Circa 96% dintre familiile din Romania ocupau, in 2018, locuinta in calitate de proprietar, iar ponderea familiilor chiriase era mai mare cu 1,9 puncte procentuale in mediul urban fata de cel rural, conform "Anchetei asupra calitatii vietii", realizate de Institutul National de Statistica anul trecut.

"Mai mult de jumatate din gospodarii (60,9%) traiesc in locuinte individuale separate, proportia fiind puternic influentata de mediul rural, restul gospodariilor regasindu-se in imobile cu mai multe locuinte (37,9%). Imobilele in care se gasesc locuintele gospodariilor sunt aproape in totalitate de tipul casa individuala separata in cazul mediului rural (97,4%) si preponderent, apartamente in imobile cu mai multe locuinte (69,8%) in cazul mediului urban", se mentioneaza in ancheta INS, potrivit Agerpres.

Din distributia gospodariilor dupa numarul de camere al locuintei principale, s-a constatat ca mai mult de jumatate traiesc in locuinte cu 3-5 camere (54,4%). O pondere semnificativa o detin si gospodariile care isi desfasoara traiul in locuinte cu 1-2 camere (43,2%). Daca in mediul urban putin peste jumatate din gospodarii (56,3%) ocupau locuinte mici, de 1-2 camere, in mediul rural mai mult de sapte din zece gospodarii ocupau locuinte formate din 3 sau mai multe camere.

Pe ansamblu, 37% din totalul familiilor au obtinut locuinta pe care o ocupa in perioada 1981-2000, peste acest nivel situandu-se gospodariile din mediul urban (43,4%). In mediul rural, peste doua din patru familii traiesc in locuinte construite inainte de anul 1980.

"Se remarca, de asemenea, ca ponderea locuintelor noi, construite dupa anul 2001, este de doar 21,9% pe total, fiind mai mare in zonele urbane (26,5%) fata de cele rurale (16,6%)", precizeaza INS.

Anul trecut, ponderea gospodariilor dotate cu baie/dus a fost de 73,6%, iar a celor cu grup sanitar de 72,2%.

"Pe medii de rezidenta, diferentierile sunt foarte pronuntate la ambele tipuri de utilitati, in principal din cauza slabei dezvoltari a sistemului public de alimentare cu apa si a sistemului de canalizare si epurare a apelor uzate in localitatile rurale, fata de cele urbane. Ca atare, aproape jumatate din gospodariile rurale beneficiaza de avantajele oferite de existenta unei bai si a grupului sanitar", semnaleaza INS.

Dintre aceste gospodarii, cele de salariati si lucratori pe cont propriu (inclusiv patroni), care au dispus de resurse financiare mai mari, si-au putut asigura cele doua tipuri de utilitati intr-o proportie mult superioara, fata de media pe total rural.

In localitatile urbane peste 9 din 10 gospodarii ocupa locuinte dotate cu bai/dusuri si grupuri sanitare.

Conform anchetei INS, unele gospodarii acuza efectul neplacut al unor factori care afecteaza zonele in care se afla amplasate locuintele. Printre acesti factori se remarca in mai mare masura zgomotul produs de traficul rutier, feroviar sau aerian (16% din totalul gospodariilor); poluarea aerului (15,3%); riscul unor incidente de tipul furturilor si agresiunilor (11,9%) si respectiv zgomotul produs de persoanele din vecinatate (7,3%). Pe medii de rezidenta, cele mai numeroase situatii de acest gen se constata in urban.

Totodata, a rezultat ca aproape o gospodarie din sapte se confrunta cu una sau mai multe probleme serioase privind locuinta. Printre cele mai frecvente probleme care afecteaza calitatea locuirii se afla cele privind deteriorarea peretilor, podelelor, tocurilor de ferestre (53,5% din totalul gospodariilor care reclama existenta unor probleme ale locuintei) si igrasia din pereti, podele sau fundatia casei (48%).

Comparatia intre mediile de rezidenta arata ca, in general, in rural, ponderile gospodariilor cu probleme ale locuintei sunt mai mari decat in urban, mai ales cele legate de deteriorarea peretilor, podelelor sau ferestrelor si de igrasie

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri