Compensațiile acordate pasagerilor transportului aerian din UE pentru zborurile întârziate ar putea dispărea, într-un efort al factorilor de decizie europeni de a susține liniile aeriene.

Președinția cehă a Uniunii Europene a sugerat că ar putea relua discuțiile privind revizuirea regulilor UE asupra compensațiilor pentru pasageri în cazul zborurilor întârziate, scrie Politico. Negocierile în acest sens au fost blocate ani de zile din cauza unei dispute între Spania și Marea Britanie.

Cum ar putea fi schimbate regulile privind compensațiile

Acum un deceniu, Comisia Europeană propunea să se dea compensații în caz de întârziere doar dacă aceasta depășește 5 ore (și nu 3 ore, ca acum). Propunerea includea însă și drepturi mai precise pentru pasageri.

Decidenții europeni vor acum să reia ideea unei revizuiri a regulilor din regulamentul CE 261/2004 în favoarea liniilor aeriene. Potrivit Politico, inițiativa a venit de la Praga, dar este susținută și de viitoarea președinție a UE, cea suedeză, care va începe din ianuarie 2023.

Ce argumente au liniile aeriene

Argumentul principal al liniilor aeriene este acela că nu e corect să plătească compensații între 250 și 600 de euro pentru bilete care în general au fost mai ieftine și pentru întârzieri care, susțin companiile, au avut un impact neglijabil asupra pasagerilor. În plus, spun ei, prevederile au devenit tot mai complexe și neclare, după ce la Regulamentul 261/2004 s-a adăugat jurisprudența diverselor curți din statele UE.

Pe de altă parte, organizațiile de protecție a consumatorilor susțin că regulile trebuie întărite și că ar trebui ca liniile aeriene să plătească automat compensațiile. De asemenea, spun ele, legislația a devenit complicată tocmai pentru că aceste companii nu au respectat drepturile pasagerilor, ceea ce a dus la procese și la apariția firmelor de recuperare a despăgubirilor și compensațiilor pentru zboruri anulate sau amânate.

Statistic: Operating profit of commercial airlines worldwide from 2006 to 2022 (in billion U.S. dollars) | Statista
Find more statistics at Statista

”Numărul reclamațiilor a crescut fulminant. Deși existau voci care să spună ca regulamentul să fie ajustat în sensul reducerii sumelor sau perioadelor în care se putea reclama, în timp, deciziile CEJ nu au făcut decât să mărească drepturile pasagerilor. Acum se aplică și la devansare de orar, și sectoarelor care nu sunt operate în UE și nici de operatori UE”, explica, într-un interviu acordat wall-street.ro, Ramona Colea, director general FlightClaim.

Problema este cu atât mai presantă cu cât haosul din ultimele luni din transportul aerian va duce la un volum foarte mare de cereri pentru compensații și despăgubiri. Și, cum cererile trebuie depuse imediat, ele se vor acumula și vor afecta relansarea acestei industrii după pandemie.

Varianta britanică: compensații proporționale cu prețul biletului

O variantă ar fi cea propusă acum de guvernul britanic, în care compensațiile nu ar mai fi sume fixe, ci proporționale cu prețul biletului. Acestă variantă este susținută de Ryanair, scrie Politico – și este evident de ce ar avantaja liniile low-cost.

”Dacă din 100 de pasageri 50 renunță, dar 50 merg mai departe, cu dobânzile, cu cheltuielile de judecată, plus marketingul negativ, tot acolo ajung. Fiindcă compania aeriană va plăti nu doar avocatul său, ci și avocatul părții care îi dă în judecată, dobânzi, onorarii, taxe de timbru. Deci cheltuielile pe pasager care îi reclamă sunt duble, probabil cu tot ce mai au ei de făcut ies triplu. Deci e nevoie să te dea în judecată doar o treime. Iar în timpul acesta tot trebuie să ai un departament de relații cu clienții care dă răspunsuri negative, și tot la acțiuni în instanță se ajunge. Singurul lucru pe care îl obțin e o amânare a plății, dar plata va fi mai mare” conchide Ramona Colea.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri