Ce este Planul Național de Redresare și Reziliență prezentat de Guvernul Orban

Planul Național de Redresare și Reziliență este un program național ce se bazează pe fondurile europene oferite de către UE pentru a reduce impactul pandemiei asupra economiilor din blocul comunitar.

Cu un total alocat de 30,44 mld. euro, planul este structurat pe trei piloni și 12 domenii prioritare pentru dezvoltarea României. Cerința actuală din propunerea de Regulament aplicabil PNRR este ca din suma aferentă granturilor, 70% să fie disponibilă până în 2022, iar restul de 30% să se aloce, pe baza unei formule prestabilite, în funcție de evoluțiile macroeconomice de la nivelul fiecărei țări.

Elaborat în cadrul Mecanismului de Redresare și Reziliență conform articolului 16 din Regulamentul Comisiei Europene și al Parlamentului European. Acesta urmărește 3 obiective strategice:

  • Ameliorarea stării economice a României ca urmare a crizei pandemice
  • Consolidarea capacității de reziliență
  • Asigurarea unei creșteri economice pe termen lung

Planul Național de Redresare și Reziliență: care sunt cei trei piloni

Cei trei piloni din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență sunt:

  • transport și schimbări climatice
  • servicii publice, dezvoltare urbană, valorificarea patrimoniului
  • competitivitate economică, digitalizare și reziliență

În cadrul pilonului ce ține de transport și schimbări climatice, domeniile de intervenție sunt:

Citeste si:
Noua taxă pentru șoferi din Planului Național de Redresare și...
Noua taxă pentru șoferi din...
  • transport durabil(buget de 9,27 miliarde de euro
  • schimbări climatice(6,5 miliarde de euro)
  • energie și tranziție verde(1,55 miliarde de euro)
  • eficiență energetică și termică(1,80 miliarde de euro)

Sursa: Guvernul României.

În cadrul celui de-al doilea pilon(servicii publice, dezvoltare urbană și valorificare patrimoniu), domeniile de intervenție sunt:

  • Mobilitate și regenerare urbană, valorificarea patrimoniului(3,6 miliarde de euro)
  • Sănătate(1,85 miliarde de euro)
  • Educație(1,05 miliarde de euro)

Cel de-al treilea Pilon(competitivitate economică, digitalizare, capacitate de reziliență), domeniile de intervenție sunt:

Citeste si:
Cîțu: PNRR este doar una din sursele de finanțare asumate de Guvern
Florin Cîțu: PNRR este doar...
  • Mediul de afaceri/Ecosisteme antreprenoriale(3,8 miliarde de euro
  • Cercetare și inovare(0,27 miliarde de euro)
  • Digitalizare și securitate cibernetică(0,31 miliarde de euro)
  • Creșterea capacității de reziliențp(0,31 miliarde de euro)

Puteți descărca Planul Național de Redresare și Reziliență de AICI.

Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri