PepsiCo va plati 144 dolari pe actiune in cash, cu peste 10,9% mai mult decat pretul de inchidere de vineri al SodaStream, listata la bursa din SUA. Tranzactia se va realiza cash.

PepsiCo a anuntat ca tranzactia a fost aprobata in mod unanim de ambele consilii de conducere ale companiilor si se va incheia pana in ianuarie 2019. Achizitia SodaStream este un alt pas in incercarea producatorului de a promova sanatatea si bunastarea prin intermediul solutiilor usor de folosit, prietenoase cu mediul si cu costuri reduse, au declarat reprezentantii Pepsi.

Speculatii privind achizitia SodaStream de catre PepsiCo sau Coca-Cola au existat de cativa ani. Compania israeliana s-a pozitionat ca o alternativa prietenoasa cu mediul si, prin urmare, o amenintare pentru gigantii producatori. Dar ideea de a produce bauturi carbogazoase acasa nu a prins la public; de-a lungul timpului consumatorii au utilizat SodaStream pentru a produce apa carbogazoasa, fara aromele pe care compania le comercializa.
PepsiCo achizitioneaza SodaStream

Coca-Cola si Keurig Green Mountain au realizat un parteneriat in 2015 pentru a realiza o masina de produs bauturi racoritoare, care insa nu s-a mai materializat.

Cum vrea Coca-Cola sa devina...
Citeste si: In vizita la centrul R&D Coca-Cola din Bruxelles: strategia companiei

SodaStream a fost fondata in 1903, in Marea Britanie, iar aparatele sale erau foarte populare in gospodariile englezesti in anii 70-80 prin faptul ca le permitea clientilor sa realizeze bauturi acidulate din apa carbozagoasa si siropuri aromate. Compania si-a pierdut din popularitate pe masura ce bauturile carbogazoase au devenit mai ieftine.

SodaStream a fost achizitionata de Soda-Club din Israel in 1998, iar ulterior, in 2007, fondul de investitii privat Fortissimo Capital a cumparat un pachet majoritar, iar compania s-a listat pe Nasdaq in 2010. Compania, acum localizata in Israel, se concentreaza mai mult pe automatele care produc apa carbogazoasa si mai putin pe bauturile acidulate, intr-o incercare de a castiga consumatori mai tineri, mai sanatosi si mai constienti de mediul inconjurator.

Sursa foto: Hemin Xylan/Shutterstock