De ce merg românii în sălile de jocuri de noroc? Majoritatea merg să se distreze dar și “să facă bani”, alții vor să arate că au un statut social, câțiva pensionari merg pentru că nu mai au cu cine să vorbească, iar alții merg pentru a-și da frâu unor dependențe. Este ceva rușinos să mergi la o sală de jocuri sau ar trebui să vedem acest lucru precum oricare altă ieșire seara cu prietenii în oraș?

Despre aceste subiecte dar și despre ‘roțile’ care se învârt în spatele industriei de gambling am vorbit cu Andrei Frimescu, directorul de marketing Game World și omul care este practic fața lanțulului de săli de jocuri electronice.

Game World este o companie aflată în România de peste 20 de ani, cu acționariat mixt, dar preponderent maghiar, care, în prezent, operează o rețea de șapte săli de jocuri electronice și care, în 2018, a reușit să facă un profit de 42 mil. lei cu doar 340 de angajați.

Încă de la bun început Frimescu ține să sublinieze că Game World are o rețea doar de săli “premium”. Ce înseamnă acest lucru mai exact? Sălile nu sunt cele pe care le vedem de obicei la colțul blocurilor, ci mai degrabă în mall-uri și mari centre comerciale și, implicit, nivelul clientelei este unul mai select.

De altfel, Andrei Frimescu susține că Game World are în România, în Mall Vitan, cea mai mare sală de jocuri de noroc (electronice) din sud-estul Europei. Sunt sceptic, dar nici nu am statisticile care să îl contrazică.

Citeste si:
Operator de jocuri de noroc: Nu sunt “pacanele”. Costa cat o masina!
Operator de jocuri de noroc:...

Pare exagerat să-i spui ‘păcănea’ unui aparat care costă și cât o mașină, 10 – 14.000 de euro.

Aici, în Mall Vitan, avem cea mai mare sală de jocuri din regiune. Vorbesc despre săli de jocuri electronice, nu includ cazinourile tradiționale. Avem 330 de aparate, putem primi 330 de clienți care să joace simultan”.

Îl întreb dacă îl deranjază când noi, presa, sau lumea în general, îi numește aparatele “păcănele”.

“Pentru mine este ușor peiorativ termenul de ‘păcănea’, deoarece nu reflectă nici clienții acestora, nici oferta. Este un termen mult diluat și inferior. Pare exagerat să-i spui ‘păcănea’ unui aparat care costă și cât o mașină, 10 – 14.000 de euro, și care înglobează dezvoltări tehnologice sofisticate și mereu îmbunătățite”, spune Andrei Frimescu.

Citeste si:
O industrie de miliarde: Sectorul jocurilor de noroc si al pariurilor
O industrie de miliarde:...

În sala de jocuri, ca la teatru

Un sondaj recent realizat de Game World, în rândul a 1.500 de persoane din mediul urban, arată că majoritatea românilor care merg la sălile de jocuri de noroc merg pentru a se distra (60%), însă, un procent mare (40%) spun că merg la săli “pentru a fi câștigător”.

Citiți mai mult despre concluziile sondajului realizat de Game World.

Este greșit să mergi la slot machines cu gândul că vei câștiga bani în acest fel?

Clienții vin la cazino așteptându-se să piardă, dar sperând să câștige. Mersul la o sală de jocuri trebuie privit precum mersul la teatru sau în vacanță. Plătești pentru X ore de divertisment.

Citeste si:
Image comunica pentru Casino Palace
Image comunica pentru Casino...

“Este complet greșit să intri într-o sală cu gândul ‘mă duc să fac bani’. Nimeni nu trebuie să vină motivat de gândul că va câștiga bani astfel. Această logică nu funcționează, în special nu pe termen lung, pentru că din start cazinoul are un avantaj de 3-4% la orice joc – este matematică pură, așa funcționează lucrurile”.

Atunci care este mentalitatea corectă când intri în sala de jocuri?

“În cărțile de specialitate se spune că oamenii vin la cazino așteptându-se să piardă, dar sperând să câștige. Mersul la o sală de jocuri trebuie privit precum mersul la teatru sau în vacanță. Plătești pentru X ore de divertisment. Dacă eu merg la teatru cu soția, plătesc pe bilete 150 de lei, să spunem. În mod normal, nu ar trebui să plătesc mai mult de atât nici dacă merg la o sala de jocuri 1-2 ore”, consideră Andrei Frimescu

Și totuși, ce oferă în plus o sală de jocuri de noroc în afară de… jocuri?

Cuvântul “ambianță” a fost menționat de mai multe ori în discuția avută cu reprezentantul Game World. Ca om care nu a intrat niciodată într-o sala de jocuri de noroc “premium”, îl întreb ce înseamnă mai exact acest lucru.

“În primul rând, există un protocol minim, vorbim de cafea, sucuri, apă, o băutură care se oferă gratuit indiferent de statutul clientului. Dacă un client vrea un al doilea pahar, noi nu zicem nu, dar desigur, nici nu încurajăm astfel de practici. Totul este ‘la bunul simț’. Suntem de 20 de ani în piață, lumea știe că nu mergi la Game World doar să bei gratis, dar dacă dorești să bei ceva, nimeni nu te refuză”, explică Frimescu.

Fiecare jucător are experiența câștigătorului, altfel nimeni nu ar mai veni în sălile de jocuri electronice.

Dincolo de protocol, sălile Game World oferă și alte facilități clienților.

“Avem un lounge pentru fumători, o terasă bine amenajată unde te poți relaxa cu prietenii și poți vedea un meci pe televizoarele de mari dimensiuni. Spațiul pentru fumători a devenit mult mai important după ce anii trecuți am fost loviți de interdicția fumatului”, spune reprezentantul Game World.

În plus, sălile Game World organizează petreceri în zilele de vineri, iar miercurea este “seară cu DJ”.

“Avem bufet unde poți să servești mâncare, avem televizoare de mari dimensiuni și, desigur, avem jocurile”.

Nu în ultimul rând, Frimescu susține că sălile de jocuri oferă și un lucru care nu este tocmai evident la prima vedere… socializarea.

Despre pensionari și oameni care vin doar să își spună poveștile

“Într-un fel, jocul propriu-zis nu este obligatoriu. Dacă nu vrei să joci, poți veni în sală și să stai acolo cu prietenii. Nu se uită nimeni urât la tine dacă faci asta. Din contră, noi înțelegem această parte de socializare. Sunt foarte mulți jucători care vin însoțiți de prieteni sau membri ai familiei care sunt nejucători. E normal să îi primim și să îi servim pe toți”, menționează Andrei Frimescu.

Există destui oameni care vin să povestească pentru că nu au cu cine să discute. Nu rare sunt momentele în care colegii din sălile de jocuri aud și de 2-3 ori aceeași poveste de la aceeași persoană.

Acesta spune că în sălile de jocuri și cazinourile din străinătate există un număr semnificativ de pensionari singuratici care frecventează aceste locații doar în căutarea unei interacțiuni umane. Și în România acest fenomen este vizibil, chiar dacă mai rar având în vedere că veniturile unui pensionar român nu se compară cu cele ale unui pensionar german, de exemplu.

“Cazinourile sunt o destinație preferată de vârstă a treia, care suferă de singurătate și care are mare nevoie de socializare și vor să fie între oameni. Și în România se întâmplă acest lucru, chiar dacă mult mai rar decât în vest. Și nu este vorba doar de bătrâni, există destui oameni care vin să povestească pentru că nu au cu cine să discute. Nu rare sunt momentele în care colegii din sălile de jocuri aud și de 2-3 ori aceeași poveste de la aceeași persoană. Partea de socializare este un aspect important care adesea este trecut cu vederea în această industrie”.

Cât de des se câștigă în sălile de jocuri de noroc și cum se dau banii?

Răspunsul scurt este că per ansamblu jocurile de noroc vor reprezenta o cheltuială pentru majoritatea celor care trec pragul unui cazino sau al unei săli.

Totuși, sălile oferă “experiența câștigătorului” mai des decât s-ar crede, în caz contrar clienții ar fi aproape instant împinși să renunțe.

Nu există ‘vă dăm banii mâine’, plata se face pe loc pentru că și jucătorul bagă banii pe loc în aparat.

“Dacă tu vii la cazino de cinci ori, probabil de două ori vei câștiga. Dacă vei ieși cu mai mulți bani decât ai intrat… depinde de tine și de jocuri, dar sigur vei avea experiența câștigătorului. Fiecare jucător are experiența câștigătorului, altfel nimeni nu ar mai veni”, spune Frimescu.

“Un alt lucru important de menționat este că majoritatea banilor pe care un jucător îi pierde sunt de fapt câștigați de alți jucători. Să zicem că 55 pierd și 45 câștigă, banii se transferă de la unii la alții, iar ‘casa’ va lua 3-4% din volumul pariului la fiecare joc”, a mai adăugat reprezentantul Game World.

Cel mai mare premiu acordat de companie este de 100.000 de lei, acesta fiind jackpot-ul aparatelor de tip slot machine.

“Acest premiu se câștigă cu o frecvență de aproximativ o lună. Dăm 100.000 de lei cash, pe loc, în câteva minute. Nu există ‘vă dăm banii mâine’, plata se face pe loc pentru că și jucătorul bagă banii pe loc în aparat. Avem standarde clare pe care le impunem angajaților în asemenea situații: personalul trebuie să facă plata într-un anumit interval de timp scurt, nu poți amâna. Este o chestiune de încredere pe care vrem să ne-o menținem față de clienți”.

De Ordonanța Taxelor nu au scăpat nici jocurile de noroc: “Plătim 4.000 euro taxa pe fiecare aparat”

Deși industria jocurilor de noroc este pe trend ascendent, ultimul an nu a fost unul tocmai bun pentru companiile din domeniu, celebra OUG 114/2018 (“Ordonanța Taxelor”), introducând și aici o serie de taxe care au mușcat din câștiguri.

Citiți și O industrie de miliarde: Sectorul jocurilor de noroc și al pariurilor crește și în anul 2020

Una dintre măsurile care a stârnit cele mai multe reacții a constat în stabilirea unei noi taxe în ceea ce îi privește pe organizatorii de jocuri de noroc la distanță, în cuantum de 2%, aplicată totalului taxelor de participare încasate lunar de la participanții la jocurile de noroc de către organizatori.

“Și noi am fost afectați, în special de faptul că am ajuns să plătim cu 1.000 de euro mai mult taxă pentru fiecare post de joc. Practic, am plătit o taxă de 4.000 de euro pentru fiecare din cele 800 de aparate pe care le avem (3,2 mil. euro). La nivelul României, în industria jocurilor de noroc sunt probabil 70 – 80.000 de posturi de joc, ceea ce înseamnă că efectele OUG 114 au lovit toate companiile din domeniu”, a declarat Andrei Frimescu.

De asemenea, odată cu modificările aduse de OUG 114/2018, a fost eliminată și bonificația pentru plata în avans integral a taxei anuale aferente autorizației de exploatare atât pentru jocurile de noroc caracteristice cazinourilor și cluburilor de poker, cât și pentru jocurile de noroc tip slot-machine.

Senatorii au respins luna această lună OUG 1/2020 care corecta măsurile prevăzute în OUG 114 și introducea alte măsuri fiscale.

Printre cele mai importante aspecte prevăzute în OUG 1/2020 erau cele privind eliminarea taxei pe active bancare și a taxei de 2% pentru companiile din sectorul energetic, precum și obligația de majorare suplimentară a capitalului fondurilor de pensii.

Senatul este prima Cameră sesizată cu această lege, deputații fiind cei care vor lua decizia definitivă.

Sursa foto: Game World

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Citește și
Dupa ce a promis reabilitarea Cazinoului Constanta, Dancila s-a blocat
Setari Cookie-uri