Triunghiul fraudei - baza investigațiilor antifraudă

Unul dintre cele mai folosite concepte în investigațiile antifraudă este Triunghiul fraudei. Acesta reprezintă un model de identificare a celor trei factori ce contribuie la creșterea sau diminuarea riscului de fraudă: ocazia, motivația, justificarea.

Primul cercetător care a explorat întrebările referitoare la riscul de fraudă și cum se combină acestea, pentru a forma un model coerent de investigare antifraudă, a fost sociologul și criminalistul american Donald Cressey. Teoria acestuia, numită Triunghiul fraudei, reprezintă o diagramă proprie investigațiilor antifraudă, dar ce a căpătat accepţiune și în alte domenii de activitate.
Triunghiul fraudei se bazează pe ideea că indivizii capătă curaj să fraudeze atunci când sunt întruniți simultan trei factori:

  • simt o presiune puternică în viața lor
  • identifică o oportunitate
  • găsesc o metodă de justificare a fraudei, astfel încât să nu-și încalce valorile.
    SPIA frauda

Să înțelegem cele trei elemente principale ale acestui model de analiză:

Ocazia fraudării reprezintă o vulnarabilitate în sistem, respectiv în companie. Deși ține de companie și teoretic ar putea fi foarte ușor detectată, ocazia trece neobservată și se ascunde în proceduri fără responsabili, procese interne neexplicate și o organizare cu lacune ce pot fi exploatate. De foarte multe ori, managerii nemulțumiți de remuneraţia financiară, nemotivați și nepromovați la timp dezvoltă frustrări și pot profita de procedurile pe care ei le cunosc a fi deficitare. În plus, se află și în poziții înalte în companii, au acces la mai multă informație, dar deţin şi mai multă responsabilitate şi putere de decizie, putând accesa sau manipula mai uşor bugetele companiei, în scop propriu. Pe de altă parte, contabilitatea contribuie foarte mult la fraudarea companiei, mai ales dacă la documentele contabile se poate avea acces ușor și neverificat și de către alți membri ai companiei.

Motivația fraudării s-a dovedit a fi, de cele mai multe ori, nevoia. De multe ori este vorba despre o nevoie urgentă de bani și de negăsirea unei soluții rapide. Alteori este nevoia de validare născută din frustrări personale sau chiar din nevoi profesionale, cum ar fi cumpărarea, în mod fraudulos, a unui soft de calculator, care înlesneşte munca, dar pentru care superiorii nu și-au dat acordul. Acum că am aflat în ce constă oportunitatea sau ocazia fraudării dar și ce îi motivează pe oameni să ajungă în astfel de situații, să vedem cum își justifică aceștia fapta. În general, persoanele care fraudează caută argumente în favoarea lor. Își aduc aminte de momentele când au fost nedreptățiți sau se gândesc că sigur vor returna, la un moment dat, banii însuşiţi ilegal sau se conving că luptă pentru o cauză foarte importantă, ce justifică orice act.

Ce soluții sunt pentru a preveni frauda?

Orice companie are anumite domenii supuse riscurilor de fraudă. Unele riscuri sunt evidente și cunoscute de conducere, însă altele mocnesc fără să știe cineva. SPIA România, liderul noii generații de investigatori privați din țara noastră, specializat în investigații antifraudă, a dezvoltat proceduri complexe de analiză, oferind servicii de management al riscului de fraudă în companii, respectiv servicii de corporate due dilligence.

Protejarea companiei, mai ales în momente de criză, este o prioritate. Investigațiile antifraudă duc la rezolvarea problemelor din interiorul companiei și la reducerea la minimum a vulnerabilităților și a ocaziilor de fraudare.

Citeste si:
Frauda în corporație: ce au descoperit investigatorii privați
Frauda în corporație: de la...


Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Companii »



Setari Cookie-uri