Tranzactiile cu spatii industriale vor depasi 350.000 mp in acest an, arata o statistica a companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle, asta in conditiile in care evolutia inchirierilor din primele trei luni, precum si negocierile in curs din piata de profil se anunta sa stabileasca un nou record la nivel local.

Potrivit datelor JLL, cererea vizeaza atat Bucurestiul, cat si orasele secundare. „In acest caz vedem chiar o extindere a interesului companiilor si spre Estul tarii, asa cum este cazul Profi la Roman. Alte orase in care companiile vor sa se extinda sunt Timisoara, Oradea, Cluj-Napoca”, sustin specialistii JLL.

In ceea ce priveste livrarile de proiecte, pentru 2017, dezvoltatorii au anuntat ca vor finaliza circa 400.000 de metri patrati, un nou record al pietei, in conditiile in care anul trecut oferta noua a totalizat 340.000 metri patrati.. Printre cele mai mari proiecte programate spre livrare in acest an se numara extinderea cu 68.000 metri patrati a CTPark Bucharest West, extinderea cu 60.000 metri patrati a P3 Logistic Park Bucuresti, proiectul WDP din Otopeni de 38.000 metri patrati si CTPark Timisoara – 35.000 metri patrati.

Daca toate proiectele anuntate pentru acest an vor fi livrate, stocul de spatii industriale si de logistica la nivel national se va apropia la finele lui 2017 de 3 milioane de metri patrati. La sfarsitul anului trecut stocul era estimat la 2,5 milioane de metri patrati, din care 1,2 milioane de metri patrati in Bucuresti.

Compania de consultanta imobiliara JLL a intermediat in primul trimestru tranzactii cu spatii industriale si de logistica care au cumulat aproape 100.000 de mp, pentru companii precum Profi, NOD, Tibbett Logistics, KLG si Kuehne + Nagel.

Cele mai importante intermedieri, ca suprafata contractata, au fost inchirierea de catre retailerul Profi a 30.000 de metri patrati in Roman si de catre NOD a 30.000 de metri patrati in Bucuresti. In urma contractelor semnate, dezvoltatorul belgian WDP construieste un depozit nou de 30.000 de metri patrati la Roman pentru Profi, iar CTP dezvolta 30.000 de metri patrati in apropiere de Bucuresti in CTPark Bucharest West pentru Network One Distribution (NOD).

Tibbett Logistics isi extinde prezenta in Romania, cu un nou depozit de 7.200 metri patrati in CTPark Bucharest West, proiect in care si compania KLG a contractat 9.700 metri patrati. De asemenea, compania de logistica Kuehne+Nagel se extinde in Timisoara, unde WDP va contrui un depozit de 6.000 metri patrati.

viorel opait, jll

”Piata industriala continua sa fie extrem de dinamica din punct de vedere al proiectelor noi livrate, dar si al cererii. Expansiunea companiilor din retail s cresterea consumului sunt un motor important al pietei industriale si de logistica. Suntem onorati ca am continuat si in acest an parteneriatul cu Profi, pentru care anterior am mai tranzactionat o platforma logistica de peste 30.000 metri patrati in Cluj. In stransa legatura cu evolutia retailerilor, logisticienii isi dezvolta operatiunile de pe piata locala, Tibbett Logistics, KLG, Kuehne+Nagel, inchiriind in total in primele trei luni spatii de aproape 25.000 de metri patrati”, a declarat Viorel Opait (foto mai sus), business development director in cadrul JLL Romania, care a fost implicat in aceste tranzactii.

JLL este una dintre cele mai mari companii de consultanta imobiliara, o piata pe care activeaza nume precum CBRE, Colliers, Cushman & Wakefield Echinox, Knight Frank sau ESOP Consulting.

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri