Răzvan Munteanu preia funcția de Chief Financial Officer (CFO) în cadrul Mega Image. Acesta va face parte atât din Comitetul Executiv al Mega Image, cât și din echipa de Management Financiar Ahold Delhaize Europa.

Răzvan Munteanu a preluat rolul de CFO Mega Image de la Hadewych Vermunt, care se alătură echipei Delhaize Le Lion, Belgia, în calitate de CFO.

Noul CFO are o experiență de aproape 20 de ani în domeniul financiar, iar până de curând a deținut responsabilitatea financiară pentru mai multe țări din Europa de Est, printre care România, Grecia și Bulgaria, din funcția de Cluster CFO al grupului Sandoz, pentru regiunea de Est.

Înainte de preluarea acestei funcții, a fost Country CFO în cadrul Novartis România și Sandoz România. Și-a început cariera la Unilever în România, iar apoi a preluat roluri internaționale în cadrul aceluiași grup în Olanda și Regatul Unit al Marii Britanii. Răzvan a absolvit un program de Executive MBA al Vienna University of Economics and Business.

Fondat în 1995, Mega Image este unul dintre cele mai mari lanțuri de supermarketuri din România cu o reţea ce cuprinde în prezent 880 de magazine în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Oradea, Constanţa, Ploieşti, Braşov, Târgovişte, Timișoara, Bacău, Focșani şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image, Shop&Go, Gusturi Românești.

Citeste si:
O treime din bucuresteni cauta apartamente noi, procent de 10 ori...
O treime din bucuresteni...

Sursa foto: Companie

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri