”La nivel de grup, fabrica din Ploiești performează cel mai bine din punct de vedere al amprentei care îl are asupra mediului și aici mă refer în special la reducerea consumului de apă. Mai exact, în 2021 consumul de apă a scăzut cu 10% față de anul anterior, chiar dacă producția a fost mai mare. De asemenea, emisiile de carbon au fost diminuate cu 5%”, menționează Alexandra Barroso.

Evoluția este explicată de recentele investiții în tehnologie, care au permis fabricii din Ploiești să refolosească apa rămasă la finalul unui ciclu de producție, în loc să fie aruncată. Rezultatul a fost reducerea consumului de apă dar și a emisiilor de carbon și al consumului de energie.

”Vrem să atingem indicatorii de responsabilitate socială mai ales prin intermediul tehnologiei, fapt care presupune investiții majore în afacere. Avem de asemenea și un program, început acum 2 ani de zile, care presupune standardizarea proceselor și reducerea timpilor pierduți în lanțul de producție”, spune Alexandra Barroso.

Un alt pilon important al strategiei de CSR a companiei vizează încurajarea unui consum responsabil, proces realizat fie prin intermediul unor programe proprii de educație, fie prin intermediul unor programe realizate în colaborare cu Asociația Berarilor din România.

Bergenbier își propune că rapoartele de sustenabilitate să devină publicații individuale, realizate periodic de companie, și nu doar ”atașamente” ale raportărilor financiare, așa cum adesea se întâmplă în prezent în cazul altor companii.

Alexandra Barroso a participat la conferința SUSTENABIL ZI DE ZI – de la NICE TO BE la MUST BE, organizată de Eco Synergy și Asociația Environ.

Foto: Ovidiu Udrescu