Două mari companii americane intră în România, a anunţat premierul Marcel Ciolacu, înaintea şedinţei de guvern, scrie Agerpres.
Una dintre companii se implică în proiectul Neptun Deep
"Vreau să marchez faptul că două mari companii americane intră în România. Una preia o fabrică de amidon, alta va lucra la proiectul Neptun Deep alături de Petrom şi Romgaz", a precizat premierul.
Potrivit acestuia, asemenea investiţii reprezintă "o umbrelă de securitate suplimentară" pentru România.
"Consider că asemenea investiţii în actualul context reprezintă o umbrelă de securitate suplimentară pentru România şi sper că o asemenea formulă să reprezinte şi pasul decisiv pentru a obţine în final un acord de pace durabil în Ucraina", a transmis Marcel Ciolacu.
Joint-venture cu austriecii de la AGRANA în industria de amidon
AGRANA Stärke GmbH, subsidiara gigantului austriac AGRANA Beteiligungs-AG, a bătut palma cu INGREDION Germany GmbH pentru un joint venture în România, menit să dezvolte producția de amidon.
Mai multe detalii despre joint venture-ul AGRANA cu INGREDION în România vor fi anunțate după aprobarea tranzacției de către autoritățile competente în domeniul concurenței și reglementării.
Prin acest parteneriat, AGRANA - producătorul brandurilor de zahăr Mărgăritar și Coronița - și INGREDION își combină resursele pentru a inova și extinde producția de amidon în România. Fabrica din Țăndărei va juca un rol important în această strategie, iar viitoarele investiții ar putea duce la creșterea capacității de producție și la dezvoltarea unor noi produse pe piață.
AGRANA este un nume important în industria alimentară și agricolă, transformând materii prime precum cartofi, porumb și grâu în produse de calitate superioară. Fondată în 1988, compania este lider mondial în preparate din fructe și în producția de concentrate de suc de mere și fructe de pădure. Cu 9.000 de angajați în 53 de unități de producție din întreaga lume, AGRANA are venituri anuale de 3,8 miliarde de euro.
De cealaltă parte, INGREDION este un specialist global în soluții pentru ingrediente, dezvoltând amidonuri speciale, îndulcitori și alte componente esențiale pentru industria alimentară, farmaceutică, a hranei pentru animale de companie și chiar pentru producția de hârtie. Compania utilizează materii prime regenerabile, precum porumb, tapioca și stevia, pentru a livra soluții sustenabile clienților săi.