Donald Trump a căștigat fără prea mari emoții alegerile din SUA, deși sondajele indicau o cursă mult mai strânsă între republican și democrata Kamala Harris. Ce înseamna victoria acestuia pentru economie și pietele financiare din întreaga lume? Analiștii subliniază că mai ales pe termen scurt rezultatul alegerilor americane este chiar favorabil burselor și piețelor financiare per ansamblu. Problema este că dacă Trump chiar va declanșa un nou război comercial, economiile din Europa, inclusiv cea a României, au șanse mari să intre în recesiune în următorii doi ani.
”Pentru investitori, setul de politici propus de Trump, care include continuarea dereglementarii, este văzut ca un factor de susținere pentru piețele de capital, ceea ce este de așteptat să se traducă într-o reacție pozitivă a piețelor de capital”, spune Claudiu Cazacu, consultantul de strategie al XTB România, companie de tranzacţionare şi investiţii pe bursele internaţionale.
Pe hârtie, Trump și republicanii sunt favorabili piețelor. Problema este că Trump e imprevizibil, el poate spune ceva acum și peste cinci minute să facă altceva. Din acest motiv, sunt precaut până nu văd aplicate concret măsurile promise în campanie.
Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare al casei de brokeraj Goldring
Într-o notă trimisă investitorilor în dimineața anunțării rezultatelor alegerilor, analiștii ING spun că victoria lui Donald Trump va asigura un mediu fiscal cu taxe mai mici, care ar trebui să stimuleze sentimentul și cheltuielile pe termen scurt. Cu toate acestea, tarifele promise, controlul imigrației și creșterea costurilor de împrumut ale SUA vor deveni obstacole tot mai importante pe parcursul mandatului său prezidențial.
Analiștii: Nu amestecați politica cu investițiile. De cele mai multe ori bursele o duc bine după alegeri
Deși sondajele de opinie sugerau o cursă strânsă, piețele financiare păreau încrezătoare că Trump va câștiga chiar și cu zile înaintea scrutinului propriu-zis. Mai exact, bursele, dolarul și randamentele titlurilor de stat americane au crescut în ultimele săptămâni. Și analiștii ING consideră că menținerea acestor tendințe depinde de rapiditatea cu care Trump își poate mobiliza partidul și trece agenda sa legislativă prin Congres.
”De cele mai multe ori, bursa americană evoluează bine în cei patru ani de după alegeri, indiferent de cine câștigă alegerile. Este o idee proastă să amesteci politica cu portofoliul tău de investiții”, spune Charlie Biello, Chief Market Strategist în cadrul companiei americane de consultanță în investiții, Creative Planning.
Bursa americană a demonstrat mai mereu o tendință notabilă de a înregistra performanțe bune după alegerile prezidențiale. De altfel, după ultimele zece alegeri, valoarea acțiunilor a crescut de nouă ori, cu un câștig mediu de 17,2% un an mai târziu după scrutinul electoral, arată datele Carson Investment Research.
ING: Victoria lui Trump, un coșmar pentru economia europeană / Erste: România, afectată indirect dacă economia Germaniei încetinește
Victoria lui Trump riscă să arunce lumea într-un nou război comercial, inițial pornit împotriva Chinei, dar care va avea efecte de contagiune și în Uniunea Europeană.
În campania electorală, Donald Trump a cerut în repetate rânduri taxe vamale de 10% pentru toate importurile (inclusiv din UE) și de 60% pentru importurile din China.
Chiar dacă tarifele ar putea afecta Europa abia la finalul anului 2025, incertitudinea reînnoită și temerile legate de războiul comercial ar putea duce economia zonei euro în recesiune la sfârșitul anului.
Analiștii ING Bank
Analiștii Erste Group, proprietarul BCR, subliniază că UE ar beneficia foarte puțin de pe urma majorării tarifelor americane pentru produsele chinezești, deoarece UE și China nu concurează aproape deloc pe piața americană. Spre deosebire de China, UE și-a păstrat în ultimii ani aproximativ constantă cota de importuri din SUA, asta deși americanii au crescut deja taxele pe importuri.
Analiștii ING sunt mult mai tranșanți și afirmă că un iminent nou război comercial ar putea împinge economia zonei euro de la o creștere slabă la o recesiune în toată regula. Economia germană, care se confruntă deja cu dificultăți și care se bazează în mare măsură pe comerțul cu SUA, ar fi afectată în mod deosebit de tarifele aplicate automobilelor europene. În plus, incertitudinea cu privire la poziția lui Trump față de Ucraina și NATO ar putea submina indicatorii de încredere economică stabilizați recent în zona euro.
