Heineken România, uinul dintre cei mai importanți jucători care operează în industria locală a berii, anunță intenția de a înceta activitatea în fabrica din Constanța, cu aproximație în septembrie 2023.

„Suntem mândri de tradiția noastră în fabricarea berii, din Constanța, însă fabrica a funcționat mult sub capacitate de câțiva ani. Este necesar să avem cea mai eficientă amprentă de producție pentru a asigura creșterea și investiții suplimentare, pe termen lung”, au anunțat reprezentanții Heineken România.

Heineken România va transfera, în timp, elemente ale capacităților de producție și ambalare ale fabricii din Constanța către celelalte fabrici, din Craiova, Miercurea Ciuc și Ungheni. Compania va continua, de asemenea, să investească în cele trei fabrici rămase, pentru a susține „creșterea și dezvoltare durabilă, păstrând o prezență puternică pe piața românească și în comunitățile” în care activează.

„Cunoaștem impactul pe care această decizie îl are asupra colegilor noștri din Constanța, ale căror muncă și dăruire le respectăm și le apreciem profund. În acest moment, ne concentrăm să îi sprijinim pe colegii noștri în mod corespunzător pe durata acestei tranziții”, au mai spus reprezetanții companiei.

Retailerul de origine olandeză are in portofoliu marci de bere precum Heineken, Silva, Ciuc Premium, Golden Brau și Neumarkt și marci de cidru precum Strongbow, Old Mout Cider, ”Livada Secreta“ și Cidru Mândru. În România, Heineken are peste 1.100 de angajați, în timp ce la nivel global are peste 80.000 de salariați.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri