La finalul lunii martie, JYSK România a anunțat crearea unui fond de urgență pentru spitale, din care va dona produse proprii spitalelor. La apelul retailer-ului scandinav au răspuns managerii a 19 unități medicale: 18 spitale și un serviciu de ambulanță.

Fondul de urgență a fost folosit pentru spitale din Baia Mare, Cluj-Napoca, București, Constanța, Timișoara, Zalău, Bistrița, Aiud, Năsăud, Fălticeni, Gheorgheni, Bârlad, Mioveni, Drobeta Turnu-Severin, Orșova și pentru Serviciul de Ambulanță Huși.

„Apelul nostru a ajuns la spitale din toată țara care în această perioadă au nevoie de sprijin. Majoritatea spitalelor ne-au spus că orice putem dona este binevenit. Nevoile principale au fost de plăpumi, perne, pilote, lenjerii de pat pentru a suplimenta numărul de paturi destinate tratării pacienților diagnosticați cu COVID-19. Apoi, multe spitale au pregătit camere unde să doarmă medicii care, în timpul pandemiei, nu vor mai ajunge la ei acasă și vor dormi la spital. Pentru aceste camere au avut nevoie de paturi pliabile, canapele extensibile, saltele, lenjerii de pat, perne și plăpumi. Colegii din magazine s-au bucurat că pot da o mână de ajutor spitalelor din orașele lor, au pregătit produsele și le-au livrat, ba chiar unii ne-au pus în legătură cu spitalele locale care auziseră de inițiativa noastră, dar nu știau cum să ia legătura cu noi. Sperăm să trecem cu toții cu bine de această perioadă dificilă, iar pentru ca acest lucru să se întâmple avem nevoie de spitale pregătite”, a spus Alex Bratu, country manager JYSK România și Bulgaria.

Lista spitalelor care au beneficiat de fondul de urgență:

Citeste si:
Jysk oferă plăpumi, perne sau lenjerii de pat spitalelor care...
JYSK creează un fond de...
  • Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș București
  • Spitalul de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara
  • Spitalul de Pneumoftiziologie “Dr. Nicolae Rusdea” Baia Mare
  • Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Cluj
  • Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta Bucuresti
  • Spitalul Municipal Gheorgheni
  • Spitalul Municipal Orșova
  • Spitalul Căi Ferate Drobeta Turnu Severin
  • Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanța
  • Spitalul Municipal Aiud
  • Spitalul de boli infecțioase și psihiatrie Baia Mare
  • Spitalul Județean de Urgență Bistrița
  • Spitalul Municipal de Urgenta "Elena Beldiman" Bârlad
  • Spitalul Județean de Urgente Zalău
  • Serviciul de ambulanță Vaslui, subunitatea Huși
  • Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca
  • Spitalul Orășenesc Mioveni
  • Spitalului Orășenesc "Dr.George Trifon" Năsaud
  • Spitalul Municipal Fălticeni

Sursa foto: Jysk Romania