Cel mai probabil, Europa va aștepta să vadă ce politici va pune Trump în aplicare și ce rămân doar declarații de politician aflat în campanie electorală.
”Între timp, Banca Centrală Europeană va trebui să facă munca grea, împingând ratele mai jos. Având în vedere rezultatele acestor alegeri, o reducere de 50 pp a ratei dobânzii la reuniunea BCE din decembrie a devenit mai probabilă, așteptându-se ca rata depozitelor să scadă la cel puțin 1,75% până la începutul verii, urmată eventual de o relaxare suplimentară spre sfârșitul anului 2025”, afirmă economiștii ING.
Dacă Germania ”tușește”, România riscă recesiunea
Investițiile directe ale companiilor americane în România, exporturile românești în SUA și mai ales exporturile/importurile românești către Germania sunt principalele canale economice prin intermediul cărora economia României poate fi afectată de eventualele măsuri protecționiste pe care Trump le va lua în mandatul său.
Din cauză că Germania este un important partener comercial al americanilor și pentru că România depinde foarte mult, la rândul ei, de bunul mers al economiei germane, țara noastră va fi afectată serios de o scădere economică a nemților.
România și Cehia ar fi cele mai afectate țări, cu o creștere economică mai mică cu aproximativ 1,0 puncte procentuale ca răspuns la un șoc de 1,4% asupra creșterii PIB-ului în Germania. (…) Furnizorii români sunt predispuși să fie primii eliminați din lanțurile valorice ale Germaniei.
Analiștii Erste Group
Germania este cel mai important partener comercial al României, cu schimburi totale de 40,8 miliarde euro în 2023. La rândul ei, România este pe locul 17 între partenerii comerciali ai Germaniei.
România are cea mai mică pondere a valorii adăugate brute în exporturile germane și în cererea finală. Dar, deoarece furnizorii români sunt mai mici și mai puțin integrați în lanțurile valorice și din cauza distanței geografice, ei sunt predispuși să fie primii care vor fi eliminați.
Dincolo de îngrijorări, bursele și criptomonedele sărbătoresc
Dincolo de avertismentele economiștilor cu privire la impactul negativ pe care un nou mandat Trump îl poate avea asupra economiilor din Europa, piețele financiare din întreaga lume au avut miercuri o zi foarte bună după anunțul victoriei acestuia.
Astfel, în SUA, indicele Dow Jones Industrial Average a crescut cu 3,57%, S&P 500 câștigat 2,53%, iar Nasdaq 100 au urcat cu 2,95%. Ultima dată când indicele blue-chip Dow a depășit o creștere de 1.000 de puncte într-o singură zi a fost în noiembrie 2022. De asemenea, investițiile considerate că vor beneficia de pe urma unei președinții Trump au explodat pe măsură ce fostul președinte părea pregătit să revendice victoria. Tesla, al cărei CEO Elon Musk este un susținător proeminent al lui Trump, a înregistrat o creștere de 14,75%.
În România, majoritata indicilor au închis pe verde, dar creșterile au fost ceva mai modeste față de cele de pe piețele internaționale. Astfel, BET a crescut cu 0,26%, indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,44%, BET-XT cu 0,12%, în vreme ce BET-FI, indicele SIF-urilor, a scăzut cu 1,54%. În topul creșterilor s-au aflat Banca Transilvania (+0,72%), Teraplast (+1,35%), One United (+1,77%) și Electrica (+3%).
În Europa, imediat după anunțul vitoriei lui Trump, indicele britanic FTSE 100 creștea cu 1,35%, DAX-ul german creștea cu 1%, iar în Franța indicele CAC 40 înregistra un plus de 1,69%. La închiderea piețelor, aceștia au trecut însă pe minus, cea mai mare scădere fiind notată în dreptul DAX (-1,1%)
În Asia, indicele japonez Nikkei 225 creștea cu 2,61% după anunțul victoriei lui Trump, în vreme ce Hang Seng, indice reprezentativ pentru China, pierdea 2,23%. Investitorii se așteaptă ca economia Chinei să fie afectată de noile tarife de import pe care Trump le-a anunțat în campanie.
Bitcoin, care ar putea beneficia de o reglementare relaxată sub mandatul lui Trump, a urcat la un maxim istoric de 75.000 de dolari.
În mod tradițional, creșterea Bitcoin a avut un efect pozitiv asupra altor active cripto. De la începutul anului 2024, Bitcoin a înregistrat o creștere de peste 70%. Noul record este asociat cu susținerea prețului Bitcoin de către o serie de factori macroeconomici și politici, notează analiștii platformei Binance.

