eMag primește finanțare verde de 37,55 milioane euro, parte dintr-un pachet de 73,4 milioane EUR pentru construcția și echiparea celui de-al doilea parc logistic al eMAG, tranzacție în care Raiffeisen Bank și BERD au rolul de aranjori principali mandatați inițiali, iar Alpha Bank este aranjor principal mandatat.

Ca răspuns la creșterea rapidă a cererii de servicii online înregistrată în timpul pandemiei cu coronavirus, eMAG își extinde capacitatea logistică, iar noul centru logistic va fi echipat cu tehnologiile ultime. Investiția va permite eMAG să-și dezvolte capacitatea comercială, dar și să sprijine indirect IMM-urile să-și dezvolte afacerile beneficiind de platforma eMAG, care este utilizată de milioane de consumatori din Europa Centrală și de Est. Compania s-a angajat de asemenea să respecte standardele de certificare BREEAM Excellent pentru clădiri verzi, pentru optimizarea consumului de energie și limitarea emisiilor de gaze de seră.

Cristian Sporis, vicepreședinte pentru Corporate Banking Raiffeisen Bank, a afirmat că „tranziția către o economie verde și sustenabilă este un obiectiv strategic pentru noi și angajamentul nostru este să sprijinim clienții corporate pentru investiții și activități în această direcție, pentru că este nu doar în beneficiul păstrării și creșterii competitivității lor în regiune, dar ajută întreg ecosistemul economic și social local, atât IMM-uri, cât și consumatori”.

În căutarea optimizării vitezei, prețurilor și plajelor de produse

Tudor Manea, CEO al eMAG, a transmis că obiectivul retailerului online este de a găsi mereu mijloacele prin care să ofere servicii optimizate în ce privește viteza, prețurile și plaja de produse.

„Pentru a ne îndeplini misiunea, căutăm mereu cai prin care să deservim clienții mai repede, mai ieftin și mai bine, cu o gama de produse tot mai mare. Această investiție majoră, care se apropie de 100 de milioane de euro, este un pas important în această direcție. Centrul logistic va fi un reper în regiune din punct de vedere al tehnologiei de ultima generație și al sustenabilității, va crește capacitatea noastră de a depozita o gama largă de produse și va îmbunătăți timpul de pregătire a comenzilor cu circa 90 de minute/comandă și cu un cost mult redus. De asemenea urmărim și obiectivul de dezvoltare sustenabilă, astfel că noul centru logistic va fi conform cu standard BREEAM Excellent”, a spus Tudor Manea.

Iar directorul BERD a susținut că satisfacția faptului că instituția pe care o conduce a contribuit la finanțarea BERD vine și din faptul că dezvoltarea serviciilor logistice ale eMAG va însemna automat creșterea IMM-urilor locale.

„Banca este mândră să sprijine eMAG că lider al digitalizarii în România și în țările ECE. Prin dezvoltarea serviciilor logistice, eMAG nu își va îmbunătăți doar capacitatea proprie, dar va facilita și dezvoltarea mai rapidă a IMM-urilor locale, ajutându-le să ajungă la clienți și piețe la care altfel nu ar avea acces, cu costuri mai bune. Dezvoltarea platformei va servi și interesele consumatorilor, care vor beneficia de produse mai variate, de mai bună calitate și cu un preț mai bun”, a afirmat Dirk Werner, Director BERD, Telecommunications, Media and Technology.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri