13 August 2010

Top 10 evenimente de business ale saptamanii



Cresterea Produsului Intern Brut (PIB) cu 0,3% in trimestrul al doilea al acestui an, cresterea ratei inflatiei si prejudiciul de 1,5 milioane euro adus catorva zeci de persoane care aveau depozite la o banca din Brasov sunt cateva dintre cele mai importante evenimente de business ale saptamanii care tocmai se incheie.

10. Angajatii CFR Calatori intra in somaj tehnic

Toti cei aproximativ 15.000 de angajati ai CFR Calatori vor intra in somaj tehnic incepand de luni, prin rotatie, pana la sfarsitul anului, astfel ca fiecare salariat nu va veni la munca timp de doua luni.

In perioada somajului tehnic angajatii vor primi 75% din salariu de baza, iar compania nu va achita contributiile sociale.

Masuri similare au fost luate anul trecut la CFR Marfa, care a trimis in somaj tehnic 40% din personal (7.000 de persoane) in perioada iulie-decembrie.



9. Primul IPO al anului a fost suprasubscris

Oferta de vanzare a unitatilor iFond Financial, administrat de Intercapital Investment Management, a fost suprasubscrisa de peste 3 ori, conform datelor preliminare.

Oferta a strans peste 7 milioane de lei de la investitori, insemnand in jur de 35.000 de unitati vandute.

iFond Financial isi propune sa plaseze 50% din active in actiunile Fondului Proprietatea, dupa inregistrarea acestuia ca fond de tip AOPC la CNVM.


8. Piata de locuinte, dupa prima luna cu TVA majorat

Majorarea cotei TVA de la 1 iulie cu 5 puncte procentuale a trezit multi proprietari din "visul" unui profit exuberant si a redus bugetele clientilor care doreau sa cumpere o locuinta de peste 380.000 lei, pentru care nu este valabila cota redusa de 5%.

Efectele vor fi insa vizibile din luna septembrie, cand oamenii se vor intoarce din concedii, spun consultantii imobiliari.

Un segment cu totul neinfluentat de majorarea TVA a fost cel al apartamentelor vechi, categoria cea mai tranzactionata in ultima perioada, intrucat majoritarea proprietarilor sunt persoane fizice.


7. Bergenbier a inchis fabrica de la Cluj

Bergenbier, unul dintre cei mai importanti producatori de bere din Romania, a anuntat ca va demara consultarile cu sindicatele cu privire la intentia companiei de a-si concentra intreaga activitate de productie de bere la fabrica din Ploiesti.

“Am analizat in detaliu toate optiunile pe care le avem in conditiile economice actuale. Pentru mentinerea eficientei operationale a companiei si pentru pastrarea competitivitatii acesteia pe termen lung, se impune, pe langa alte masuri de optimizare a costurilor, si concentrarea intregii activitati de productie de bere la fabrica din Ploiesti”, a declarat Mihai Ghyka (foto), director general al Bergenbier.

Pe fondul scaderii cererii pe piata locala a berii, compania a decis in luna octombrie 2009 sa intrerupa temporar activitatea fabricii de bere din Blaj, cei 172 angajati intrand in somaj tehnic. Activitatea urma sa fie suspendata pana in luna martie a acestui an, anuntau la momentul respectiv reprezentantii Bergenbier.

6. Brasov: Zeci de persoane au ramas cu conturile bancare goale

Cateva zeci de persoane care aveau depozite la o banca din Brasov au reclamat ca le-au fost golite conturile, in care se aflau sume mari de bani, numai din verificarea a sase reclamatii stabilindu-se ca prejuduciul este de peste un milion de lei.

Inspectoratul de Politie al Judetului (IPJ) Brasov a anuntat ca politistii au cinci suspecti in cazul sesizat la sucursala din Brasov a Credit Europe Bank, o persoana din conducerea sucursalei, trei operatori ghiseu si un casier, care sunt cercetati in stare de libertate, pentru fals informatic si frauda informatica.

Vineri, Otilia Negrila, directorul de operatiuni al Credit Europe Bank Brasov, acuzata ca a efectuat operatiuni in conturile unor clienti, fara stiinta acestora, pentru a-si insusi banii din conturi si a emis in fals ordine de plata pentru a justifica lipsa sumelor a fost arestata preventiv.



5. Calculele BNR: Cand isi va reveni economia?

Economia Romaniei va evolua sub potential in urmatoarea perioada, chiar si in 2012, desi se va observa o revigorare, iar cresterea economica s-ar putea relua din 2011.

"Economia va functiona sub potential si in perioada urmatoare, dar speram ca economia se va revigora treptat, cu o anumita intarziere", a declarat guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Mugur Isarescu (foto).

4. Cat de mult au scazut preturile apartamentelor in lei

Calculate in euro, preturile apartamentelor vechi din Bucuresti au scazut cu aproape 45% in ultimii doi ani si jumatate, din martie 2008 si pana in prezent, insa in lei, scaderea este de doar 37%.

“In martie 2008, pentru un apartament cu doua camere cu o suprafata medie de 53 mp din Bucuresti pretul mediu solicitat era de 121.105 euro. In prezent, pentru un imobil cu aceleasi caracteristici, pretul este de 64.024 euro, rezultand o scadere de peste 47%. Calculata in lei, scaderea este de mai putin de 40%”, explica cei de la imobiliare.ro.


3. Cum vad analistii economia in 2011

Economistul-sef al ING, Nicolaie Chidesciuc, anticipeaza ca economia Romaniei se va contracta cu 2% in 2011, in timp ce omologul sau de la Raiffeisen Bank, Ionut Dumitru, se asteapta la un avans al PIB de 1-2%, daca taxele nu vor mai creste si salariile nu vor mai scadea.

Reprezentantul Raiffeisen Bank a mai spus ca principalii factori care au oprit cresterea economica in acest an au fost majorarea contributiilor la asigurari sociale, a accizelor si a TVA.

2. Inflatia a sarit la 7,14% in iulie

Cota TVA a fost majorata de la 19% la 24%, fapt ce a condus la o rata lunara a inflatiei de 2,58% in iulie, iar rata anuala a inflatiei a urcat la 7,14% de la 4,38%, cat era in iunie, arata datele publicate de Institutul National de Statistica.

Cele mai mari cresteri de preturi in iulie:

- Tutun si tigari: +9,47%

- Fructe proaspete: +7,1%

- Transport CFR: +5,54%



1. PIB a crescut, dar ramanem in criza

Produsul Intern Brut in trimestrul II 2010 a fost, in termeni reali, mai mare cu 0,3% comparativ cu trimestrul I 2010, date ajustate sezonier, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

Totusi, fata de acelasi trimestru din anul 2009, Produsul Intern Brut a inregistrat o scadere cu 0,5% pe seria bruta si cu 0,6% pe seria ajustata sezonier.

In semestrul I 2010 Produsul intern brut s-a redus cu 1,5%, comparativ cu semestrul I 2009, atat pe serie bruta cat si pe seria ajustata sezonier.




Citeste si