Ministrul Finantelor, Florin Citu, a declarat ca miscarile pe cursul leu/euro de joi nu au fost foarte mari, in conditiile care acestea depind foarte mult de contextul international, sustinand insa ca sunt alte cifre negative, precum cele legate de sectorul industrial despre care se poate spune ca a intrat in recesiune.

"Nu a fost (foarte prost cursul leu/euro - n. r.) A fost miscare de cateva zile. Am vazut o depreciere a leului in cateva zile. Nu mi s-a parut o miscare foarte mare astazi (joi - n. r.), dar trebuie sa tinem cont de contextul international. Totusi, astazi, au venit si alte cifre proaste din economie. Economia creste cu 3% versus 5,5%, investitiile straine mai mici dupa noua luni decat anul trecut, industria are deja trei trimestre pe negativ si am putea spune ca sectorul industrial este in recesiune. Deci, exista si alte elemente negative acolo, dar cursul stiti cum e moneda nationala, este cel mai bine sa fie libera", a afirmat Citu, citat de Agerpres.

Intrebat daca devalorizarea monedei nationale va ajuta la imprumuturi sau la buget, ministrul Finantelor a raspuns: "Nu cred, dar nu as putea sa comentez asa ceva din aceasta pozitie de ministru al Finantelor".

Leul s-a depreciat joi cu 0,34 bani (0,07%) fata de euro, ajungand din nou la un minim istoric in raport cu moneda unica europeana, cursul stabilit de Banca Nationala a Romaniei (BNR) fiind de 4.7669 lei/euro.

De asemenea, cresterea economiei a incetinit in trimestrul trei al acestui an la 3%, pe serie bruta, fata de aceeasi perioada a anului trecut, dupa ce, in trimestrul doi, Produsul Intern Brut (PIB) a urcat cu 4,4% fata de aceeasi perioada din 2018, potrivit datelor publicate joi de Institutul National de Statistica.

In primele noua luni ale acestui an, Produsul Intern Brut a crescut cu 4% pe seria bruta si cu 4,1% pe seria ajustata sezonier fata de intervalul ianuarie - septembrie 2018, in conditiile in care anul trecut, in primele noua luni, cresterea economica inregistrata de Romania a fost de 4,2%, atat pe seria bruta, cat si pe seria ajustata sezonier, comparativ cu perioada similara din 2017.

Rectificare bugetara la finalul lunii. Va lua in calcul un deficit de 4%

Rectificarea bugetara pentru 2019 va fi facuta in ultima saptamana din luna noiembrie pe un deficit de 4%, a declarat seara ministrul Finantelor.

"Rectificarea bugetara pentru 2019 va fi in jur de 26 noiembrie, 27 noiembrie, deci in saptamana de pana in 30 noiembrie, in prima parte a acelei saptamani. Aceasta rectificare va fi cu deficit de 4%. De aceea am vrut sa fiu foarte onest si sa spun tuturor, si pietei internationale, ca toata lumea sa stie ca asta e situatia la acest moment, iar atunci, intr-o saptamana si jumatate, o sa am si mai multe detalii despre solutii", a afirmat Florin Citu.

Ministrul de Finante a precizat ca in jurul datei de 15 decembrie Guvernul va finaliza si proiectul de Buget pentru anul 2020.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri