Lucrarile la structura fabricii construite de Policolor, unul dintre cei mai mari jucatori de pe piata locala de lacuri si vopsele, au fost finalizate. Noua unitate de productie, o investitie total de 5,4 milioane de euro, se ridica pe un teren de 2,5 hectare situat in vestul Bucurestiului, pe Bulevardul Timisoara, si va fi finalizata in luna aprilie a anului viitor. In noua fabrica Policolor vor fi produse vopsele, tencuieli, emailuri, lacuri, precum si produse conexe acestora, precum grunduri si amorse. La cate zeci de mii de tone pe an va ajunge productia?

Prin extinderea si modernizarea tuturor activitatilor, compania isi va creste cu 130% capacitatea de productie proprie, de la 11.000 de tone pe an, cat este in prezent, la 26.000 de tone pe an.

De intreaga lucrare se ocupa compania Ecoterm, care a fost desemnata la inceputul acestei veri antreprenor general si constructor al fabricii si depozitelor Policolor. Depozitele vor ocupa in total 3.500 de metri patrati, aceasta investitie avand drept obiectiv cresterea calitatii si cantitatii de produse fabricate de Policolor, dar si capacitatea de a livra mai repede solutiile catre clienti.

”Noul complex are prevazut si un depozit propriu, la standarde de top pentru depozitare, cu sisteme de gestionare, picking si livrare performante pentru o desfacere optima si performanta a produselor din stoc”, declara Dave Jordan, CEO al grupului Policolor-Orgachim din mai 2018.

De asemenea, noua fabrica Policolor va avea spatii mai generoase pentru dezvoltare si inovatie, prin crearea unor noi laboratoare de cercetare unde specialistii departamentului de Research & Development vor lucra la diversificarea portofoliului de produse si branduri, potrivit reprezentantilor Policolor.

Policolor este unul din cele mai vechi branduri romanesti. Istoria companiei a inceput in 1965, cand au fost puse bazele Intreprinderii de Lacuri si Vopsele, furnizor al industriei nationale si al pietei de larg consum din Romania. In 1990 devine societate pe actiuni, sub denumirea SC Policolor SA. In 1997 are loc procesul de privatizare al companiei, prin achizitia pachetului majoritar de actiuni de catre Fondul Roman de Investitii, impreuna cu Romanian American Enterprise Fund, iar un an mai tarziu Policolor achizitioneaza pachetul majoritar de actiuni al Orgachim JSC, cel mai mare producator de lacuri si vopsele din Bulgaria. In prezent, din grupul Policolor mai fac parte producatorul de rasini Orgachim Resins si producatorul de anhidride Ruse Chemicals.

Produsele Policolor sunt prezente in peste 3.000 de magazine de retail traditional, in marile retele de bricolaj din Romania si in peste 1.000 de service-uri auto din tara. La nivel national, Policolor are zece magazine proprii. Grupul Policolor – Orgachim opereaza doua unitati de productie de lacuri si vopsele: Policolor Romania si Orgachim Bulgaria.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri