Deși în general Marea Britanie s-a remarcat ca o destinație de studiu reunumită pentru programele universitare, colegiile și liceele se ridică la aceeași performanță. Pentru elevii de clasa a X-a care își doresc să petreacă următorii doi ani din ciclul preuniversitar de învățământ, echivalentul claselor a XI-a, respectiv a XII-a, în Marea Britanie, Asociația „Ține de Noi” împreună cu Headmasters' and Headmistress' Conference lansează un concurs pentru obținerea unor burse de prestigiu.

Beneficiile studiului în Marea Britanie

Elevii au posibilitatea de a studia timp de doi ani într-o școală britanică de prestigiu, cum ar fi Epsom College, Dullwich College, Bedford Modern School, Hampton School etc. De asemenea, ei își pot dezvolta abilitățile de comunicare în limba engleză, își pot face noi prieteni din diferite culturi și pot experimenta și aprecia cultura și tradițiile din Marea Britanie.

În anii trecuți peste 130 de elevi români au petrecut câte un an sau doi în această bursă, programe care le-au facilitat ulterior admiterea la una din facultăți de prestigiu, precum Oxford, Cambridge, London School of Economics.

Ce pași trebuie să urmezi ca să te înscrii și ce taxe vei plăti

Formularul de aplicare, precum și toate instrucțiunile privind completarea acestuia se regăsesc aici. Termenul limită de depunere a acestor formulare este 18 decembrie 2020.

Retail jobs

Marea majoritate a burselor acoperă în totalitate costurile (taxe școlare, cazarea şi cheltuielile de masă, însemnând în medie între 35.000 și 42.000 lire sterline), însă există și burse parțiale, care acoperă între 50% – 70% din costuri, acestea fiind calculate în funcție de venitul brut al familiei.

Singurele taxe care trebuie achitate de către elevi sunt:

  • O taxă în valoare de 19 lei, atunci când elevul își înscrie aplicația în cadrul acestui concurs, detalii regăsiți în documentația din link-urile de mai jos. Taxa aceasta este nereturnabilă.
  • O taxă în valoare de 1250 lire, reprezentând taxa de administrare a programului, care va fi achitată doar de către elevii care câștigă bursa și vor pleca la studiu în Marea Britanie.

Citește și: Cum vei putea intra în Marea Britanie, începând cu octombrie 2021

Citeste si:
Marea Britanie, ajutor de 1,3 miliarde de lire sterline pentru Ucraina
Marea Britanie, ajutor...

Criterii de eligibilitate pentru bursele complete

  • să fie înscriși într-o formă de învățământ de nivel liceal, fiind în prezent (anul școlar – 2020-2021) în clasa a X-a;
  • să nu ocupe, la momentul înscrierii, un loc într-o școală din Marea Britanie;
  • venitul părinților (NET, combinat) pe anul 2020 să nu depășească echivalentul în lei a 30.000 lire;
  • vârsta elevului trebuie să fie, la 1 septembrie 2021, între 16 ani și 17 ani si 6 luninu pot aplica decât elevii care, la data menționată, nu depășesc vârsta maximă admisă. Data nașterii aplicantului ar trebui să se încadreze între 01.03.2004 și 01.09.2005.

Elevii pentru care venitul părinților depășește suma de 30.000 de lire în anul 2020 pot aplica pentru o bursă parțială, urmând aceeași procedură de înscriere.

Citeste si:
Programul de învățământ dual la Michelin. Ce calificări...
Programul de învățământ dual...

Unde transmiți aplicația

Reprezentanții asiciației spune că transmiterea documentelor se va face inițial în format electronic sub forma unui singur PDF complet (formularul de aplicație semnat) la adresa: burse@tinedenoi.ro, urmând ca într-o etapă viitoare, după selecția preliminară, elevii acceptați pentru concursul final să aducă dosarele în ziua interviului.

Informaţii complete despre procesul de aplicare şi ce presupune experienţa educaţională la o şcoală independentă din Marea Britanie pot fi consultate și pe site-ul Asociației de Noi.

Probleme des întâlnite în transmiterea aplicațiilor pentru concursul de anul trecut

  • În prima fază este necesar transmiterea formularului electronic de aplicație complet și semnat de către elevi și părinți sub forma unui singur PDF; elevii care vor fi selectați pentru cea de-a doua etapă vor fi anunțați să aducă dosarul complet cu toate documentele în ziua interviului;
  • Taxa administrativă de 1250 lire trebuie achitată doar de către câștigătorii concursului, de către cei care vor fi anunțați că au câștigat și vor pleca la studiu în Marea Britanie;
  • Observație pentru pagina 6 din formularul de aplicație: Dacă elevul nu are în prezent, în momentul transmiterii aplicației note/medii este rugat să completeze doar cu notele/mediile anului precedent.
  • În cazul în care școala nu poate elibera foaia matricolă în limba engleză, aceasta trebuie tradusă la un traducător autorizat, apoi semnată și ștampilată de către școală.
Citeste si:
Hotelierii români vor să își vaccineze angajații împotriva COVID
Hotelierii români vor să își...

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Raluca Juncu
Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri