Ce pierderi a cauzat pandemia Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Sursǎ foto: Aeroporturi BucureÈ™ti

Ce pierderi a cauzat pandemia Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), care administrează cele două aeroporturi ale Capitalei, a avut în primele nouă luni pierderi de 49,6 milioane lei, de la un profit net de 333,3 milioane lei în perioada similară a anului trecut, scrie G4Media.

De asemenea, veniturile operaţionale au scăzut de două ori şi jumătate, la 304,3 milioane lei, faţă de 786 milioane lei, în perioada ianuarie-septembrie 2019.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei. CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionau aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu

Rezultatele financiare apar în raportul publicat de Fondul Proprietatea, acţionar minoritar care deţine 20% din acţiunile companiei.

„Compania a publicat rezultatele financiare pentru primele nouă luni ale anului 2020: venituri operaţionale de 304,3 milioane lei, EBIT negativ de 57,5 milioane lei şi o pierdere netă de 49,6 milioane lei. Traficul de pasageri a scăzut cu 66% faţă de nouă luni 2019, la doar 3,8 milioane de pasageri, iar traficul aerian s-a înjumătăţit, de asemenea, în aceeaşi perioadă”, arată raportul FP.

Potrivit acestuia, compania a fost afectată puternic de criza actuală: numărul de pasageri şi numărul de zboruri au înregistrat o scădere semnificativă de la începutul pandemiei de COVID-19.

Personalizate pentru tine