Noi numiri în cadrul Vitacom Electronics. Aviva Vita a preluat funcția de Director Executiv Administrativ în cadrul companiei

Vitacom Electronics, companie specializată în producerea și furnizarea de produse și accesorii electronice, anunță numirea Avivei Vita în funcția de Director Executiv Administrativ din cadrul companiei.

Aviva Vita va avea în subordine directă departamentele de Resurse Umane, Support IT, Marketing, Financiar, Asigurarea Calității și PR, și păstrează în continuare conducerea top managementului (Watchdog Committee). Din noua poziție, aceasta își propune să reorganizeze și reinventeze activitățile din cadrul companiei, cu scopul eficientizării sarcinilor și creșterii productivității atât a departamentelor, cât și a angajaților.

„Sunt încrezătoare în faptul că prin această reorganizare la care am lucrat de ceva timp vom reuși să fim mai aproape de personal, pentru a ne atinge obiectivele majore de grup. În mod evident, va fi un focus mult mai mare pe fiecare departament și divizie în parte. Sunt de părere că industria noastră nu respectă tradiția, ci inovația, din acest motiv fiecare moment fructificat poate aduce plus valoare și suntem puși în postura în care trebuie să gândim mereu cu un pas înaintea curentului, lucru pe care noi, la Vitacom, vreau să îl facem (...) Prin intermediul noilor planuri de organizare și restructurare a departamentelor pe care le am de acum în subordine, îmi doresc să creștem productivitatea companiei și, în egală măsură, gradul de satisfacție al angajaților. De aceea, alături de colegii mei, îmi doresc să aducem un suflu nou în companie, o atmosferă pozitivă, de care să ne bucurăm cu toții”, a declarat Aviva Vita (foto), Director Executiv Administrativ în cadrul Vitacom Electronics.

Compania a încheiat prima jumătate a acestui an o cifră de afaceri de 23 de milioane de lei, în scădere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut (25 de milioane de lei). Pentru a minimiza efectele pandemiei asupra afacerii, Vitacom a luat din timp toate măsurile necesare de reducere a cheltuielilor, ceea ce a influențat pozitiv profitabilitatea.

Mai mult, Vitacom Electronics, compania fondată în 1991 de Vasile Andrei Vita a înregistrat și o creștere a valorii coșului mediu de cumpărături cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut și astfel a ajuns la 140 lei în cazul clienților B2C.

Citeste si:
Antreprenor din Cluj: Informatizarea instituțiilor trebuie să fie...
Aviva Vita, Director Executiv...

Vitacom estimează că pentru anul 2020 va avea o cifră de afaceri în creștere față de 2019, simțindu-se deja în ultimele luni o reluare a trendului crescător din ultimii ani.


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri