5 Decembrie 2009

Topul celor mai importante evenimente de business ale saptamanii



Intoarcerea lui Dragos Damian la sefia producatorului clujean Terapia, cresterea spectaculoasa a vanzarilor de autoturisme si vehicule comerciale Dacia in Franta, precum si datele anuntate de INS, conform carora agricultura este singurul domeniu care s-a situat pe plus in trimestrul al treilea, sunt cateva din cele mai importante evenimente de business care s-au petrecut saptamana aceasta.

10. Criza din Dubai, in a doua saptamana

Gravitatea crizei de solvabilitate din Dubai, care a creat recent un val de panica pe pietele mondiale, nu trebuie supraestimata, desi impactul acesteia trebuie avut in vedere, ca urmare a temerilor din piata, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet.

Criza din emirat generata de moratoriul cerut asupra datoriei holdingului public Dubai World a dus la caderea pietelor bursiere mondiale in saptamana anterioara.

Dubai World trebuie sa restructureze o datorie de 26 miliarde dolari si incearca sa obtina un moratoriu de sase luni pentru datoriile scadente.

Potrivit unor surse implicate in negocierile dintre grup si creditori, "nu va exista un acord pentru un moratoriu".




9. Piata locuintelor din Brasov, in stand-by

In judetul Brasov au fost anuntate 12 proiecte rezidentiale, dintre care cinci au fost amanate in ultimul an si jumatate. In prezent, oferta de apartamente noi este de circa 1.600 de unitati, mai multe de jumatate fiind nevandute.

In circa patru luni de la inceperea programului Prima Casa, in Brasov au fost aprobate 233 de contracte de credit, potrivit datelor furnizate la sfarsitul lunii octombrie de Fondul National de Garantare.


8. Companiile au redus costurile in medie cu 30-40% in 2009

Aproape toate companiile au taiat din cheltuieli, pe parcursul acestui an, in medie cu aproximativ 30-40% fata de 2008.

Cele mai vizate de catre majoritatea companiilor au fost cheltuielile cu personalul, care au reprezentat, in medie, aproximativ 20% din cuantumul reducerilor de cheltuieli. Totusi, au fost cazuri in care reducerile de personal au reprezentat circa 50% din reducerile globale de costuri.

De asemenea, cheltuielile de marketing si publicitate au suportat reduceri masive, ca si cele privind parcurile auto si cheltuielile de transport. In ceea ce priveste chiriile atat pentru sediile de firma, cat si pentru spatii comerciale, firmele au redus aceste cheltuieli cu pana la 30- 40%, prin renegocieri de preturi si facilitati, relocari, restrangeri ale suprafetelor ocupate.


7. Al doilea succes OTP si Intercapital

Al doilea IPO al acestui an de la Bursa de Valori Bucuresti s-a incheiat cu succes. Oferta fondului OTP Green Energy, lansat de OTP Asset Management si Intercapital Invest, a fost suprasubscrisa, conform datelor preliminare furnizate de firma de brokeraj.

Fondul a atras peste 8 milioane de lei in urma ofertei publice initiale, la care au participat mai mult de 500 de investitori, a declarat Razvan Pasol (foto), directorul Intercapital Invest.


6. Dragos Damian se intoarce sef la Terapia

Potrivit surselor Wall-Street, Dragos Damian (foto) va reveni ca director general al producatorului clujean Terapia, companie preluata in 2006 de catre indienii de la Ranbaxy Laboratories.

Damian a renuntat la mijlocul lui octombrie la functia de director general in cadrul Actavis, dupa numai trei luni de la venirea in cadrul diviziei locale a companiei islandeze.

5. Raiffeisen isi face banca pe net

Raiffeisen International va lansa in 2010 noua banca cu servicii exclusiv pe Internet, sub conceptul de direct bank, initial in sapte tari membre UE unde grupul este prezent prin subsidiare, printre care si Romania.

Cele sapte tari in care noua banca va desfasura operatiuni in prima faza vor fi Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, Romania, Slovacia si Slovenia.


4. Nivel record al banilor din seiful BNR

Rezervele valutare ale Romaniei administrate de Banca Nationala a Romaniei au atins in noiembrie un nou varf istoric, de 28,74 miliarde euro, in crestere usoara, cu 335 milioane euro (1,2%) fata de finalul lui octombrie, pe fondul emisiunilor de obligatiuni de stat in valuta pe piata interna si modificarii rezervelor minime in valuta, potrivit datelor publicate de BNR.

In luna noiembrie au existat intrari de 2,693 miliarde euro, iar iesirile s-au ridicat la 2,358 miliarde euro.


3. Dacia merge bine in Franta

Dacia a ajuns la o cota de piata in Franta pe segmentul autoturismelor si vehicule comerciale usoare de 2,4%, dupa volumul vanzarilor din primele 11 luni, comparativ cu 1,7% in aceeasi perioada din 2008.

Producatorul auto roman controlat de Renault a inregistrat, de altfel, cea mai spectaculoasa crestere a vanzarilor pe piata franceza in acest an, mult inaintea urmatorilor clasati.


2. O saptamana fasta pentru leu

Cursul de referinta al bancii centrale a coborat la un nou minim al ultimelor doua luni, de 4,2062 lei/euro, pe fondul ordinelor mari de cumparare de lei, influentand si evolutia altor monede emergente.

Fata de nivelul de miercuri, de 4,2171 lei/euro cursul de referinta a coborat cu peste 1 ban (0,26%). Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu a mai afisat un curs de schimb atat de redus din 30 septembrie, cand se afla la 4,1981 lei/euro.


1. Datele INS: Agricultura sta cel mai bine

Produsul Intern Brut (PIB) al Romaniei a scazut in trimestrul al treilea, in termeni reali, cu 0,6% fata de trimestrul II, a anuntat Institutul National de Statistica (INS), care a revizuit usor datele initiale, ce indicau o contractie de 0,7%.

Agricultura este singurul domeniu care a crescut, cu 2,4 fata de trimestrul III din 2008.



Citeste si