Violeta Alexandru: Circa 500.000 de persoane ar putea fi în șomaj în a doua parte a anului

Aproape jumătate de milion de persoane ar putea rămâne fără loc de muncă în a doua parte a anului în România, conform unor studii, a arătat ministrul muncii, Violeta Alexandru, într-o sesiune de întrebări și răspunsuri transmisă live, pe Facebook.

Ministrul muncii spune că pandemia a afectat serios economia, trendul în ceea ce privește șomajul este crescător și sunt studii care arată că aproximativ 500.000 de persoane ar putea fi în șomaj în a doua parte a acestui an, scrie Digi24.

„Cifrele sunt în evoluție, din păcate una nu favorabilă, economia e afectată direct. Sper să găsim soluțiile pentru a-i aduce cât mai repede pe acești oameni în activitate”, a spus Violeta Alexandru, care a răspuns unei întrebări referitoare la o estimare a ratei șomajului în România.

Ea a spus că Guvernul studiază inclusiv posibilitatea unei creșteri a indemnizației de șomaj pentru categorii vulnerabile: tineri absolvenți, persoane cu dizabilități, persoane aproape de pensionare. „Ne gândim la această măsură”, de creștere a indemnziației pentru contractele încetate în acest moment, a menționat ministrul muncii.

Deocamdată, intenția Guvernului este să prelungească măsura acordării șomajului tehnic după 15 mai atât pentru angajatorii care au angajați cu contractele de muncă suspendate, cât și pentru liber-profesioniști. În primă instanță, va fi o prelungire scurtă, pentru 15 mai - 1 iunie, a măsurii pentru toate categoriile de persoane. Apoi, de la 1 iunie va intra în vigoare un nou pachet de măsuri, iar șomajul tehnic se va aplica în acele sectoare în care va fi menținută restrângerea activității. Între aceste sectoare se numără și industria evenimentelor, spectacolelor, expozițiilor. De asemenea, restaurantele care au spații închise vor fi vizate de măsuri de sprijin și urmează să fie luată o decizie și în privința spațiilor comerciale care vor rămâne închise. Pentru aceste domenii, se va acorda o sumă fixă pentru angajați timp de trei luni, după care sprijinul va scădea gradual, pe măsură ce activitatea respectivelor companii se reia, a explicat Violeta Alexandru.

Citeste si:
Beneficiarii biletelor de tratament balnear pot reveni în hoteluri
Ministrul Muncii:...

Sursa foto: Agerpres Foto

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
800 milioane de euro de la UE pentru companiile din România afectate de pandemie
Setari Cookie-uri