Sondaj: Ce pierderi estimează multinaționalele prezente în România

Aproximativ 75% dintre respondenții sondajului estimează că veniturile totale ale companiilor pe care le reprezintă vor scădea cu mai puțin de 25% în 2020, comparativ cu anul 2019, ca efect al crizei sanitare, potrivit sondajului ”Transfer Pricing Challenges during and post Covid-19”, realizat de PwC România în perioada aprilie-mai.

În același timp, aproape jumătate dintre entitățile din România ale grupurilor multinaționale estimează scăderea marjei de profit din tranzacțiile cu părțile afiliate, iar 36% dintre respondenți au arătat că eventualele cheltuieli generate de criza COVID-19 nu vor fi rambursate de grup.

”Politicile de prețuri de transfer au fost gândite și aplicate de companii într-o perioadă de creștere economică și, prin urmare, acum sunt reanalizate. Grupurile evaluează impactul pe termen mediu și lung al pandemiei, luând în calcul măsuri pentru eficientizarea și reducerea costurilor. Astfel, evoluția relațiilor cu părțile afiliate are o doză mare de incertitudine, nefiind clar în ce măsură grupurile mamă vor decide să susțină entitățile locale pentru a-și acoperi pierderile suferite în perioada de întrerupere a activității”, a declarat Ionuț Simion, Country Managing Partner PwC România.

În ceea ce privește lichiditatea, majoritatea respondenților au arătat că au avut suficient numerar pentru a-și susține activitatea, iar în eventualitatea unor probleme majore, 60% au indicat renegocierea condițiilor de plată, fără a contracta noi finanțări. Doar 20% din răspunsuri au vizat opțiunea de a obține fonduri suplimentare de la terți.

Principalele cheltuielile extraordinare generate de criza COVID-19 sunt legate de forța de muncă, fiind menționate de 28% dintre respondenți. Alte cheltuieli din această categorie vizează siguranța la locul de muncă (echipamente, dezinfectanți), potrivit unui procent de 20% dintre companiile chestionate și cele de logistică, arată 24% dintre acestea.

Citeste si:
Declarația unică: ce trebuie să faci pentru a beneficia de...
Declarația unică: ce trebuie...

Aproape o treime dintre respondenți spun că deja au efectuat aceste cheltuieli, 32% arată că le vor realiza în următoarele 3 luni, iar 28% până la sfârșitul anului 2020.

Majoritatea respondenților au la dispoziție instrumentele IT necesare pentru a înregistra și a măsura efectele financiare ale Covid-19 asupra tranzacțiilor cu părțile afiliate. Ceilalți respondenți nu sunt siguri de impact sau nu au resursele necesare.

Alte concluzii ale sondajului

  • 15,5% estimează scăderea veniturilor cu procente între 25 și 50%.
  • 14% anticipează pierderi operaționale ca urmare a disfuncționalităților din economie și 14% scăderea cererii din partea afiliaților
  • Cheltuielile generate de COVID-19 vor fi trecute ca pierderi locale de 25% dintre companii și doar 20% spun că există șansa de a împărți cheltuielile între afiliați.

Studiul PwC România a fost realizat în lunile aprilie - mai 2020 pe baza informaţiilor furnizate de peste 30 de companii, din sectoarele: retail/FMCG, 40%, IT&C și tehnologie, 15%, servicii, 15%, și industrie, farmaceutic și imobiliar, câte 10%. În ceea ce privește modelul de afaceri operat local, 72% dintre respondenți au un profil funcțional limitat, unde deciziile de grup sunt puse în aplicare la nivel local.

Citeste si:
JYSK România deschide un nou magazin și ajunge la o rețea de 88 de...
JYSK România deschide un nou...

Sursa foto: gaudilab / Shutterstock.com

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Citește și
Auchan extinde parteneriatul cu Poșta Română pentru livrări la domiciliu
Setari Cookie-uri