Unitatea va fi deschisa in regim de franciza, in parteneriat francizat – francizor si va avea specific de taverna greceasca, la fel ca toate restaurantele din aceasta retea. Conceptul va fi, insa, usor schimbat si adaptat amplasarii intr-un hotel de patru stele: meniul va fi diversificat, vor exista mese si ospatari.

Noua unitate va avea o suprafata de 60 metri patrati si va fi pozitionata in locul restaurantului cu specific italienesc Don Stefano, care a fost inchis de curand, din cauza lipsei personalului suficient de bine calificat. In mod normal, costul deschiderii unui restaurant de tipul Hercule incepe de la 48.500 euro, suma in care nu este inclus TVA-ul si taxa de franciza, dar in acest caz investitia a fost mai mare, datorita amplasarii intr-unul dintre cele mai mari si mai bine dotate hoteluri din Suceava - Mandachi Hotel&Spa, care a fost inaugurat in septembrie 2018 fiind singurul hotel de patru stele din oras, care are centru SPA si trei centre de conferinte.

Noul restaurant Hercule va avea 12 angajati si, desi isi va pastra caracterul grecesc si o mare parte din meniul oferit in celelalte unitati Hercule, va avea si preparate noi, cum sunt pastele cu fructe de mare, branza feta la gratar si saganaki (aperitive grecesti, pregatite in tigaie). Acestea se vor alatura diverselor tipuri de gyros, souvlaki, salata cu branza Halloumi, toate asezonate cu sosuri din legume cultivate natural si sos tzatziki.

“Suntem nerabdatori sa deschidem Hercule si am incredere ca atat preparatele, cat si serviciile se vor ridica la nivelul asteptarilor clientilor nostri. Din pacate, aceasta inaugurare vine pe fondul unei decizii grele, dar necesare, pe care am fost nevoit sa o iau, aceea de a inchide restaurantul Don Stefano, pentru ca m-am confruntat cu o problema frecventa pe piata locala a serviciilor de lux: lipsa personalului suficient de bine calificat. Este dificil sa gasesti bucatari si ospatari pentru acest tip de restaurante chiar si in Bucuresti, nu doar in orasele de provincie. Un alt inconvenient este salarizarea, care trebuie sa fie pe masura, si unde intervin impozitele foarte mari pe care trebuie sa le suporte angajatorul, ceea ce face grea supravietuirea unui antreprenor pe aceasta piata. Asadar, pe de o parte te confrunti cu lipsa fortei de munca, iar pe de alta cu un sistem de taxare a salariului net care ajunge la 72%”, explica Stefan Mandachi, fondatorul retelei Hercule si al Mandachi Hotel&Spa.

Citeste si:
H&M, schimbare de strategie: vanzarea altor branduri in magazine
H&M isi schimba strategia si...

“In momentul de fata, Romania are un deficit major de personal pe piata HoReCa, pe segmentul de patru si cinci stele. Oamenii cu experienta prefera sa lucreze in strainatate, pentru ca unui antreprenor roman ii este greu sa le ofere salariile corespunzatoare pregatirii si tipului de activitate pe care o au, din cauza sistemului de impozitare. Spre exemplu, eu am preferat sa inchid un restaurant unde nu mai puteam sa le pun clientilor la dispozitie serviciile aferente unei unitati de patru stele. In cazul Hercule este mai usor, pentru ca instruirea angajatilor, pe care o facem noi, indiferent de experienta prealabila pe care o au, dureaza doua saptamani. Cred ca posibile solutii pentru aceasta problema ar fi reducerea impozitelor si o politica solida in ceea ce priveste strategiile de retentie a personalului, in care sa beneficiem de sprijinul statului. Primul pas, din punctul meu de vedere, ar fi organizarea unor intalniri de consultare intre institutiile statului si mediul privat”, a mai punctat Stefan Mandachi.

Reteaua Hercule are o vechime de patru ani pe piata si functioneaza in sistem de franciza, investitia intr-o unitate pornind de la 48.500 euro. Taxa de franciza se ridica la 7.500 euro, iar redeventa este zero. In prezent, lantul de restaurante numara trei unitati: una situata in centrul comercial Aurora Shopping Mall din Buzau, precum si doua restaurante stradale, in Resita si Vaslui. Acestora li se va adauga restaurantul aflat in incinta Mandachi Hotel&Spa, iar astfel reteaua va ajunge la 48 angajati. Pana la finalul lui 2019, lantul Hercule se va extinde cu un restaurant, iar astfel vor mai fi create circa 12 noi locuri de munca.

Lantul Hercule a inregistrat, la finalul anului 2018, o cifra de afaceri de 1,14 milioane de euro, iar pentru 2019 se estimeaza atingerea pragului de 2 milioane euro.

Mandachi Hotel&Spa este membra a celei mai mari retele de francize din Romania, www.francizelacheie.ro, care opereaza mai multe afaceri: Magnificus Plaza, retea de sali de evenimente, Spartan, cel mai mare lant de restaurante din tara pe baza de carne rotisata, Hercule, cea mai cunoscuta retea de restaurante de tip taverna greceasca in sistem de franciza, Baba Cloanta, prima franciza din Romania care comercializeaza burgeri copti pe plita. Din platforma francizelacheie.ro, ale carei baze au fost puse de Stefan Mandachi, mai face parte si Erichman, magazin de materiale de constructii, finisaje si amenajari, cu o vechime de 20 de ani pe piata.

Citeste si:
CCC redeschide magazinul din VIVO! Cluj Napoca
CCC redeschide magazinul din...

Mandachi Hotel&Spa este un proiect de tip franciza dezvoltat de catre compania SC California Holding SRL.