Asigurarile de sanatate constituie poate cea mai tangibila forma de asigurare, deoarece mai mult de jumatate acceseaza polita in fiecare an. Acest lucru pune si presiune pe asiguratori, pentru ca de multe ori resursele necesare pentru gestionarea unei astfel de polite sunt subestimate, in general. De exemplu, la Allianz-Tiriac Asigurari, desi ponderea asigurarilor de sanatate este una nesemnificativa in acest moment, totusi numarul de dosare de dauna este echivalent cu numarul de dosare de dauna pe care il avem pe segmentul de asigurari auto, a declarat Virgil Soncutean, CEO al companiei mentionate.

"Asta spune multe si despre necesarul de capital si investitii pe care trebuie sa il faca un jucator pe piata asigurarilor de sanatate pentru a putea face fata unor servicii de call center, opertionale si de daune", a spus Virgil Soncutean (foto). El a adaugat ca asiguratorul isi propune in acest an crestere a numarului de clienti de la 80.000 in 2016, la peste 100.000 la finele acestui an, pe linia de asigurari de sanatate.

Declaratiile au fost facute in cadrul Forumului International de Asigurari si Reasigurari (FIAR).

Allianz-Tiriac Asigurari a inregistrat la finele lui 2016, o crestere a volumul de afaceri de peste 43%, pe linia de asigurari de sanatate, comparativ cu anul 2015. Anul trecut, compania a platit clinicilor partenere si nepartenere peste 23 milioane de lei, in contul serviciilor prestate de acestea clientilor beneficiari ai politelor de asigurari de sanatate de la Allianz-Tiriac Asigurari.

"Realitatea socio-economica creeaza contextual perfect pentru dezvoltarea unei noi piete, cea a asigurarilor de sanatate. Sunt cateva tendinte generale: creste speranta de viata, iar gradul de imbratranire al populatiei se afla, de asemenea, pe un trend crescator. Din nefericire, si incidenta bolilor grave este in crestere. Desi solutiile si tratamentul incep sa existe, totusi accesul la aceste facilitati si servicii medicale de sanatate este blocat de carentele din sistemul public de sanatate. Aceste carente sunt legate de infrastructura si finantare, dar si de un management defectuos", a spus Virgil Soncutean.

El arata ca in acelasi timp, oportunitatea oferita de investitiile in sistemul privat de sanatate par sa ofere "luminita de la capatul tunelului", insa accesul la acestea este, de asemenea, blocat de lipsa finantarii din bugetul propriu al unei familii. "Acest lucru creeaza practic oportunitatea acestei verigi lipsa pe care o numim noi piata asigurarilor private de sanatate, care a lipsit pana acum si care este considerata o linie strategica de crestere in portofoliul companiilor de asigurari".

Allianz: Asiguratorii pot degreva presiunea existenta asupra sistemului public

"Asigurarile private de sanatate au ca impact mutualizarea costului care permite accesul la servicii medicale de calitate. Daca un tratament poate sa deztabilizeze bugetul unei familii, printr-o asigurare privata de sanatate aceste costuri se mutualizeaza. O asigurare de grup, de exemplu, in limita a un euro pe zi, poate sa ofere un pachet de preventie si tratament care de altfel ar fi disponibil doar populatiei cu venituri ridicate", a mai declarat Virgil Soncutean.

De asemenea, apreciaza seful Allianz-Tiriac Asigurari, "sistemul de asigurari private de sanatate ofera o mana de ajutor sistemului public prin degrevarea macar partiala a presiunii care exista asupra serviciului de stat, pentru ca aceste finantari care se fac pentru asigurarile private nu se deconteaza prin Casa Nationala de Sanatate. In ultimii doi trei ani, asigurarile de sanatate au cunoscut o efervescenta fantastica, desigur pornind de la o baza foarte mica, dar intentia de cumparare a acestor asigurari este in crestere atat individual cat si la nive de grup".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Marius Alexandru Stanciu
Absolvent al Facultatii de Economie din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucuresti si al unui program de Master, cu specializarea Economie Europeana, sustinut in aceeasi institutie, Marius Alexandru Stanciu dispune de o experienta jurnalistica de peste 12 ani, dobandita in cadrul redactiei Wall-Street.ro si acopera din punct de vedere editorial evenimente si interviuri din piata imobiliara, piata asigurarilor si pensii private.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri