În goana după recuperearea pierderilor din perioada pandemiei și ”acoperiți” de scuza inflației, patronii de restaurante din România au forțat nota de plată la maxim. Mai exact, prețurile din prezent practicate în București ajung să rivalizeze cu cele din alte mari capitale occidentale, acolo unde puterea de cumpărare este însă aproape dublă, potrivit datelor wall-street.ro.

Prețurile unor servicii și produse esențiale pentru industria HoReCa, precum cele la electricitate, gaze, ulei, cereale sau carne au crescut puternic în ultimii ani, acesta fiind principalul motiv invocat de patroni atunci când trebuie să explice creșterea prețurilor.

Totuși, ritmul scumpirilor în restaurantele românești a fost atât de mare încât acestea au acum prețuri la produse și servicii ce rivalizează localurilor din vestul Europei. În momentul de față nu este clar de ce românii plătesc note de plată atât de mari, deși restaurantele din Vest au avut de înfruntat aceleași scumpiri și au de plătit angajaților salarii chiar mai mari decât minimul pe economie cu care mulți dintre patronii români de restaurante își obișnuiesc angajații.

Înainte de pandemie, restaurantele din România aveau prețuri aproape la jumătate față de Occident

Cu șase ani în urmă, în 2017, România se plasa pe locul 90 din 167 într-un clasament global al țărilor cu cele mai mari prețuri din industria hotelieră și a restaurantelor (HoReCa). Potrivit datelor Băncii Mondiale, prețurile din industria românească de HoReCa erau la jumătate față de cele din țări precum Italia, Germania sau Marea Britanie. Astfel, indexul HoReCa din România înregistra nivelul de 66 puncte, comparativ cu 133 în cazul Italiei, 137 în cazul Germaniei și 131 în cazul Marii Britanii (vezi tabelul de mai jos).

Studiul Băncii Mondiale nu a mai fost actualizat până în prezent, însă pentru comparație au fost luate în considerare datele de la jumătatea anului 2023 publicate de Numbeo, o platformă care strânge date agregate cu privire la prețurile practicate la diverse produse și servicii în marile orașe din lume.

Prețuri în restaurante ca în Vest, salarii și putere de cumpărare ca în Est

Concluzia este că restaurantele din București au în prezent prețuri în continuare sub cele din marile metropole ale Europei, însă diferența față de acestea s-a redus masiv în ultimii ani. Dacă luâm în calcul o comparație cu capitale mai apropiate, precum Budapesta sau Sofia, Bucureștiul devine chiar mai scump pentru anumite produse și servicii HoReCa.

O masă la un restaurant fără pretenții din capitala României costă cu doar 2-5 euro mai puțin decât într-unul similar Berlin, Paris sau Roma. De asemenea, o masă pentru 2 persoane (3 feluri de mâncare) la un restaurant bucureștean de talie medie costă circa 44,4 euro, comparativ cu 50 de euro în Madrid, 60 de euro în Berlin sau 93 de euro în Londra.

Așadar, dacă în 2017 datele Băncii Mondiale arătau că restaurantele din România erau cu aproximativ 50-70% mai ieftine decât în vest, acum acestea mai păstrează în general un avantaj de 15-25% la prețuri, singurele excepții fiind metropolele scumpe europene precum Londra, Zurich sau Copenhaga, acolo unde diferența față de București se păstrează foarte mare.

Totul trebuie pus însă în contextul puterii de cumpărare a populației din fiecare țară/oraș.

Salariul mediu net lunar în București este de 5.813 lei (1.174 euro), potrivit INS. Platforma Salary Expert, care se bazează pe date trimise de firme/utilizatori, indică un salariu ceva mai mare în București, de 1.475 euro. În Berlin, salariul mediu net este de 4.556 euro, iar în Paris este de 4.500 euro.

Potrivit Numbeo, Bucureștiul are un indice al puterii locale de cumpărare de 51,5. Acesta este de 93 în Berlin și 76 în Paris.

Așadar, bucureștenii plătesc în restaurante prețuri cu 15-25% mai mici decât în vest, dar în schimb au salarii de 3-4 ori mai mici și o putere de cumpărare aproape la jumătate.

În cazul Bucureștiului, platforma Numbeo identifică următoarele prețuri reprezentative pentru restaurante:

  • O masă la un restaurant ieftin: 10,1 euro (50 lei)
  • O masă pentru 2 persoane, 3 feluri, restaurant mid-range: 44,45 euro (220 lei)
  • Bere locală (500 ml, draught): 2,22 euro (11 lei)
  • Bere de import (330 ml, sticlă): 3,03 euro (15 lei)
  • Cappuccino: 2,65 euro (13,12 lei)
  • Cola/Pepsi (330 ml, sticlă): 1,64 euro (8,13 lei)
  • Apă (330 ml, sticlă): 1,66 euro (8,21 lei)

În tabelul de mai jos puteți vedea o comparație, pe produse/servicii, a prețurilor din București vs alte capitale europene (toate prețurile sunt exprimate în euro).

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri