Elon Musk și Jeff Bezos, deși doi dintre cei mai bogați oameni ai planetei, nu se sfiesc să afirme că economia mondială are probleme, iar acestea s-ar putea acutiza în curând. Ei nu sunt însă singurii îngrijorați din acest punct de vedere, numeroși analiști economici prestigioși oferind perspective similare cu cele ale celor doi antreprenori.

Astfel, într-un tweet postat recent pe profilul său personal, miliardarul Jeff Bezos a avertizat că se așteaptă ca starea economiei să se deterioreze, transmite CNN.

Mai mult, acesta și-a însoțit mesajul cu un material video în care CEO-ul Goldman Sachs, David Solomon, întărește, practic, această idee, declarând că "sunt șanse mari pentru o recesiune la orizont".

La rândul său, Elon Musk a admis faptul că cererea pentru noile modele Tesla nu mai este la fel de mare, avertizând, conform aceleiași surse, în legătură cu faptul că este posibil ca target-ul companiei pe care o conduce să nu fie îndeplinit în materie de vânzări.

Temerile celor doi sunt confirmate de altfel, conform CNBC, de economistul-șef al diviziei de cercetări economice a agenției de rating Moody's, Mark Zandi, care a arătat faptul că o recesiune este, într-adevăr, foarte posibilă în 2023, dar mai degrabă în a doua parte a anului.

Totodată, acesta a explicat că nivelul șomajului este cel mai sigur semnal privind o eventuală recesiune, adăugând că se așteaptă ca numărul de concedieri pe piața muncii din SUA să crească în perioada imediat următoare.

"Americanii nu trebuie însă să se năpustească în buncăre", a transmis Mark Zandi, specificând, însă, că "este bine, totuși, să țină mâna pe ușa buncărului pentru a fi în siguranță".

Pe plan local, informația vine în contexul în care, recent, agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a confirmat ratingurile suverane ale României la ''BBB-/A-3'', perspectiva asociată fiind una "stabilă".

Agenţia de evaluare financiară a avertizat însă că ar putea coborî ratingurile României în următorii doi ani dacă eforturile de consolidare fiscală pe termen mediu ale Guvernului se vor dovedi insuficiente şi nu vor reuşi să reducă deficitele sub 4% din PIB, sau în situaţia în care costurile de finanţare ale Guvernului vor creşte peste aşteptări.

Sursa foto: Shutterstock / sulit.photos

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri