Deschiderea unei afaceri în franciză a devenit tot mai atractivă pentru mulți antreprenori din România, în special în rândul celor tineri, cu mai puțină experiență, dar care vor să fie propriilor șefi, într-un business care să le aducă și profit.

Avantajele unei astfel de antreprize este acela că beneficiezi din start de sprijinul unui brand consacrat pe sectorul de piață pe care vrei să deschizi o afacere, de experiența celui care deține franciza, de ghidul de derulare a unei asemenea afaceri. Cu alte cuvinte, nu este un business pe care trebuie să-l construiești de la zero.

Procedurile sunt deja stabilite, știi de la bun început de ce ai nevoie, pentru că francizorul îți spune din start care sunt condițiile pentru a te încadra în modelul respectiv de business și de a respecta etica și normele francizei. Mai mult, știi și de la bun început ce costuri ai, pentru că trebuie să plătești o taxă de franciză, iar pe baza modelului oferit de francizor știi ce îți trebuie în materie de locație, de echipamente, soluții, produse, angajați și așa mai departe.

Practic, o franciză este un șablon de afacere care se bucură deja de succes, testată în piață și pe care un francizat trebuie să-l urmeze. Singura responsabilitate a francizatului este aceea de a face business-ul său în franciză să devină profitabil pentru a-și recupera investiția inițială și de a produce bani pentru el însuși.

SPA Shoes, afacerea care a prins nesperat de bine și în România

O franciză care ne-a atras atenția, nu prin notorietatea ei, ci prin elementul său de noutate, este cea oferită de antreprenorul Liviu Berbece, care deține lanțul de spălătorii de încălțăminte SPA Shoes, un business care părea improbabil într-o țară ca România, dar care a prins foarte bine, iar în momentul de față, rețeaua se extinde la nivel național prin franciză.

Liviu Berbece este un fost membru al departamentului de vânzări al unei mari corporații active și în România, mai exact în cadrul celui mai mare producător de țigarete din lume. A renunțat la viața de corporatist și a trecut în zona antreprenorială. Acum este CEO-ul unui business despre care vom vorbi într-un alt articol mult mai pe larg, dar, între timp, a adus din SUA această idee de afacere care a prins nesperat de bine și la noi.

„Am fost de mai multe ori în America, dar când m-am întors o dată de acolo, stăteam de vorbă cu un prieten și-i povesteam despre un business care mi-a atras atenția: spălătorie de încălțăminte. I-am spus: Uite, ce business tare, iar la noi nu există așa ceva. El mi-a spus: De ce nu faci tu una la noi? Atunci nu am fost convins că vreau să fac asta.

A mai trecut un an, m-am dus iar în America și am dat iar peste ideea asta. La ei aveau un alt stil de vânzare. Era acolo un băiat care urmărea clientela. Cum îl vedea pe unul îi spunea: Ai încălțările murdare, hai să ți le curăț. Și ideea era că nu te costa nimic, dar dacă voiai, puteai să cumperi soluția, un kit de curățare. Și mi-am luat un kit întreg. Am venit cu el în România.

Vorbeam din nou cu prietenul care îmi spusese să deschid eu o spălătorie de încălțăminte, vorbeam și cu prietena mea și tot dezbăteam ideea. Să o fac să nu o fac, iar ea mi-a spus: Ce ai de pierdut? Și așa am decis să deschid acest business”, ne-a povestit antreprenorul.

Succesul unei asemenea afaceri într-o țară precum România părea improbabil, așa că l-am întrebat pe Liviu dacă este o idee a prins în rândul românilor.

„Am început în 2019, într-o mică locație la Piața Victoriei, iar acum am ajuns să ne extindem prin franciză. Spălăm minimum 900 de perechi de încălțări în fiecare lună, într-o singură locație din București. Avem încasări între 50.000 și 70.000 de lei lunar”, ne-a mai povestit Liviu Berbece.

În total, din 2019 și până în prezent, Liviu ne spune că a investit 70.000 de euro în afacerea lui cu spălătorii de încălțăminte.

Sunt mulți bani, dar am cheltuit atât de mult pentru că am testat toate produsele și echipamentele necesare, pentru a vedea ce este mai bun”, ne-a mai spus Liviu.

Curățătoriile sunt dotate cu echipamente și soluții speciale. În prima lui locație, Liviu Berbece ne-a spus că a investit 20.000 de euro.

