Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a acordat Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA, filiala de furnizare a Electrica, potrivit unui comunicat al companiei transmis Bursei de la Bucureşti.

"Societatea Energetica Electrica SA ("Societatea" sau "Electrica") informează acţionarii şi investitorii asupra faptului că, prin Decizia nr. H879/2022 emisă de Autoritatea de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor Publice din Ungaria (MEKH) a fost acordată Licenţa de tranzacţionare a energiei electrice pentru EFSA - filiala de furnizare a Societăţii. Această licenţă va permite EFSA să se înregistreze şi să tranzacţioneze energie electrică în Ungaria, pe piaţa angro, inclusiv pe piaţa derivatelor, urmând ca operaţiunile să se deruleze de la sediul EFSA", se precizează în comunicatul citat de Agerpres.

Potrivit documentului, acţiunea este în linie cu strategia Grupului Electrica, extinderea operaţiunilor pe piaţa din Ungaria contribuind la atingerea obiectivului de dezvoltare regională în vederea asigurării echilibrului între crearea de valoare pe termen lung şi maximizarea profitului pentru acţionari.

Consiliul de Administraţie al Electrica a aprobat implementarea unui proces de reorganizare a structurii de personal a societăţii şi aplicarea măsurii de concediere colectivă, structura organizatorică urmând să fie modificată începând cu data de 1 martie 2022, a informat miercuri compania.

În urma procesului de reorganizare, numărul de posturi în companie se va reduce de la 120 la 85 în timp ce numărul posturilor de conducere scade cu 25%.

Grupul Electrica oferă servicii la circa 3,8 milioane de utilizatori şi are o arie de cuprindere naţională - cu o acoperire de 18 judeţe din trei zone geografice pentru distribuţia energiei electrice (Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord) şi pe cuprinsul întregii ţări pentru furnizarea energiei electrice şi pentru întreţinere şi servicii energetice.

Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuţiei şi furnizării energiei electrice din România.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri