Fine Living by Mastercard | La Hambar, hambarul transformat în restaurant fine dining. Alexandru Dumitru, Executive Chef: Am reușit performanța de a schimba meniul de 5 ori într-un an

Sursǎ foto: Wall-Street.ro

Fine Living by Mastercard | La Hambar, hambarul transformat în restaurant fine dining. Alexandru Dumitru, Executive Chef: Am reușit performanța de a schimba meniul de 5 ori într-un an

Deși numele ar putea induce în eroare, La Hambar este unul dintre restaurantele fine dining din România, aflat în resortul de lux Singureni Manor, la distanță de circa o oră de București. Despre ce putem mânca, dar și care ce alte activități puteți desfășura în cadrul resortului, aflăm dintr-un interviu video cu Alexandru Dumitru, Executive Chef Singureni Manor, La Hambar.

Acest articol face parte din proiectul editorial Fine Living by Mastercard în care spunem povestea unor branduri premium din România. Prin platforma de beneficii priceless.com, posesorii de carduri Mastercard pot accesa de la oferte, cashback și reduceri până la experiențe de neprețuit.

La Hambar este un restaurant recent ”scos din cuptor”, fiind inaugurat pe 25 ianuarie 2023, un restaurant fine dining, care promovează bucătăria neo-românească la marginea Bucureștiului. Alexandru Dumitru ne povestește că întregul resort Singureni Manor, și el „destul de tânăr” în piața turismului din România, a devenit cu adevărat o atracție pentru românii care vor să combine liniștea pădurii cu diferite activități.

”Poate nu te gândești neapărat la fine dining când zici `hambar`, dar dacă sapi în povestea locului, vei descoperi că totul a venit foarte natural. Denumirea restaurantului a fost alegerea proprietarilor, care au decis să reamenejeze grajdul de aici într-un loc cu însemnătate turistică. Nu am renunțat la unicitatea locului, am păstrat autenticitatea și originalitatea acestuia, restaurantul fiind un spațiu finisat și amenajat ca atare, însă având elementele inițiale, de hambar”, a declarat Dumitru, pentru Wall-Street.ro.

Acesta spune și că, în ciuda ”tinereții„ sale pe piață, La Hambar a reușit performanța de a schimba meniul de cinci ori în acest an de funcționare.

În mod cert, nu avem plaja de oameni iubitori de fine dining ca în Occident, prin urmare, trebuie să găsim modalități de a atrage clienți. Schimbarea meniului a fost cea dintâi soluție, care ne-a venit mănușă, bucurându-ne de o largă varietate de alimente din partea locului”, a explicat Dumitru.

Totodată, cheful La Hambar se mândrește cu bucata sa de grădină, unde cultivă legume și fructe, dar și plante aromatice (circa 70 de plante, la număr). „Am cules pepeni în noiembrie, anul trecut, iar recent ne-am deschis și o ciupercărie, urmând să ne bucurăm de producție proprie”, mai spune acesta.

Iar alături de plante, Singureni Manor mai oferă și posibilitatea de a admira animale sălbatice precum cerbi lopătari, mufloni, căprioare, dar și păsări precum curcani, bibilici sau fazani.

Principala trăsătură a locului este că nu poate fi reprodus cu ușurință ceea ce este acum Singureni Manor. Deși funcționează deja de 3 ani, în spatele resortului sunt circa 20 de ani de muncă.

Alexandru Dumitru, Executive Chef Singureni Manor, La Hambar

Nu în ultimul rând, Dumitru a dezvăluit că resortul se va îmbogăți și cu o farm house, un spațiu care va fi dedicat activităților educative pentru copii. Bineînțeles, aceasta va cuprinde și circa 20 de camere în care vă puteți caza și vă lăsăm să aflați momentul deschiderii din interviul video de mai jos:

Fiți cu ochii pe seria Fine Living, by Mastercard și wall-street.ro. În episoadele care urmează, vom afla și alte povești ale brandurilor premium din România.

Cum poți să primești cashback automat când faci alegeri premium

Mastercard Premium Collection este primul program de cashback automat al Mastercard, dedicat segmentului Premium din România, care conectează posesorii de carduri la o rețea națională de peste 100 de parteneri. TEILOR, Nike, Sabon, Douglas, Beautik, Lensa, La Hambar, Marmorosch și Casa Timiș sunt doar o parte dintre partenerii atent selectați, dintr-o varietate de domenii și arii de interes pentru consumatorii locali: de la fashion, beauty și bijuterii la delicii culinare & restaurante, precum și home & deco.

Pentru a beneficia de cashback de până la 15% la comercianții din program, posesorii de carduri Mastercard Gold, Platinum, World și World Elite, destinate persoanelor fizice și emise în România, trebuie doar să își înscrie cardul în programul Mastercard Premium Collection și să achite produsele sau serviciile de la partenerii Mastercard, cu cardul Premium înrolat. Ulterior, aceștia vor primi banii înapoi pe cardul cu care au efectuat plata în rețeaua de comercianți parteneri, conform coordonatelor ofertei comerciale.

Nu este necesară rezervarea prealabilă a ofertelor sau specificarea tipului de card folosit pentru plată. Un deținător de card poate înscrie oricâte carduri de debit sau de credit eligibile în programul Mastercard Premium Collection pentru a beneficia de cashback atunci când plătește cu orice card înrolat cu succes.

Personalizate pentru tine