Ce presupune o afacere de spălat încălțămintea

SPA Shoes este deja prezent în București, Craiova, Focșani și, cel mai recent, în Timișoara. Locațiile din provincie sunt deschise în regim de franciză, pentru care, Liviu Berbece ne-a spus că taxa pentru o asemenea franciză este de 5.000 de euro, iar cu celelalte cheltuieli necesare, în ceea ce privește echipamentele și soluțiile necesare, investiția inițială pentru deschiderea unei asemenea afaceri ajunge la 15.000 de euro.

Există și o variantă de franciză ceva mai puțin costisitoare, care include mai puține componente, echipamente necesare, care ajunge undeva la 10.000 de euro.

Pentru a deschide o asemenea afacere, Liviu ne spune că ai nevoie de o locație cu un spațiu de minimum 50 de metri pătrați.

Potrivit lui, nu este nicio problemă dacă o persoană interesată nu are expertiză în domeniu, întrucât SPA Shoes îi va oferi suport operațional. De asemenea, în „teritoriul” unei locații nu va fi deschisă o altă franciză SPA Shoes, astfel încât fiecare francizat să se bucure de propriul areal în care să-și desfășoare business-ul.

Pentru amenajarea spațiilor cei de la SPA Shoes vor ajuta francizatul să-și aranjeze locația în așa fel încât să fie complet operațională. Potrivit antreprenorului, amenajarea unui spațiu durează circa două săptămâni, perioadă în care sunt instalate echipamentele și se face și un training cu angajații noii locații.

În ceea ce privește personalul, pentru a demara, Liviu ne-a explicat că este nevoie de cel puțin o persoană la recepție, o persoană pentru spălat și un manager de locație, care poate fi chiar proprietarul noii francize deschise.

Contează de nivelul de implicare al fiecăruia, pentru că, dacă vrei, chiar și ca proprietar, ca manager, poți să mai stai și la recepție și să mai speli o pereche de încălțări, pentru a crește ritmul afacerii. Chiar și eu m-am implicat la începutul afacerii în activitatea business-ului meu, inclusiv să spăl încălțăminte”, ne-a mai spus Liviu.

În ceea ce privește timpul de amorsare a investiției, business planul pe termen lung conceput de Liviu Berbece este pe 5 ani, cât este valabilă franciza, dar antreprenorul ne-a spus că într-un an poți să-ți recuperezi investiția și să faci și profit.

„Trebuie înțeles că acest plan, această franciză nu este făcută pentru cei care vor să devină milionari peste noapte. Este o franciză gândită pentru cei tineri, care ar dori să aibă un business, o sursă de venit ceva mai consistentă.

Dacă ai 20 și ceva de ani, ai spirit antreprenorial și înțelegi că e mai bine să investești în ceva, decât să-ți dai banii pe o mașină, poți să ajungi să ai business-ul tău și, într-un an, să ajungi să ai profit și să faci mai mulți bani decât ai face chiar și într-o corporație mare. La 20 și ceva de ani, nu o să câștigi niciodată un salariu foarte mare”, ne-a mai dezvăluit Liviu Berbece.

Având propriile dubii legate de posibilitatea ca mulți tineri de 20 și ceva de ani să aibă la dispoziție 15.000 de euro să-i investească într-o asemenea franciză, l-am confruntat pe această temă, pentru că atunci când stai de vorbă cu un antreprenor, te gândești că „oricine își laudă copilul”, dar proprietarul SPA Shoes, mi-a explicat că nu este ceva imposibil, mai ales dacă poți găsi și o sursă de împrumut, iar modelul său de business generează bani din prima săptămână, prin urmare, va avea într-un timp scurt capacitatea de a-și plăti înapoi împrumutul.

„Avem exemplul din Focșani, un orășel mic. Sunt doi băieți care au găsit banii să se împrumute pentru a avea suma necesară pentru a demara afacerea. În prima lună și-au acoperit deja costurile. E ca și cum nu au venit deloc cu bani de acasă. Ei au luat varianta mai ieftină, de 10.000 de euro, s-au și implicat în afacere, adică și spală încălțăminte sunt și manageri, și au mai angajat o fată la recepție. În acest fel, în prima lună și-au scos costurile. Eu le-am spus că în trei luni ajungi pe zero. Și nu este cea mai puternică franciză a noastră. În momentul de față, dintre francizele noastre, cea din Craiova este cea mai profitabilă”, ne-a mai explicat antreprenorul.

Ca în orice afacere, recomandarea noastră este că toate riscurile trebuie calculate, iar dincolo de orice promisiune de succes, fiecare trebuie să decidă dacă vor să deschidă un business anume sau nu.

Cine sunt potențialii clienți ai unei asemenea afaceri

În mod evident, următoarea întrebare era cea legată de potențialul unui asemenea business de a atrage clienți. Cine ar putea apela la astfel de servicii, de spălare a încălțărilor, în România.

Tariful este 50 de lei și vin oameni care au încălțări și de 100 de lei și de câteva mii de euro. Cea mai scumpă pereche de încălțări a fost de 15.000 de euro. Era o pereche de colecție a unui fotbalist. Angajații mei m-au chemat pe mine atunci. Băiatul care ar fi trebuit să-i spele a spus că el nu se atinge de acele încălțări, pentru că nu voia să le strice. Așa că le-am spălat chiar eu”, ne-a mai povestit amuzat antreprenorul.

L-am întrebat de ce ar veni cineva care are încălțări ieftine să plătească 50 de lei pentru a le curăța, când ar putea să se ducă să-și ia altele noi?

„Nu contează că ai încălțări de 200 de lei sau de 2.000 de euro. Tariful este de 50 lei, așa că, și dacă ai încălțări de 200 de lei, nu mai bine vii într-o spălătorie și cu 50 de lei îi faci să apară ca noi? În felul acesta ai economisit 150 de lei, pentru că nu te mai duci să-ți cumperi o alta nouă și ai prelungit și durata de viață a încălțărilor pe care le ai.

Sunt clienți care au văzut ce putem face și revin lunar, cu aceleași încălțări sau cu alte perechi de care vor să aibă grijă. Recordul absolut este al unui tip care a venit cu 120 de perechi de încălțări, toate ale lui. Chiar glumeam cu el și i-am spus: am 36 de ani, dar nu cred că am avut atâtea perechi de încălțări toată viața mea. (râde) La o asemenea comandă, nu am avut de ales și i-am oferit o reducere substanțială”, ne-a explicat Liviu Berbece.

Ce servicii oferă o astfel de afacere

Procesul de curățare a unei perechi de încălțări nu este unul imediat. Din ce ne-a povestit Liviu, nu poți intra în curățătoria lor cu pantofi murdari și să pleci în 10 minute cu ei gata curățați. Încălțămintea este tratată în mai multe feluri, inclusiv prin folosirea unor aparate cu ozon și lumină ultravioletă, care au scopul de a elimina bacteriile care se acumulează din cauza purtării extensive a aceleași încălțări.

Totodată, este și o metodă de protecție a angajaților care vor fi nevoiți să pună mâinile pe încălțările clienților pentru a le curăța. Procesul poate dura și trei zile.

Spa shoes - spalatorie incaltaminte(Sursa: SPA Shoes)

SPA Shoes nu se rezumă doar la a oferi servicii de curățare ci și de recondiționare, tratând materialele din care sunt realizate încălțările pentru a le „reda viață”, pot să îndrepte unele defecte ale tălpilor încălțărilor, reconstruirea lor acolo unde este posibil. Totodată, în cazul în care pielea este naturală, dar prezintă semne de utilizare excesivă, poate fi readusă și ea la o formă în care perechea de încălțăminte să aibă din nou un aspect întinerit.

SPA Shoes

(Sursa: SPA Shoes)

„Prin ceea ce facem, am putea spune că SPA Shoes este o cizmărie clasică adaptată pentru vremurile noastre. Sunt din ce în ce mai puține locuri în care poți să schimbi un toc, un flec, să refaci o cusătură sau să poți revopsi o pereche de încălțări din piele”, a conchis antreprenorul.

Pentru cei care vor să se intereseze de o astfel de franciză, îi pot contacta pe cei de la SPA Shoes aici.

Dacă îți surâde ideea deschiderii unei afaceri în sistem de franciză, ești unde trebuie. Abonează-te AICI, iar noi îți prezentăm în fiecare zi de luni povestea unei francize care să te inspire!

Sursa foto: SPA Shoes

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri