4 Septembrie 2023

Carrefour Franța are un nou director executiv la conducerea operațiunilor. Cine este Alexandre de Palmas, cel care a preluat acest rol



Retailerul francez Carrefour l-a numit pe Alexandre de Palmas în funcția de director executiv al Carrefour Franța, începând cu data de 4 septembrie. Acesta îi va înlocui pe Rami Baitieh, care părăsește grupul pentru a urma un nou proiect profesional în străinătate.

De asemenea, Elodie Perthuisot a fost numită director executiv al Carrefour Spania și membru al comitetului executiv al grupului, începând cu 4 septembrie, informează publicația retail.ro.

Cu studii în cadrul celebrei universități Science Po, Alexandre de Palmas a fost, în anul 2006, director general delegat al retailerului Casino, ce deține peste 11.000 de magazine în Franța și America Latină, după ce activase anterior la Curtea de Conturi a Franței și la Ministerul Tineretului și Sportului din această țară, informează lsa-conso.fr.

Acesta a devenit ulterior director general al grupului Gallimard-Flammarion, în anul 2013. Mai târziu, în anul 2015, a preluat conducerea concesiunii franceze a grupului Elior, specializat în catering și servicii de suport, având responsabilitatea dezvoltării activității grupului în Europa de Nord, precum și "pilotajul" operațional a mai mult de 800 de puncte de vânzare.

Alexandre de Palmas s-a alăturat Carrefour în anul 2018, devenind director executiv al Carrefour Proximité France, unde contribuie în special la accelerarea dezvoltării rețelei, în mandatul său de 3 ani supervizând nu mai puțin de 250 de deschideri de magazine.

La sfârșitul lunii aprilie a acestui an, Carrefour a anunțat semnarea unui acord cu Grupul Louis Delhaize ce presupune preluarea activităților Cora din România, incluzând 10 hipermarketuri și 8 magazine Cora Urban, precum și preluarea celor aproximativ 2400 de angajați.



Citeste si