Premierul Marcel Ciolacu a declarat joi, în debutul şedinţei de guvern, că în anul 2024 România va avea o creştere economică de 3,4%, a doua cea mai mare din Uniunea Europeană.

El a menţionat că 2024 va fi "anul investiţiilor", având în vedere că a fost alocată "o sumă record" de 120 de miliarde de lei pentru astfel de proiecte, totalizând peste 7% din PIB.

"Vom finaliza toate reformele la care ne-am angajat şi vom continua să îndeplinim jaloanele din PNRR. Acest lucru ne va permite să avem o creştere economică de 3,4%, a doua cea mai mare creştere economică din UE. Vom face acest lucru pentru că anul acesta va fi anul investiţiilor. Am alocat în buget o sumă record de 120 de miliarde de lei pentru investiţii, adică peste 7% din PIB. Anul acesta investiţiile vor contribui cu jumătate la creşterea economică. Altfel, în 2024 ne vom concentra pe măsurile pentru creşterea producţiei interne. Avem două domenii strategice, construcţiile şi agricultura, în care vom investi masiv. Mă bucur că în Programul INVESTALIM avem deja proiecte de 1 miliard de euro şi sper ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu ConstructInvest", a spus premierul, potrivit Agerpres.

El a precizat că reforma aparatului bugetar va fi una dintre priorităţile mandatului său şi a subliniat că este vorba despre "cea mai ambiţioasă reformă a aparatului bugetar" din ultimii 30 de ani.

"Procesul de reorganizare a ministerelor şi instituţiilor de stat este în plină desfăşurare, iar acest lucru va aduce reduceri consistente de cheltuieli. Banii economisiţi îi vom duce acolo unde este nevoie, adică la sănătate şi la educaţie. Anul 2024 trebuie să continue în aceeaşi direcţie", a afirmat premierul.

Marcel Ciolacu a mai declarat că în 2023 România a avut "cea mai mare creştere economică din regiune, în condiţii foarte dificile". Totodată, a făcut referire la cea mai recentă prognoză a Comisiei Europene, conform căreia zece ţări din Uniunea Europeană se vor confrunta cu scădere economică, iar 12 state membre şi-au depăşit "semnificativ" ţintele de deficit.

"România a avut o creştere economică sănătoasă, pentru că de această dată s-a bazat foarte mult pe investiţii şi nu pe consum. De altfel, valoarea investiţiilor a depăşit anul trecut suma deficitului public. Per total, volumul investiţiilor publice a crescut cu 33%, iar acest lucru s-a văzut în crearea a peste 75.000 de noi locuri de muncă. Absorbţia banilor europeni a fost, de fapt, motorul economiei româneşti. Pentru prima dată am reuşit să atingem un nivel record de absorbţie de peste 93% pe exerciţiul financiar 2014-2020. În total, anul trecut, am încasat peste 13,7 miliarde de euro de la Comisia Europeană, cu tot cu sumele din PNRR. Am lucrat anul trecut cu Banca Naţională a României, pentru a duce inflaţia la o singură cifră şi am reuşit acest lucru, pentru a proteja puterea de cumpărare a oamenilor. Prin măsurile luate, inflaţia a scăzut de la un maximum de 16,8% în noiembrie 2022 la 6,7%, în prezent, iar în 2024 estimările BNR arată o inflaţie de sub 5%", a spus premierul.

Sursa foto: Guvernul României

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri