa si proactivitate, orientare catre rezultate si orientare catre client. La finalul programului, specialistii din cadrul KMG International vor analiza potentialul de angajare al participantilor la programul de Internship.

In urma programului derulat in 2014, dintre ei peste 90 de studenti participanti, 50% au fost angajati in cadrul companiilor membre ale KMG International, pe diverse zone de activitate.

KMG International deruleaza activitati pe 12 piete principale aflate pe trei continente si are aproximativ 7.600 de angajati la nivel global, dintre care aproape 6.000 in Romania.

Sursa foto: Internship, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri