Pragul veniturilor până la care o companie poate fi încadrată în categoria microîntreprindere se va reduce anul viitor la 500.000 de euro, de la un milion de euro în prezent, potrivit unui proiect de Ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor. CNIPMMR a anunțat că se opune ferm schimbării regimului de impozitare a microîntreprinderilor

Reducerea pragului este determinată de faptul că, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România şi-a asumat o reducere graduală a ariei de aplicabilitate a acestui regim fiscal, explică iniţiatorii documentului.

Cotele de impozitare pentru microîntreprinderi sunt de 1% din valoarea veniturilor pentru firmele care au unul sau mai mulţi salariaţi şi de 3% pentru cele fără salariaţi. În schimb, IMM-urile sunt impozitate cu 16% din valoarea profitului.

Teoretic, măsura va duce la sume mai mari de plată pentru firmele cu afaceri de peste 500.000 de euro. Totuși, pentru firmele cu cifre de afaceri mari dar profit mic, măsura ar putea fi chiar benefică, acestea urmând să plătească un impozit mai mic.

"Prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, România şi-a asumat o serie de reforme, cum este şi cazul reformei în domeniul fiscal cu privire la revizuirea cadrului fiscal, fiind astfel prevăzută şi măsura privind modificarea prevederilor specifice impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în sensul reducerii graduale a ariei de aplicabilitate a acestui regim fiscal. Luând în considerare necesitatea îndeplinirii obiectivelor din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, propunem reducerea plafonului de aplicare a sistemului de impozitare a veniturilor microîntreprinderilor, de la 1.000.000 euro la 500.000 euro", se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de act normativ.

CNIPMMR se opune ferm schimbării regimului de impozitare a microîntreprinderilor

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) se opune ferm schimbării regimului de impozitare a microîntreprinderilor, îşi exprimă susţinerea pentru păstrarea sistemului actual de încadrare a firmelor în această categorie şi trage un semnal de alarmă asupra riscului ieşirii de pe piaţă a unor microîntreprinderi, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

"În cadrul PNRR sunt menţionate modificări ale sistemului de impozitare a microîntreprinderilor astfel: în Partea II. Componenta 8 - Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii, la punctul 17 Asistenţă tehnică pentru revizuirea cadrului fiscal, se enunţă cu titlu de exemplu 'reducerea treptată a beneficiarilor sistemului special de impozitare pentru microîntreprinderi. La acest moment şi pe baza datelor existente intern, se estimează o diminuare graduală a numărului de contribuabili care beneficiază de acest regim fiscal, după cum urmează: scădere de 15% în primul an, scădere de 33% în anul 2, scăderea cu 33% în anul 3'; Raportat la situaţia financiară a celor 490.000 de microîntreprinderi din România, care au înregistrat venituri la nivelul anului 2019, realizată de către Ziarul Financiar, acestea au o cifră de afaceri de 203,6 miliarde de lei. Aplicându-se 1% la veniturile obţinute de microîntreprinderi, rezultă că statul a încasat în medie 2,03 miliarde de lei, reprezentând 414 milioane euro la un curs de schimb de 4,9 lei", se spune în comunicat.

CNIPMMR menţionează că, în condiţiile trecerii la impozitul pe profit de 16% conform celor menţionate în PNRR, este puţin probabil să existe încasări suplimentare la bugetul de stat, în practică veniturile încasate la bugetul de stat diminuându-se cu sumele care nu vor mai fi plătite sub forma impozitului pe venit.

În acelaşi timp, organizaţia precizează că introducerea impozitului de 16% pe profit conduce la diminuarea sumelor aflate la dispoziţia antreprenorilor, ceea ce se transpune în lipsa de lichidităţi, creditare scăzută, investiţii reduse, pierderea competitivităţii, dispariţia unor microîntreprinderi.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri