Gral Medical a înregistrat la nivel de grup o creștere a business-ului cu 13% față de 2018, ajungând astfel la o cifră de afaceri de 35 milioane de euro. Pentru anul 2020 compania plănuiește achiziții de noi companii și se îndepărtează de politica de dezvoltare de până acum, bazată pe proiecte începute de la zero.

Te invitam la Future Healthcare, eveniment wall-street.ro dedicat domeniului farmaceutic și serviciilor medicale, pentru a afla mai multe despre industria de sănătate. Înscrie-te GRATUIT la conferință AICI.

Compania își menține creșterea cu două cifre pe fondul dezvoltării unor proiecte noi pe piața serviciilor medicale, proiecte ce au implicat deschiderea de centre medicale sub brandul OncoFort sau a diviziei de laboratoare Gral. Cele mai importante creșteri peste medie au fost înregistrate pe segmentul paraclinic (analize medicale de laborator și imagistică) pe segmentul oncologic (chimioterapie și radioterapie), iar segmentul cu o creștere mai lentă a fost cel al serviciilor corporate.

Vezi și: În 2019, Gral Medical a investit 6 mil. euro în două spitale oncologice la Pitești și București

“Vom diversifica serviciile medicale oferite atât în capitală cât și în centrele din teritoriu, vom investi în aparate performante și vom pune accent pe diagnosticul paraclinic standardizat. Totodată vom încerca să rentabilizam mai multe centre și activități care au ajuns la maturitate”, a declarat Robert Șerban, acționar Gral Medical.

Gral Medical: În 2020, creștere cu 40% a serviciilor de oncologie și preluare de noi companii

Centrele oncologice sub brandul OncoFort au înregistrat o creștere cu 20% față de anul anterior, având în vedere faptul că în prezent există o rețea de cinci spitale oncologice, două în București și câte unul în Pitești, Ploiești și Craiova. Spitalul OncoFort Pitești a reușit în primul an de activitate să atingă break-even point operațional, iar pentru anul 2020 și-a propus să își rentabilizeze activitatea prin creșterea cu 40% a serviciilor de oncologie, cu 30% a serviciilor de imagistică și cu 20% pe segmentul analizelor medicale speciale.

Citește și: În 2019, Medicover România a pariat pe servicii complete de îngrijire medicală, proximitate și digitalizare

Pentru anul 2020-2022 compania va fi deschisă și pentru preluarea de companii în zonele unde există o oportunitate de dezvoltare strategică pe termen mediu și lung.

Vezi și: Care sunt soluțiile pentru o rată mai mică a diagnosticelor eronate în România? CEO Intermedicas: Medicii români trebuie să învețe să lucreze în echipă

”Pentru următoarea perioada avem un buget alocat de peste un milion de euro pentru preluarea de centre medicale cu structuri de paraclinic sau spitalizare de zi și branduirea lor sub marca OncoFort. În paralel vom face demersuri pentru modernizarea și mărirea capacității centrelor existente și modelarea unor proiecte cu o singură activitate oncologică”, spune Chițan Robert, director dezvoltare Gral Medical.

În anul 2019 compania Gral Medical a investit șase milioane de euro în două spitale oncologice. Spitalul OncoFort Pitești a reușit în scurt timp să devină cel mai important spital oncologic din sudul țării ce acoperă patru județe din jurul Argeșului. Cel de-al doilea spital oncologic din capitală, Spitalul OncoFort Caloian, are o capacitate de 10 paturi și s-a specializat pe tratamentul cancerului de tiroidă. Începând cu trimestrul 4 din 2019 rețeaua de laboratoare Gral Medical a mai crescut cu un laborator în capitală ajungând la o rețea de 15 laboratoare. Pentru anul 2020 compania și-a propus o țintă realistă de 40 milioane euro cifra de afaceri în contextul strategiei de a merge în continuare pe servicii medicale de nișă.

Gral Medical este una dintre cele mai importante companii de servicii medicale private din România, iar în prezent este lider pe segmentul oncologic, al analizelor de laborator din capitală și al cardurilor de sănătate destinate persoanelor fizice. Cele mai importante două firme ale grupului Gral Medical sunt: Gral Medical și Medical Center Gral.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri