26 Iunie 2023

Hidroelectrica are de recuperat peste 2 miliarde de lei din facturile de energie întârziate



Întârzierea facturilor Hidroelectrica a devenit deja ceva atât de familiar încât este subiect de meme. Realitatea e însă că s-a acumulat o sumă restantă uriașă: peste 2 miliarde de lei. O situație greu de conceput într-o companie care nu ar fi fost controlată de stat și chiar ar fi trebuit să le dea socoteală acționarilor.

Conform informațiilor transmise celor care vor să investească în IPO-ul Hidroelectrica, la 31 martie 2023 veniturile nefacturate ale Hidroelectrica din creanțe comerciale ajunseseră la 2,04 miliarde de lei, după ce la finalul anului trecut depășiseră deja un miliard. Adică aproape cât toată EBITDA în primele 3 luni ale anului.

Cum s-a ajuns aici? Portofoliul de clienți casnici și non-casnici ai companiei a explodat în ultima perioadă. La ora actuală, Hidroelectrica are jumătate de milion de clienți – în jur de 16% dintre gospodării și 84% dintre clienții non-casnici – în vreme ce în 2015, existau contracte de furnizare pentru 2 (două) locuri de consum. Dar nici softul de facturare, nici structura de personal, nu au ținut pasul, iar acum această întârziere s-a transformat într-un factor de risc pentru cei care vor să investească în acțiuni Hidroelectrica.

Regulile privind facturile de energie, schimbate lunar

Potrivit informațiilor furnizate de Hidroelectrica, întârzierile au fost chiar și de ordinul anilor în cazul unor clienți. A contribuit și modificarea de 15 ori într-un an și jumătate a legislației privind facturarea și inconsecvența statului - cum ar fi cazul declarației pe proprie răspundere pentru plafonarea prețului energiei.

Șeful Hidroelectrica a promis recent că situația facturilor întârziate se va rezolva în curând, iar lucrurile vor ajunge pe „un făgaș normal”. În ultimele zile, potrivit informațiilor wall-street.ro, unii clienți s-au trezit și cu 3 facturi într-o săptămână (pentru lunile ianuarie, februarie și martie 2023). Dar este posibil ca furnizorul să nu poată încasa prea curând toate veniturile restante, deoarece unii clienți au contestat în instanță facturile emise cu întârziere sau unele dintre sumele facturate. Hidroelectrica recunoaște că ar putea ca nu toate deciziile instanțelor în astfel de spețe să-i fie favorabile.

De asemenea, ANRE a amendat deja Hidroelectrica din cauza întârzierilor – nivelul total al sancțiunilor depășind 3 milioane de lei.

La ora actuală, Hidroelectrica este în plin proces de implementare a unor sisteme integrate CRM Salesforce și SAP. Compania precizează că există riscuri asociate acestor proiecte IT, cum ar fi cele rezultate din configurarea și structurarea inadecvată, coruperea datelor în timpul migrării, calitatea slabă a datelor în sistemul existent și absența unei curățări corecte a datelor, precum și cele rezultate din absența instruirii personalului.

Consumatorii nu trebuie să plătească imediat facturile de energie trimise cu întârziere

Ce pot face consumatorii care au primit facturile cu întârziere? Din fericire, nu trebuie să le plătească pe toate deodată. Conform noului regulament de furnizare, ”când furnizorul emite cu întârziere facturile, automat trebuie să le ofere clienților posibilitatea plății eșalonate”, potrivit fostului vicepreședinte al ANRE, Zoltan Nagy-Bege.

Mai concret, furnizorul are obligaţia să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare.



Citeste si