Fabrica de înghețată Betty Ice din Suceava a fost cea mai afectată dintre cele trei unități pe care Unilever le deține în România, fiind închisă aproape o lună în perioada stării de urgență. Compania a fost nevoită să introducă în șomaj tehnic o parte dintre angajați, dar nu a apelat la ajutorul oferit de autoritățile române, susținând că au fost firme care aveau o nevoie mai mare, a declarat într-un interviu pentru retail.ro James Simmons, CEO Unilever South Central Europe.

În România, Unilver deține trei unități de producție: fabrica de înghețată Betty Ice din Suceava, fabrica Dero + Delikat din Ploiești și fabrica FruFru din București. Pe durata stării de urgență, fabrica Betty Ice a fost închisă pentru aproximativ o lună și redeschisă în aprilie, când a fost repornită producția, începând cu înghețată pentru export în Marea Britanie.

„Nu am făcut disponibilizări în această perioadă. Am avut colegi în șomaj tehnic, dar ne-am asigurat ca toți să primească venitul integral. Siguranța colegilor noștri este prioritatea noastră numărul 1 și îi sprijinim chiar și în cele mai dificile momente. În același timp, am onorat toate ofertele de angajare pe care le-am făcut înainte de declararea stării de urgență și am continuat să recrutăm colegi pentru funcții cheie în cadrul companiei. Am făcut toate acestea fără să solicităm ajutor de la stat, deoarece suntem de părere că există companii care au mai multă nevoie de aceste fonduri decât avem noi în momentul actual”, a declarat James Simmons.

Citește și: Unilever a contribuit cu 3 milioane de lei pentru a ajuta persoanele afectate din România în pandemia de Coronavirus

În România, Unilever South Central Europe are 1.700 de angajați, dintre care aproximativ 600 lucrează în fabrici. Pentru anul acesta, compania nu a stabilit nicio achiție majoră.

Nu avem planuri majore de achiziții pentru acest an. Ne concentrăm pe satisfacerea nevoilor consumatorilor, iar prioritatea noastră este să ne asigurăm că ne adaptăm pe măsură ce obiceiurile lor se schimbă”, a mai spus Simmons.

Citește și: Unilever contribuie la cumpărarea unei unități mobile de terapie intensivă pentru Spitalul din Suceava

Unilever este prezent în România prin trei fabrici și un sediu central în București, de unde coordonează operațiunile de marketing și vânzări din România, Bulgaria, Serbia, Muntenegru și Republica Moldova.

Sursa foto: Unilever

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri