Plafonarea prețurilor, măsură care continuă și în prezent, a produs o serie de distorsiuni pe piața produselor de maximă necesitate pentru traiul românilor. Astfel, după cum s-a văzut inclusiv dintr-o analiză wall-street.ro, reducerea nu a fost foarte mare față de prețurile inițiale, dar o problemă și mai mare a apărut la nivel macro. Astfel, după cum semnalează proprietarul unei băcănii, deși pe de o parte prețurile au fost plafonate la o serie limitată de produse, pe de alta TVA-ul a crescut pentru sute de produse urmare a măsurilor fiscale impuse de guvernul Ciolacu, ceea ce creează o disparitate semnificativă.

"Începând din decembrie și până în momentul de față este o perioadă de liniște în piață în ce privește creșterea prețurilor. Ulterior, prevăd că vor avea loc noi modificări de prețuri în sus", a declarat pentru wall-street.ro Ionuț Grama, fondator al băcăniilor Gramador.

Pe de altă parte, acesta spune că afacerea sa nu este în aceeași categorie cu marii retaileri, băcăniile Gramador având, pentru mare parte dintre produse, relație directă cu producătorul, sau, în cel mai rău caz, afirmă acesta, intervine un operator logistic între relația de achiziție a afacerii și clientul final.

Antreprenorul afirmă de asemenea că diferența dintre prețul de achiziție din poarta fermei și până la raft este dată de procesare, ambalare, packaging și apoi de toate celelalte marje care intervin: costurile de logistică, de operare, de transport, de ambalaj, de reciclare, de eco-taxe și așa mai departe.

Noi totuși vorbim despre un preț al laptelui crud, fără nimic adăugat, peste care se adaugă multe alte etape tehnologice, din expertiza mea de inginer în industria alimentară, și este normal să nu fie același preț. Aberații de preț foarte-foarte mari există, am cunoștință de ele, dar nu pot să le comentez.

Ionuț Grama, fondator al băcăniilor Gramador

De asemenea, acesta spune că vede plafonarea ca pe o campanie electorală făcută pe banii altora, cât despre efectele ei, afirmă că acestea s-au văzut la raft, dar costurile au fost suportate de întregul lanț alimentar.

Astfel, adaugă Ionuț Grama, poate că în final clientul a avut de câștigat punctual, dar global fiecare trebuie să aibă grijă să facă o activitate profitabilă.

Pe de altă parte, remarcă antreprenorul, în cazul băcăniilor pe care le conduce, modificările aproape că au fost inexistente, din moment ce acestea se încadrau oricum în adaosul plafonat, plus costurile operaționale.

Cu alte cuvinte, explică acesta, realist vorbind, pentru retailerii și pentru procesatorii cu etică în business, impactul în prețul final nu a fost unul foarte mare.

Ionuț Grama a subliniat de altfel, încă o dată, cât de mare a fost distorsiunea pe care măsura plăfonării a creat-o în piață.

Pe de o parte plafonăm prețurile pentru anumite alimente mai mult sau mai puțin esențiale coșului zilnic, și aici pot să amintesc magiunul de prune, și pe de altă parte majorăm TVA-ul de la 5 la 9%, respectiv de la 9 la 19% pentru o altă mare parte din produse. Cu alte cuvinte, cu o mână îți dau și cu două îți iau.

În concluzie, remarcă antreprenorul, autoritățile au plafonat prețul la o serie de produse pe de o parte și au majorat TVA-ul la câteva sute de produse pe de alta, iar concluzia poate s-o tragă clientul final.

Sursa foto: Gramador

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luca Dinulescu
Luca Dinulescu este jurnalist, activând anterior pentru publicații precum Digi 24, Adevărul sau Academia Cațavencu. A desfășurat de asemenea o activitate publicistică constând în patru volume publicate, între acestea numărându-se proză, nuvele și benzi desenate. Este absolvent de Regie Film și a fost de asemenea posesor al bursei J.W.Fulbright pe scenaristică și regie de film.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri